Mesaje săptămânale

 

01 December,
2016

Religia creștina și religia familiei

 

 

Gabriel Baicu

Există o religie care are toate datele unei religii autentice dar care este nedeclarată ca religie și cu toate acestea este mai răspândită și cu mult mai practicată de cât orice altă religie pe pământ și anume religia familiei. Mulți oameni practică această religie fără chiar să fie conștienți  că este vorba despre o adevărată religie. Această religie universală cuprinde pe Creștini, Musulmani, Evrei, Hinduși, etc. dar și pe atei. Această religie conține în totalitate învățăturile morale ale lui Isus (Iisus) și este modalitatea în care aceste învățături se practică pe scară extinsă. Părinții adevărați, care sunt o majoritate, sunt gata să se sacrifice pentru copiii lor și fac eforturi substanțiale pentru a își crește copiii în condiții cât mai bune. Sacrificiul de sine sau lepădarea de sine, așa cum este denumită în Biblie este învățătura cheie a Creștinismului și în mod obișnuit acesta se practică în familie. Părinții nu au nevoie de învățăturile lui Isus (Iisus) pentru a face aceste sacrificii, deoarece ele au la bază o dragoste autentică și care nu se învață din dogmele sau doctrinele vreunei organizații religioase. Părinții nu au nevoie să li se predice să își iubească copiii și nici soții nu au nevoie să se convertească la Creștinism pentru a fi atașați de familiile lor. Atunci când ajung să cunoască învățăturile lui Isus (Iisus) membrii unei familii constată că ei practică deja aceste învățături în familiile lor, mai mult chiar viața de familie nu ar fi posibilă fără aceste principii.

De fapt, toată învățătura lui Isus (Iisus) nu este decât o extrapolare a religiei familiei către întreaga societate.

” 46 Dacă iubiţi* numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? 47 Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?” (Matei 5; 46-47)

A practica religia familiei nu înseamnă a practica Creștinismul. Mulți Creștini sunt foarte încântați de felul cum practică ei și ele Creștinismul doar pentru că ei și ele practică cu toată devoțiunea religia familiei la care se adaugă și rugăciunile lor către Dumnezeu. Și ateii sunt devotați familiilor lor și gata să își dea viața pentru aproapele lor dacă prin aproape se înțelege cineva din rudele lor apropiate. Pentru Creștini însă acest mod de practicare a credinței lor nu este de ajuns, lucrul acesta l-a spus Isus (Iisus).

Conform învățăturii lui Isus (Iisus) fiecare individ uman ar trebui să îl iubească pe aproapele său așa cum își iubește propria familie, adică ca pe sine însuși. Este lucrul acesta posibil? Fiecare trebuie să răspundă pentru sine. Învățătura creștină este o idealizare a societății în care oricare membru al ei este considerat o parte dintr-o mare familie și în care oricare cetățean ar trebui să fie tratat ca un părinte, ca un frate sau ca un copil. Isus (Iisus) a spus că nu există dragoste mai mare decât să își dea cineva viața pentru aproapele său, dar acest gen de dragoste care se întâlnește frecvent în relațiile de familie este foarte rară în societate. Lipsa acestui fel de dragoste determină comunitățile creștine și alte comunități religioase să fie goale de conținut spiritual real. Religia familiei este reală deoarece cei mai mulți oameni își văd împlinirea lor personală prin copiii lor și astfel se realizează o perspectivă a viitorului pe care doctrinele și dogmele religioase o subsumează noțiunii de eternitate. Isus (Iisus) a sesizat concurența pe care religia familiei o făcea învățăturilor aduse de El și a spus că oricine își iubește rudele apropiate mai mult decât pe El nu este vrednic de El.

”37 Cine* iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.”  (Matei 10; 37)

Isus (Iisus) a inserat învățăturile Sale în religia familiei și nici nu putea să vorbească de dragoste fără să existe organizarea familiei. Familia este folosită ca o matrice pentru ceea ce înseamnă învățătura Creștină.  Dumnezeu este Tatăl nostru iubitor, Isus (Iisus) este Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, iar ceilalți Creștini sunt frații și surorile noastre. Cu toate acestea foarte puțini Creștini înțeleg deosebirea esențială între religia familiei și religia creștină. Isus (Iisus) dorește să fie mai mult decât un membru în familia fiecăruia dintre noi, El dorește să fie cel mai important membru al familiilor noastre și să aibă un statut privilegiat. Isus (Iisus) nu ne-a cerut să îl iubim pe El ca pe un tată pământesc, ca pe un frate sau ca pe un fiu ci mai mult decât pe oricare din aceștia.

Religia creștină și alte religii sunt bazate pe religia familiei și fără această din urmă religie toate aceste organizații religioase nu ar avea nici un înțeles. Religia iudaică îl privea pe Dumnezeu ca pe un Tată dar ca pe un Părinte distant și aspru. Religia creștină îl privește pe Dumnezeu ca pe un Tată iertător și iubitor. Faptul că Dumnezeu este Tatăl nostru este mai ușor de acceptat decât faptul că noi toți suntem frați și surori și că trebuie să ne iubim unii pe alții așa cum ne iubim copiii adică cu o dragoste jertfitoare. Trecerea de la religia familiei la religia creștină este un lucru aproape imposibil pentru cei mai mulți. Cei mai mulți Creștini se consideră buni credincioși pentru că practică religia familiei și ei consideră că cea ce trece peste aceasta îi depășește. Numai că tocmai această extrapolare, această trecere, este esențială pentru învățătura creștină și fără această transformare nu există creștinism. Persoanele respective practică religia familiei și cred în mod greșit că practică religia creștină. Numai atunci când vom putea să îi iubim pe cei străini tot atât de mult ca pe copiii noștri, adică ca pe noi înșine, numai atunci practicăm religia creștină. Desigur că această pretenție pare a fi absurdă la prima vedere dar să nu uităm că ea este învățătura lui Isus (Iisus). Acesta este scandalul crucii și crucea nici nu ar fi un scandal, așa cum ne spune Biblia, fără această aparentă absurditate.

Foarte multe persoane practică religia familiei și foarte puțini oameni practică religia creștină. Religia familiei se practică în mod natural și este ceea ce îl definește pe om din punct de vedere moral dar religia creștină are nevoie de puterea lui Dumnezeu pentru a fi practicată. Numai o persoană care este născută din Dumnezeu poate să practice religia creștină și să extindă religia familiei la întreaga societate. Cea mai importantă cerință a Creștinismului este cerința dragostei creștine și conceptul de păcat este strâns legat de aceasta. Nu este păcătos doar cine calcă o lege ci și acela sau aceea care nu iubește ca și Isus (Iisus). Această ideea ne transformă pe toți în păcătoși și puțini sunt aceia și acelea care pot ieși de sub această calificare.

Să nu ne înșelăm, religia familiei pe care foarte mulți din noi o practicăm și religia creștină nu este aceeași religie. Isus (Iisus) a spus că și necredincioșii îi iubesc pe cei apropiați lor dar că cei credincioși trebuie să își iubească și vrăjmașii.

” 43 Aţi auzit că s-a zis: ‘Să* iubeşti pe aproapele tău şi să** urăşti pe vrăjmaşul tău.’ 44 Dar Eu vă spun: Iubiţi* pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc** şi vă prigonesc, … ” (Matei  5; 43-44)

Privită prin prisma învățăturilor lui Isus (Iisus) religia familiei este cea mai răspândită religie din lume dar religia creștină este foarte puțin practicată în realitate. Cine oare își iubește dușmanii? Oamenii, cu unele excepții, își iubesc aproapele și acest aproape este reprezentat de familie. Fără îndoială că nu avem nevoie de învățătura creștină ca să ne iubim aproapele dar cu siguranță nu putem să ne iubim dușmanii fără învățătura lui Isus (Iisus) și fără a fi născuți din nou. Este adevărat că mulți dușmani vor vedea dragostea noastră pentru ei ca pe un semn de slăbiciune și vor profita de ea ca să ne poate distruge ușor. Tot Isus (Iisus) a spus să nu aruncăm mărgăritarele noastre înaintea porcilor, despre răufăcători este vorba, căci nu vor aprecia oferta noastră și ne vor sfâșia. Creștinismul nu este o rețetă fixă pentru mântuire deoarece fiecare trebuie să găsească balanța proprie atunci când se apropie de învățăturile lui. Tolerarea răului duce la încurajarea lui și încurajarea răului duce la extinderea lui. Cum putem practica iubirea vrășmașilor fără să fim sfâșiați de ei este o lecție de morală foarte importantă. Să nu uităm însă că Isus (Iisus) care și-a iubit vrășmașii a fost ”sfâșiat” de ei pe cruce.

Cei mai mulți credincioși văd în religia creștină o posibilitate de a evita moartea deoarece aceasta promite viața veșnică. Religia familiei este o adevărată religie deoarece și ea promite continuarea vieții după moarte. Nu mai este cel credincios sau cea credincioasă care trăiește veșnic dar sunt urmașii persoanei credincioase care transmit genele de la o generație la alta. Viața veșnică prin copii este un concept care face ca religia familiei să se adreseze dorinței de nemurire a omului la fel ca oricare religie. Eternitatea petrecută în Paradis pare pentru mulți greu dacă nu imposibil de atins dar continuarea existenței prin copii este ceva concret. Cu toate acestea religia creștină fiind altă religie decât religia familiei pentru a putea să o transformăm în obiect al experienței noastre este bine să o delimităm de religia care se practică în mod natural de foarte multă lume și anume de religia familiei.

Vă invit să vizitaţi www.bisericaspiritualaunica.com