Mesaje săptămânale

 

15 May,
2018

Crede si nu cerceta

 

 

Gabriel Baicu

Simțul critic în analiza textelor biblice este esențial. Totul depinde de atitudinea cu care abordăm o anumită temă, indiferent care ar fi acel subiect. O abordare caracterizată prin orbire totală în fața unor texte religioase, pe temeiul că acestea ar fi „sfinte” este cea mai sigură cale către eșec spiritual și eroare.  De obicei, citim o carte având un simț critic față de ceea ce ni se transmite prin intermediul ei. În ceea ce privește însă Biblia am fost manipulați să credem că ea nu trebuie citită cu spirit critic căci ea este „cuvântul lui Dumnezeu”.  Dacă ea are origine divină, atunci cum ne permitem noi să nu credem orbește tot ce ne spune ea? Este de fapt o formă de constrângere voalată a conștiințelor noastre bazată pe cultivarea minciunii care este travestită sub forma credinței oarbe.

Așa zisa infailibilitate a Bibliei este o formă de politică religioasă prin intermediul căreia instituțiile bisericești îi manevrează pe oameni în direcția dorită de ele. A susține că Biblia nu conține nici o eroare face parte din arsenalul cu care funcționarii bisericești caută să își impună ideologia lor religioasă. A crede că instituțiile bisericești nu au propria lor strategie, care le ajută să supraviețuiască și chiar să prospere și că ele sunt total sincere și transparente, este o mare naivitate. Bisericile instituționale se folosesc de tactica bomboanelor și a biciului, adică de ideologia raiului și a iadului. Textele extrem de ambigue ale Bibliei despre rai și despre iad sunt interpretate ca și cum ele ar fi o descriere exactă a unor realități indiscutabile, dar nu sunt așa ceva. 

Cele mai multe texte biblice nu reprezintă cuvântul inspirat a lui Dumnezeu ci sunt doar creații omenești. Nu este o problemă de credință ci una de analiză corectă a faptelor pe care ni le oferă natura. De exemplu, Biblia consemnează că soarele se învârte în jurul pământului. Știm că Joshua a poruncit soarelui să stea pe cer până când el va câștiga o bătălie, dar soarele nu putea să stea decât dacă în mod obișnuit s-ar fi rotit în jurul pământului, soarele însă nu se rotește în jurul pământului ci pământul se învârte în jurul soarelui. Lucrul acesta este de necontestat. Oricine continuă să creadă, în numele religiei, că soarele se învârte în jurul pământului, adoptă o atitudine retrogradă și de aceea degradantă pentru o persoană care trăiește în vremurile prezente. Istoria lui Josua este o minciună și deoarece nu prezintă adevărul nu are cum să fie inspirată de Dumnezeu. Iată textul biblic, care se referă la istoria lui Josua:

 

„12 Atunci, Iosua a vorbit Domnului în ziua când a dat Domnul pe amoriţi în mâinile copiilor lui Israel şi a zis în faţa lui Israel: „Opreşte-te, soare*, asupra Gabaonului Şi tu, lună, asupra văii** Aialonului!” 13 Şi soarele s-a oprit şi luna şi-a întrerupt mersul, Până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui. Lucrul acesta nu* este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit să apună aproape o zi întreagă. 14 N-a mai* fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om, căci Domnul** lupta pentru Israel. 15 Şi Iosua* şi tot Israelul împreună cu el s-au întors în tabără, la Ghilgal.” (Iosua 10; 12-15)

 

Întreaga poveste este literatură de ficțiune care își propune să prezinte niște fapte eroice care nu s-au întâmplat niciodată în realitate. Descrierea respectivă reprezintă nivelul de cunoaștere al oamenilor din acele vremuri care credeau în mod greșit că soarele se învârte în jurul pământului dar nu poate să fie un text inspirat de Dumnezeu,deoarece El știe foarte bine cum funcționează universul. 

Aplicând eticheta „sfânta Scriptură” asupra Bibliei ni se interzice de fapt o analiză serioasă a textelor ei. „Cuvântul lui Dumnezeu” adică Biblia cuprinde nenumărate contradicții și absurdități care ne dau dreptul să afirmăm că de fapt ea nu este Cuvântul lui Dumnezeu ci o colecție de texte din care cele mai multe au caracter mitologic, alegoric sau sunt pură ficțiune.

Suntem învățați să avem o atitudine greșită față de Biblie. Ea ni se prezintă ca fiind o carte infailibilă care a venit direct din cer de la Dumnezeu. Aceasta este o minciună pe care însă o putem identifica ca atare numai după ce am citit textele biblice în contextul în care au fost scrise, adică civilizația antică în care mitologia avea un rol foarte important.

Nu putem să știm dacă Biblia minte sau spune adevărul, dacă adoptăm atitudinea de reverență față de ea, pe care suntem învățați să o adoptăm în privința ei, de către funcționarii bisericești. Avem garanția că mergem pe un drum greșit în viața noastră spirituală atunci când ne lăsăm ghidați de unele din învățăturile biblice care nefiind reale nu reflectă voința lui Dumnezeu ci interesul organizațiilor religioase. Minciunile se țin lanț, de la creația universului în șase zile, lucru pe care știința l-a dovedit că nu s-a întâmplat, la existența unui Potop prin care Dumnezeu ar fi ucis 99,99% din populația globului, fără să reușească să facă lumea mai bună, la unele aspecte de istorie din V.T. etc.

Anumiți preoți și pastori au devenit experți în manevrarea textelor biblice și își bazează autoritatea științei lor pe sloganul „Biblia este cuvântul lui Dumnezeu”. Premizele de la care pleacă ei sunt greșite dar concluziile la care ajung sunt spectaculoase. Cu toate acestea, dacă premisele pe care se bazează predicile marilor predicatori sunt greșite, atunci și concluziile la care ajung ei nu pot să fie altfel decât tot greșite.

Ni se spune, de exemplu, că totul va fi minunat în Împărăția cerurilor, chiar dacă se vor chinui în iad miliarde de oameni. Cum ar putea un număr de aleși ai lui Dumnezeu să fie fericiți în rai atâta vreme cât vor ști că marea majoritate a omenirii se chinuie în iad? Această atitudine ar fi cea mai accentuată formă de egoism care există și o astfel de situație ar fi un mare paradox, atâta vreme cât esența religiei creștine este tocmai renunțarea la egoism. Cel fel de renunțare la egoism sau lepădare de sine este aceea când cineva se bucură în timp ce majoritatea omenirii se chinuie și cei mai mulți nu din vina lor ci pentru că nu au trăit în zonele geografice dominate de religia creștină? În orice caz numai o persoană profund egoistă și nepăsătoare poate să supraviețuiască fără griji având conștiința suferinței altor ființe umane. Așa zisa morală creștină este de fapt profund imorală dacă promovează nepăsarea și diviziunea între oameni, care este bazată pe indiferență.

În același timp, nici un păcat săvârșit în această viață nu poate să justifice chinuri veșnice. Această disproporție fenomenală între greșeli săvârșite pe pământ și suferințe care nu se termină niciodată este în sine expresia unei concepții lipsite de moralitate. Suntem îndemnați să credem tot ce ni se spune, adică să înghițim toate pilule amare ale dogmelor și doctrinelor creștine fără să ne dăm seama de otrava pe care ele o conțin.

Conform Bibliei, cel mai mare păcat este necredința, dar nimeni nu ar trebui pedepsit pentru că nu crede lucruri care nu pot fi crezute. Isus (Iisus) a spus că cine nu crede a și fost judecat. (Ioan 3; 18) Dacă o persoană nu crede în mod sincer că lumea a fost creată în șase zile, de ce este pedepsită atâta vreme cât necredința sa este autentică? Unde este libertatea despre care se face atâta caz? Ce libertate sau liber arbitru este acela care se sfârșește cu pedepsirea persoanei care decide, într-un fel sau altul? Ești liber să decizi cum vrei, dar dacă nu decizi cum vor organizațiile religioase, vei suferi o veșnicie în iad. Dacă credința este valoarea supremă și necredința o vină, atunci necredința în multe din textele Bibliei este pedepsită pe nedrept. Ce dreptate este aceea când cineva este forțat să creadă minciuni sub pedeapsa iadului? Nu este dreptate ci este o atitudine profund nedreaptă. Să nu uităm însă că aceasta este învățătura pe care o promovează instituțiile bisericești. 

Nu este un păcat dacă cineva nu crede că miturile biblice nu s-au întâmplat cu adevărat. Dacă oamenii ajung să fie chinuiți în iad pentru că nu cred minciunile conținute de Biblie atunci această situație ar fi o mare nedreptate. Este Dumnezeu drept sau nedrept? Suntem puși în fața unei mari dileme morale. Dacă credem, pe bună dreptate, că anumite texte biblice prezintă lucruri neadevărate și dacă, în același timp, credem că Dumnezeu ne va pedepsi pentru că nu putem să credem acele lucruri, atunci nu putem să credem că Dumnezeu este drept. Dacă nu putem să credem că Dumnezeu este drept, atunci nu avem alt motiv să ne închinăm Lui decât frica, dar o astfel de închinare nu reprezintă o atitudine morală.

Dacă nu există moralitate în religie de ce o promovăm, în loc să o descurajăm? Eu însă cred că Biblia trebuie tratată așa cum merită, adică textele ei trebuie citite în mod critic, dar Dumnezeu, ca o Realitate infinită nu trebuie să fie analizat pe baza unor mituri ci pe baza cunoașterii a tot ce ne înconjoară. Trebuie separată credința în Dumnezeu de credința în Biblie, în majoritatea textelor ei, deoarece ele sunt două credințe diferite, care se contrazic între ele. Dacă credem în Biblie, în Potop, în iad și alte absurdități, atunci nu putem să credem că Dumnezeu, care nu poate să fie altfel decât o Persoană generoasă și înțeleaptă, nu ne este ostil. Prin definiție, Dumnezeu este o Realitate superioară, dar în V.T. El este gelos și rău cu oamenii și apără un popor, pe cel Evreu, distrugând în același timp alte popoare.

Restul textelor biblice, cărora li se atribuie valoare spirituală,  ar putea să dobândească autoritate asupra cuiva numai după ce au fost citite atent și analizate cu spirit critic și nu înainte de o astfel de cercetare, care este singura în măsură să valideze valoarea acelor texte. Dacă se procedează invers, adică mai întâi ea dobândește autoritate prin repetarea abuzivă și obsesivă a formulei  „Biblia este cuvântul lui Dumnezeu”, fără să existe o analiză atentă din partea cititorului se ajunge la ceea ce s-a ajuns astăzi, adică oamenii cred fără să cerceteze, ceea ce reprezintă formula optimă pentru „șamponul” de spălat creiere.

Foarte mulți credincioși și credincioase nu știu cu adevărat în ce cred, deoarece ei și ele nu își analizează propria lor credință. Cred în Biblie pentru că așa li s-a spus că trebuie să facă pentru a fi mântuiți și pentru că această credință le-a fost inoculată de către funcționarii religioși care îi manipulează.

Oamenii lasă pe seama funcționarilor religioși studiul Bibliei și nu se mai ostenesc să analizeze singuri ce scrie în ea și atunci când citesc textele biblice o fac prin prisma dogmelor și doctrinelor Bisericilor instituționale. Creștinii, de obicei, nu citesc atent Biblia ci o citesc ca și cum ar ști deja ce scrie în ea, bazați pe faptul că ei și ele au auzit în cadrul predicilor din instituțiile bisericești conținutul textelor biblice. Din păcate, citirea pe care o fac funcționarii bisericești, fie ei preoți sau pastori este una direcționată în mod intenționat pentru susținerea anumitor dogme și doctrine creștine. În Bisericile instituționale Biblia nu este citită așa cum sunt de fapt scrise textele respective ci așa cum cred funcționarii bisericești că ar trebui înțelese în interesul instituțiilor lor. Se citesc numai anumite texte, iar cele care ar putea deranja sunt ocolite.

Cei care au citit atent Biblia au descoperit în textele ei numeroase contradicții. Apologeții au încercat și ei să contracareze acest aspect, crezând că fac un serviciu lui Dumnezeu, dar au făcut mai degrabă un deserviciu inventând, de multe ori, niște explicații chiar mai absurde decât textele pe care și le propuneau să le explice. Un analist adevărat, care dorește să își bazeze credința sa în Dumnezeu pe Biblie, are nevoie să asculte și pe cei care nu privesc Biblia apologetic ci o citesc în mod realist, în contextul istoric în care a fost scrisă.