18 January,
2014

Adevărata Biserică este Trupul lui Hristos

 

Gabriel Baicu

                                                                                                                              

În ce fel trebuie înțeles că Hristos este Capul Bisericii? Este El Capul unei instituții religioase numită Biserică ? Capul căreia dintre numeroasele instituții bisericești este Isus (Iisus)? Este Isus (Iisus) Capul Bisericii instituționale Ortodoxe, al Bisericii instituționale Romano-catolice, Greco-catolice, Protestante, Reformate, al Bisericilor instituționale Neo-protestante? Cum se face că dacă Isus (Iisus) este Capul tuturor organizațiilor religioase numite Biserici, acestea se contrazic între ele prin doctrinele și dogmele lor? Cum se explică că nu primesc toate aceleași informații, de la Capul lor? De la început aș dori să remarc că există texte biblice, care soluționează această problemă. Isus (Iisus) este Capul bisericii prin aceea că El este Capul fiecărui membru din Biserică, din adevărata Sa Biserică și nu prin aceea că El ar fi Capul unei instituții religioase, numită Biserică. Toate persoanele credincioase, la care Hristos este Capul și numai acestea, formează împreună Biserica unică a lui Dumnezeu. Hristos este Capul unei persoane, numai atunci când El conduce, aceea persoană, pe căile Sale, în mod efectiv. El este Capul în sensul că El decide traiectoria spirituală a unei persoane. El este Capul și în sensul că nu mai trăim noi, în firea noastră pământească, în noi, ci Hristos trăiește în noi, gândește și simte în noi și noi ne conducem după aceste trăiri, gânduri și sentimente, provenite de la El. (Galateni 2; 20) Noi și Hristos devenim una, în același fel în care El și Tatăl una sunt.

"21 Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.

 22 Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una –

 23 Eu în ei, şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine." (Ioan 17; 21-23)

Unde este loc de mai multe Biserici? Isus (Iisus) a cerut unitate, nu o unitate instituțională, ci una spirituală. N.T. ne spune foarte clar, extrem de clar chiar, că noi trebuie să fim ca și Isus (Iisus), atât în viața aceasta, cât și în viața viitoare.

"14 ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire;

 15 ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos." (Efeseni 4; 14-15)

 

Aceasta este toată ideea Creștinismului, nu trebuie doar să fim supușii lui Hristos, trebuie să ajungem să fim una cu Hristos, El în noi și noi în El și împreună una în Tatăl din Ceruri. Să fim una cu Hristos, adică El să trăiască în noi și în felul acesta noi să fim ca și El. Nu există nici o ierarhie între Hristos și noi, există dragoste jertfitoare, care în esența ei, privește pe ceilalți mai presus decât pe sine însuși, așa cum ne-a văzut Isus (Iisus) pe noi și de aceea și-a dat viața pentru noi, sacrificându-se, întru-un fel, minimizându-se pe Sine. Această prioritizare a celuilalt face nenecesară orice ierarhie bazată pe o autoritate exterioară iubirii spirituale. Ierarhia este înlocuită cu unitatea și armonia date de această dragostea spirituală. Aceasta îl face pe Isus (Iisus) remarcabil și anume faptul că s-a plasat într-o situație de inferioritate socială, pentru a putea servi, că a luat un chip de rob și că s-a privit pe Sine mai prejos decât ceilalți oameni, fiind gata să moară pentru ei. Isus (Iisus) s-a smerit, adică s-a coborât, până la moarte, El nu s-a înălțat deasupra noastră și nu a venit cu scopul să facă acest lucru în viitor, El s-a sacrificat pe Sine pentru noi. Lucrul acesta este destul de neobișnuit în lumea noastră unde fiecare se luptă pentru interesele sale, dar nu este totuși nemaiîntâlnit, căci acte de eroism și de sacrificiu de sine au mai existat în istorie. Totuși Isus (Iisus) este confirmarea faptului că aceasta este Calea de urmat, că excepția ar trebui să fie regula și că omul care se sacrifică pe sine din dragoste este asemenea lui Dumnezeu. Isus (Iisus) ne conduce prin exemplu Său personal și nu prin impunerea forțată a unui cod de reguli. Cine dorește urmează exemplu Lui și acela sau aceea și doar acela sau aceea sunt cu adevărat ucenicii Lui, restul credincioșilor sunt ucenicii Bisericilor instituționale. (Ioan 13; 34-35) Când ne cere să facem ceva, ”poruncile” Lui, le face El prima dată și apoi ne cere să le facem și noi. Oare așa ne conduc și Bisericile instituționale? Nicidecum. În același timp, gesturile și atitudinile lui Isus (Iisus) nu trebuiesc să rămână izolate ele trebuiesc repetate de noi, ele trebuiesc multiplicate, căci El nu dorește să rămână un caz izolat, ci dorește să fie ”sămânța” Împărăției lui Dumnezeu, aceea care produce multe roade.  

"8 La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce." (Filipeni 2; 8)

Bisericile instituționale, prin reprezentanții lor, înțeleg că Hristos este un Dumnezeu care se află deasupra noastră, care le-a dat lor autoritatea Lui și că El stăpânește asupra noastră, prin intermediul acestor instituții bisericești. Nimic mai fals, Hristos avea nevoie și în continuare are nevoie să își dăruiască dragostea Sa nouă, căci dacă Dumnezeu este dragoste, El are nevoie să reverse dragostea Sa asupra cuiva. O dragoste care nu se manifestă, din lipsă de receptori, nu are nici un sens și nu poate să fie de nici un folos. Dacă Dumnezeu este dragoste, atunci El nu poate să se manifeste fără ființe pe care să le iubească, lipsa acestora limitează manifestările Sale. Dumnezeu nu are nevoie de roboți, ci are nevoie de ființele umane, care la rândul lor înțeleg dragostea și pot să răspundă conștient la dragostea care li se oferă. Știu că totul pare a fi o nebunie, căci Creștinii sunt obișnuiți să fie politizați cu dogme și doctrine imperfecte și cu învățături începătoare ale lumii și sunt manipulați să rămână fideli instituțiilor bisericești, de care aparțin. Autoritatea și ordinea sunt o ”monedă” curentă, căci Bisericile instituționale au nevoie de ordine și ascultare, din partea enoriașilor, ele un au nevoie să fie iubite, ci au nevoie să fie sponsorizate, prin gesturi financiare clare și nu prin sentimente fără latură pecuniară. Ce să facă Bisericile instituționale cu jertfa noastră, care nu se traduce în echivalent bănesc? Ce nevoie au ele ca noi să fim dedicați lui Dumnezeu, dacă nu suntem dependenți de ele? Cum și-ar justifica ele existența, dacă cei credincioși nu ar fi manipulați să creadă că apartenența la o instituție bisericească este decisivă pentru mântuire și că fără să fim membrii la o Biserică instituțională, suntem excluși de la atenția lui Dumnezeu? Autoritate este un cuvânt compromis de felul în care este uneori folosit în lumea care ne înconjoară. Autoritatea ierarhică, garantată de forța statelor, este necesară acolo unde oamenii, în firea lor pământească, luptă fiecare pentru propriul lor interes. La Dumnezeu autoritatea este înlocuită de dragoste, nu în sensul că El, din cauza dragostei Lui pentru noi, trece peste orice nedreptate am face noi, ci în sensul că noi, din dragoste pentru El, aderăm conștient și liber la valorile și principiile Lui și că dorim să fundamentăm existența noastră pe aceste valori și principii.

"20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine." (Galateni 2; 20)

Ce înseamnă că Hristos trăiește în Mine? În primul rând, înseamnă că Hristos locuiește în mine și apoi înseamnă că El, se manifestă în mine și prin mine. Mulți își fac iluzia că așa ceva se va întâmpla doar în Ceruri, dar este greșit deoarece, dacă spunem că avem credință în Isus (Iisus), trebuie să trăim și noi, așa cum a trăit și El, încă de aici de pe pământ. Cine nu trăiește aici, pe pământ, la fel ca și Isus (Iisus) riscă să nu aibă ocazia să o facă nici în Ceruri.

"6 Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus." (1 Ioan 2; 6)

Împărăția Cerurilor este deja aici, ea este în noi, se află situată în persoanele noastre, dacă Dumnezeu locuiește în noi. (Luca 17; 21) Dacă Împărăția Cerurilor este în noi, atunci și noi am intrat deja în ea și trebuie să ne comportăm la fel ca și Acela care ne călăuzește. 

"23 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el." (Ioan 14; 23)

Dacă Dumnezeu nu locuiește în noi, ne facem doar iluzii, adică ne atașăm cu totul de o instituție bisericească și devenim adepții acesteia și în loc să devenim una cu Hristos, ca și Hristos, noi devenim Ortodocși, Romano-catolici, Evanghelici, Protestanți, Neo-protestanți etc.  Aceste Biserici instituționale devin capul nostru, adică ele ne conduc, din punct de vedere spiritual, de multe ori, către pieirea noastră veșnică.  Bisericile instituționale ne dezbină și ne separă între noi, ele sfâșie Trupul unic al lui Hristos. Bisericile instituționale, care, par a fi calea către Hristos, modul în care noi putem să ajungem la Dumnezeu, sunt de fapt, de multe ori, un drum înfundat, care deci, nu duce nicăieri.

Hristos este numai Capul acelora pe care îi conduce El, în mod personal, prin Duhul Sfânt. (2 Corinteni 1; 22; 5; 5) Hristos este Capul numai acelora care se lasă ghidați de El și nu a oricărei alte persoane, care fiind membră la o organizație religioasă numită Biserică, în fapt se lasă condusă tot de firea ei pământească. (Galateni 5; 16-26) Cine nu are Duhul lui Hristos nu este al Lui, ne spune apostolul Pavel și eu aș adăuga, că cine nu are Duhul lui Hristos nu face parte din Biserica Sa unică și nu îl are, ca și Cap al său sau a sa, pe El. (Romani 8; 9) Cine nu are Duhul lui Hristos poate fi membru la o Biserică instituțională, oricare dintre ele și, în acest caz, va avea ca și cap spiritual, ierarhia acelei instituții bisericești, ierarhie care poate fi formată din persoane care este posibil, să nu aibă nici ei pe Hristos ca și Cap al lor. Sunt de acord că există Biserici instituționale în care funcționează lideri, care au ca și Cap al lor personal pe Hristos, numai că acest lucru, nu rezolvă problema mea sau a altora, căci fiecare din noi, inclusiv liderul respectiv, are nevoie să fie transformat ca și persoană, să devină o creație nouă sau o făptură nouă și că acest lucru se adresează fiecărui individ sau individă credincioasă în parte. (2 Corinteni 5; 17). Nimeni nu poate să înlocuiască această nevoie pentru noi, nici lideri, nici frați și de fapt absolut nimeni. Relația noastră personală cu Hristos este fundamentul Bisericii lui Dumnezeu, nici o organizație religioasă, cu regulile, dogmele și doctrinele ei nu poate să înlocuiască acest fundament. Legătura noastră personală cu Hristos nu este definită de anumite dogme și doctrine personale, pe care noi le-am avea, ci este configurată de unitate spirituală și dragostea dezinteresată, între noi și Hristos. Noi suntem Mireasa lui Hristos, fiecare din noi și fără ulei în candele vom rata întâlnirea cu El. (Matei 25; 1-13) Mireasa lui Hristos nu este reprezentată de o instituție numită Biserică, așa cum greșit se vehiculează de obicei, ci ea este, în realitate, constituită din fiecare fecioară care se pregătește de primirea Lui, care de fapt l-a și primit pe El, încă în timpul existenței pământești. Mireasa lui Hristos, ca și Biserică, este formată din toate fecioarele înțelepte, acelea care și-au luat ulei în candele, adică acelea care sunt umplute cu Duhul Sfânt, căci cine nu are Duhul lui Hristos, nu este al Lui.

Hristos locuiește în noi și ne conduce din interior, prin conștiințele noastre luminate și transformate de Dumnezeu, nu ne conduce prin intermediul funcționarilor bisericești. Aceasta este învățătura curată a Creștinismului spiritual, dar care este pervertită și mutilată de instituțiile bisericești, care de regulă își arogă lor calificări și competențe, pe care nu le au. Ele au construit Creștinismul populist în care ele au ocupat un loc necuvenit și unde au deturnat învățăturile lui Isus (Iisus), transformându-le într-o ideologie religioasă. Ce este o ideologie religioasă? Ea reprezintă totalitatea ideilor și concepțiilor filozofice, morale, religioase etc. care reflectă, într-o formă teoretică, interesele și aspirațiile unor categorii, într-o anumită epocă.

În cazul nostru, ideologiile religioase reflectă interesele și aspirațiile ierarhiilor religioase.      

"3 Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos." (1 Corinteni 11; 3)

Nu doar că Dumnezeu este Capul lui Hristos, dar Hristos este chiar Dumnezeu, una cu Tatăl          Ceresc. (Ioan 10; 30) Dumnezeu a fost Capul lui Hristos, atunci când El a trăit pe pământ, căci Tatăl, din Ceruri, îl conducea pe Isus (Iisus), din interior, era una în conștiință cu El. (Ioan 14; 10) Tatăl își făcea lucrările Lui în Isus (Iisus). (Ioan 14; 10) Acum Hristos este una cu Tatăl, căci s-a înălțat la Tatăl, după înviere și El fiind Cuvântul lui Dumnezeu și-a reluat locul de Dumnezeu, pe care l-a avut, înainte de a coborî pe pământ. (Ioan 1; 1) Dumnezeu, după înălțare, nu mai este Capul lui Hristos, este chiar Hristos, deci folosirea timpului prezent, în epistola 1 Corinteni, este greșită. Dumnezeu a fost Capul lui Isus (Iisus) atunci când El a trăit pe pământ. Și din cauza folosirii greșite a timpului prezent, în loc de timpul trecut, s-a construit o doctrină greșită, doctrina autorității instituțiilor bisericești. Dumnezeu – Hristos – bărbatul – femeia, pare a fi o linie ierarhică care constituie coloana vertebrală a ierarhie bisericești. După toate celelalte texte biblice nu există o asemenea ierarhie, căci, așa cum a spus Isus (Iisus), în Împărăția lui Dumnezeu, cel mai mic este cel mai mare. (Matei 19; 14)                          

"28 Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus." (Galateni 3; 28)

Dacă cu adevărat nu mai există nici o deosebire, în cazul nostru, din punct de vedere spiritual, între bărbat și femeie, înseamnă că, până la urmă Hristos este și Capul bărbatului și Capul femeii. De ce nu mai există, în Hristos, nici o deosebire spirituală între bărbați și femei? Deoarece atât bărbații, cât și femeile, prin nașterea din nou, au devenit făpturi noi, ființe regenerate spiritual. Ce face o femeie credincioasă, dacă îi moare bărbatul, rămâne fără Cap? Nicidecum, Capul fiecărei persoane credincioase, fie bărbat, fie femeie, este Hristos, deoarece El locuiește atât în bărbați cât și în femei, în egală măsură. Dacă crede cineva că Hristos locuiește numai în bărbați, dar nu și în femei, este credința lui sau a ei, dar aceasta nu este învățătura lui Isus (Iisus). Dacă Hristos locuiește în interiorul unei persoane, prin Duhul Sfânt, fie în bărbați, fie în femei, atunci nimeni altcineva nu poate fi Capul acelei persoane, nimeni altcineva decât El. Ierarhizarea care apare în unele din epistolele apostolului Pavel nu este învățătura lui Hristos, este contrazisă de tot ceea ce a spus El. Probabil Pavel a crezut de cuviință, de la el și nu de la Isus (Iisus), așa cum obișnuia să facă, să impună o ordine ierarhică în adunările creștine, o ordine ierarhică, asemănătoare cu aceea din alte instituții lumești. De exemplu, în cazul relațiilor dintre bărbați și femei Pavel a crezut că este bine să îi sfătuiască pe bărbați să nu se atingă de femei sau ca feciorele să nu se mărite.

"1 Cu privire la lucrurile despre care mi-aţi scris, eu cred că este bine ca omul să nu se atingă de femeie.

 2 Totuşi, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei." (1 Corinteni 7; 1-2)

"25 Cât despre fecioare, n-am o poruncă din partea Domnului. Le dau însă un sfat, ca unul care am căpătat de la Domnul harul să fiu vrednic de crezare." (1Corinteni 7; 25)

Sfătuindu-le pe fecioare să nu se căsătorească Pavel contrazice porunca lui Dumnezeu, dată omului, în cartea Geneza.

"28 Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” (Geneza 1; 28)"

Cum se puteau oamenii înmulți, dacă fetele rămâneau fecioare? Pavel a considerat, în mod eronat, că sfârșitul tuturor lucrurilor era aproape, în vremea sa și bazat pe această concepție greșită a dat sfaturi care contrazic chiar Scripturile. La fel se întâmplă și în cazul ierarhiei între Creștini, a ordinii lumești introduse în adunările creștine, unde Pavel a stabilit reguli care veneau de la el și nu de la Hristos. Toate învățăturile date de Pavel, cu privire la locul și rolul femeilor în Creștinism sunt rodul părerilor sale, rămase tributare învățăturilor iudaice și nu sunt bazate pe învățăturile lui Isus (Iisus), care nu a făcut nicăieri nici o deosebire, din punct de vedere spiritual, între bărbați și femei. Dacă mă contrazice cineva ar trebui să poată să arate când a făcut Isus (Iisus) o deosebire de tratament între bărbați și femei. Isus (Iisus) a bazat învățăturile despre Împărăția lui Dumnezeu pe dragostea jertfitoare și nu pe autoritatea ierarhică. În învățăturile lui Isus (Iisus), toți suntem copiii Tatălui, bărbați și femei și toți trebuie să mergem, în mod personal, pe Calea care este El. Pavel nu a înțeles unde va duce până la urmă această ordine lumească impusă și cât de grav va afecta esența Creștinismului, esență care înseamnă ordinea dragostei, liber consimțită și nu ordine ierarhică și autoritate impusă. Apostolul Pavel nu avea cum să gândească Creștinismul în perspectiva viitorului, deoarece el era convins că sfârșitul lumii era foarte aproape de momentul în care el propovăduia. Cu alte cuvinte, Pavel nu se aștepta la o evoluție de lungă durată a lucrurilor și la o degradare și un abuz atât de pronunțat al autorității religioase, deoarece el considera că lumea se va sfârși repede, poate chiar în vremea sa și nu era timp pentru o astfel de dezvoltare. Pavel s-a înșelat. Eu nu spun că Pavel nu a fost un mare apostol, eu susțin că, în ceea ce privește timpul venirii sfârșitului și de asemenea privitor la subiectului autorității, în adunările creștine, Pavel a înțeles greșit lucrurile. Dovada stau versetele de mai jos:

"29 Iată ce vreau să spun, fraţilor: de acum vremea s-a scurtat. Spun lucrul acesta pentru ca cei ce au neveste să fie ca şi cum n-ar avea;

 30 cei ce plâng, ca şi cum n-ar plânge; cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni;

 31 cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea; căci chipul lumii acesteia trece." (1 Corinteni 7; 29-31)

"51 Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,

 52 într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi." (1 Corinteni 15; 51-52)

Apostolul Pavel se adresa contemporanilor săi din Corint la care le spunea că nu vor muri toți, dar nu este cazul căci toți au murit, adică, în limbajul lui Pavel, toți au adormit. Dacă s-ar fi referit la timpuri mai îndepărtate de vremea sa, Pavel ar fi spus că nu vor adormi toți, adică s-ar fi referit la generații viitoare, folosind persoana a III a plural și nu persoana a I a plural, adică la o generație prezentă. Cu toate că acest aspect poate fi surprinzător pentru unii, totuși Pavel a greșit în viziunea sa asupra istoriei Creștinismului. Este important, deoarece Pavel a inițiat, fără intenții rele, ceea ce chiar el a numit ”taina fărădelegii,” adică înlocuirea autorității directe a lui Dumnezeu, asupra fiecărui credincios sau credincioasă în parte, cu autoritatea unor instituții bisericești. (2 Tesaloniceni 2; 7) Această autoritate apostaziată se transformă în final în ceea ce cartea Apocalipsa lui Ioan numește ”curva cea mare”, viziune care este opusă ”fecioarei curate,” adică Bisericii unice a lui Dumnezeu, care este Mireasa Mielului. „Curva cea mare” este o metaforă care reprezintă un ansamblu de instituții bisericești, care fiind conduse după modelul autoritar al lumii noastre, obturează înțelegerea corectă a Creștinismului. Unii susțin, în mod greșit, că numai Biserica instituțională Romano-catolică se înscrie sub semnul acestei metafore, adică ”curva cea mare,” dar, în fapt, fundamentele de autoritate sunt aceleași la toate instituțiile bisericești, toate pornesc în organizarea lor, din aceeași rădăcină. Departe de mine gândul de a jigni pe cineva dar această interpretare a expresiei ”curva cea mare” există deja în literatura religioasă de mult timp, nu am inventat-o eu este precizată de Biblie.

"1 Apoi, unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari.

 2 Cu ea au curvit împăraţii pământului; şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!”

 3 Şi m-a dus, în Duhul, într-un pustiu. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne.

 4 Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.

 5 Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului.”

 6 Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare." (Apocalipsa 17; 1-6)

 

Hristos este Capul Bisericii, deoarece de adevărata Sa Biserică, care este Trupul Său unic și spiritual, aparțin numai persoane la care El este Capul. Mântuirea este individuală, căci fiecare om, femeie sau bărbat răspunde în fața lui Dumnezeu pentru păcatele sale proprii. Nu sunt mântuite grupuri, familii sau alte colectivități, fiecare individ sau individă, deci fiecare bărbat sau femeie este judecată, pentru ceea ce a făcut el sau ea în viața aceasta. Nu sunt mântuite marile colectivități religioase, în bloc, așa cum lasă să se creadă Biserica instituțională Ortodoxă, ci fiecare persoană în parte are traiectul ei spiritual. Din acest motiv, pentru a putea să nu mai păcătuiască fiecare persoană femeie sau bărbat trebuie să fie condusă direct de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt și trebuie să fie născută din apă și din Duh. (Ioan 3; 3-6) Numai cine este născut din nou, adică născut din Dumnezeu poate să nu mai păcătuiască, căci natura umană, dacă nu este regenerată de către natura divină, adică născută din nou, este de la sine păcătoasă. (Galateni 5; 16-26; 1 Ioan 3; 9) Femeile, ca și bărbații au nevoie să fie născute din nou, adică născute din Dumnezeu pentru a nu mai păcătui, deci și bărbații, dar și femeile, trebuiesc să fie călăuziți direct de Duhul Sfânt, căci altfel rămân conduși de firea lor pământească, care, așa cum ne spune N.T., ne conduce la păcat. (Galateni 5; 16-26) Cine este călăuzit direct de Duhul Sfânt este o persoană al cărui Cap este Hristos, căci Duhul Sfânt este și Duhul lui Hristos. (Romani 8; 9) 

Există o singură Biserică și nu mai multe, după cum vom vedea că ne spune Biblia. Această Biserică este Trupul lui Hristos, Mireasa Mielului, Casa duhovnicească a lui Dumnezeu, Câmpul lui Dumnezeu. Hristos nu are mai multe Trupuri sau mai multe Mirese, El are o singură Mireasă și un singur Trup spiritual, adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Biserica Spirituală Unică. (Efeseni 4; 4) Hristos este Capul Bisericii, dar nu în sensul că El ar fi Capul vreunei organizații religioase, numite Biserică, ci în sensul că El reunește în El, prin legătura personală pe care o are cu fiecare membru al Bisericii, pe toți aceia sau acelea, care fac parte din Biserica Sa. Biserica lui Hristos este o realitate vie, spirituală, adică este ținută împreună de Hristos prin legături spirituale, duhovnicești, este o unitate prin unitatea Duhului Sfânt.

"12 Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.

 13 Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh." (1 Corinteni 12; 12-13)

 

Cum ar putea deci cineva să fie parte din Biserica unică a lui Hristos, dacă el sau ea nu este al lui Hristos? Capul Bisericii este Hristos, dar nu are cum să fie Capul acelora la care El, de fapt, nu este, în mod direct, Capul lor, adică al membrilor instituțiilor bisericești, care nu sunt conduși de către Duhul Sfânt, ci sunt conduși de firea lor pământească? Hristos nu ne conduce prin intermediari, alți oameni decât noi, căci într-un astfel de caz nu ar avea cum să ne schimbe natura umană, să ne regenereze din interior. Natura umană se schimbă, se transformă doar la contactul direct cu natura divină și nu prin intermedierea pe care o propun funcționarii bisericești. Evanghelia nu se reduce la cuvinte, ci ea se bazează pe puterea extraordinară de a atinge direct conștiințele, în mod spiritual, de a schimba, de a transforma, natura umană, de a ne regenera spiritual, de a ne naște din nou. Este o putere care nu stă doar în cuvintele evangheliei, o putere care este deasupra acestor cuvinte, vie și gata să convingă prin dovezile concrete pe care le oferă. Fenomenul acesta se produce doar la contactul direct dintre Duhul Sfânt al lui Dumnezeu și conștiințele noastre, deoarece nu este vorba doar de a fi convinși prin cuvintele altora despre Dumnezeu sau de cuvintele consemnate în Biblie, ci este vorba despre a experimenta direct puterea Lui.

"42 Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine şi ştim că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii.” (Ioan 4; 42)

Este Isus (Iisus) doar Capul bărbaților și nu este și Capul femeilor? Cum schimbă Hristos natura femeilor, cum le naște din nou, pe fiecare în parte și cum face să nu mai existe nici o deosebire, din punct de vedere spiritual, între bărbați și femei, dacă El este numai Capul bărbaților? În Galateni 3; 28, ni se spune că bărbații și femeile sunt una în Hristos. Nu mai este nici o deosebire (s.n. ierarhică) între bărbați și femei, dacă ei sunt în Hristos, căci toți sunt una. În Hristos există unitatea care se bazează pe dragostea care îl privește pe celălalt mai presus decât pe sine însuși și nu există ierarhia, care se bazează pe o autoritate spirituală sau lumească.

"3 Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi." (Filipeni 2; 3)

"22 Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului;

 23 căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului." (Efeseni 5; 22-23)

 

Dacă Hristos este Capul Bisericii și femeile fac și ele parte din Biserică, atunci Hristos este și Capul bărbaților și al femeilor. Nu se poate ca Hristos să fie Capul Bisericii și ca, în același timp, femeile să fie și ele o parte din Biserică și totuși Hristos să nu fie și Capul femeilor. Dacă ar fi așa, ar însemna că Hristos este numai Capul unei părți din Biserică, adică numai al bărbaților și nu al întregii Biserici, adică atât al bărbaților cât și al femeilor, dar acest lucru este o aberație. Dacă am înțelege că numai bărbatul singur este Capul femeii credincioase, atunci aceasta ar însemna că Hristos este Capul numai părții ocupate de bărbați din Biserică și partea din Biserică, pe care o reprezintă femeile ar fi condusă de bărbați. Mergând pe acest raționament ar însemna deci că Biserica are două capete, un Cap, care este Hristos și un alt cap care este format din bărbați pentru soțiile lor. Exprimările greoaie și antifeminismul religios nu trebuie să ne împiedice să înțelegem ce este Biserica. Aceasta este o unitate în Duhul Sfânt și așa cum bărbații sunt locuiți de Duhul Sfânt și au darurile și roadele Sale, tot așa și femeile, cu adevărat credincioase, sunt umplute cu Duhul Sfânt și desigur au și darurile și roadele Sale. Cine dorește să vadă Biserica ca pe o organizație religioasă condusă de Hristos, este dreptul lui sau al ei să o facă, dar, în același timp, trebuie să răspundă la întrebarea următoare: De ce nu există unitate între Creștini, dacă toți sunt conduși de același Cap spiritual? Dacă toate Bisericile instituționale ar fi conduse de același Cap, atunci bineînțeles că toate ar fi în acord asupra interpretării Scripturilor și a modului de practicare a Creștinismului. Știm cu toții că nu este cazul. Bisericile instituționale nu sunt Trupul lui Hristos, căci El are un singur Trup și nu mai multe, ele reprezintă o formă de organizare instituționalizată în care autoritatea este deținută de oameni și nu de Dumnezeu.  

Câte biserici are Dumnezeu una sau mai multe? Există texte în N.T. care se referă la faptul că Dumnezeu are o singură Biserică și există, de asemenea, texte care ne informează că sunt mai multe Biserici. Care este adevărul, are Dumnezeu o singură Biserică sau mai multe? Să comparăm textele între ele.

"22 El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii,

 23 care este trupul Lui, plinătatea Celui ce îndeplineşte totul în toţi." (Efeseni 1; 22-23)

"4 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,

 5 măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).

 6 El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,

 7 ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus." (Efeseni 2; 4-7)

 

"19 Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,

 20 fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.

 21 În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.

 22 Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul." (Efeseni 2; 19-22)

 

"4 Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.

 5 Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.

 6 Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi." (Efeseni 4; 4-6)

 

"11 Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători,

 12 pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,

 13 până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;" (Efeseni 4; 11-13)

"27 ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană." (Efeseni 5; 27)

"24 Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica." (Coloseni 1; 24)

"12 Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.

 13 Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh." (1 Corinteni 12; 12-13)

 

"27 Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui." (1 Corinteni 12; 27)

"17 Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine." (1 Corinteni 10; 17)

"4 Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă,

  5 tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora." (Romani 12; 4-5)

 

Să vedem și care sunt textele biblice, care ne-ar putea îndreptăți să credem că Dumnezeu are mai multe Biserici și nu doar una.

"1 Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit bisericilor Galatiei." (1 Corinteni 16: 1)

"23 Astfel, fie având în vedere pe Tit, care este părtaşul şi tovarăşul meu de lucru în mijlocul vostru, fie având în vedere pe fraţii noştri, care sunt trimişii bisericilor şi fala lui Hristos:

 24 daţi-le, înaintea bisericilor, dovadă de dragostea voastră şi arătaţi-le că avem dreptul să ne lăudăm cu voi." (2 Corinteni 8; 23-24)

 

"22 Şi eram încă necunoscut la faţă bisericilor lui Hristos care sunt în Iudeea." (Galateni 1; 22)

 

"14 Căci, fraţilor, voi aţi călcat pe urmele bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Hristos Isus, în Iudeea; pentru că şi voi aţi suferit din partea celor de un neam cu voi aceleaşi rele pe care le-au suferit ele din partea iudeilor." (1 Tesaloniceni 2; 14)

 

"7 Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu." (Apocalipsa 2; 7)

 

"11 Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: „Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte." (Apocalipsa 2; 11)

 

Este limpede că N.T. folosește cuvântul Biserică cu două înțelesuri. Pe de o parte, avem Biserica unică, Trupul lui Hristos și pe de altă parte avem comunitățile locale, care sunt denumite tot Biserici. Comunitățile locale, în timp, s-au organizat în sisteme instituționale, având o conducere centrală, care conducere a dobândit și ea numele tot de Biserică sau de cult. În acest mod, Biserica unică a lui Dumnezeu, Trupul lui Hristos a fost înlocuită cu Bisericile de la centru, cu sistemele de Biserici locale, care au și o conducere centrală, care fiecare și-a arogat calitatea de a fi adevărata Biserică a lui Dumnezeu. Dumnezeu are deci două tipuri diferite de Biserici. Pe de o parte, există o singură Biserică, pe care eu am denumit-o, în mod convențional, Biserica Spirituală Unică, Biserica celor Aleși, Biserica celor născuți din nou sau Biserica din om, oricare denumire având aceeași valoare  simbolică și care este Trupul spiritual al lui Hristos și pe de altă parte Bisericile instituționale sau organizațiile religioase locale, care sunt comunitățile creștine instituționalizate. În primul rând, avem Biserica unică și în al doilea rând avem instituțiile bisericești sau Bisericile instituționale, adică forma organizatorică a religiei creștine. Care este raportul dintre aceste realități? Biserica unică sau Trupul spiritual a lui Hristos este formată din toți Creștinii regenerați spiritual, adică născuți din nou, din toate confesiunile creștine. Toți acești Creștini  se află într-o relație personală cu Hristos și fac parte din categoria ”fecioarelor înțelepte.”Nu are nici o relevanță de ce confesiune creștină aparțin acești credincioși sau dacă nu aparțin de nici o confesiune creștină. Ceea ce contează este calitatea spirituală a celor în cauză, credința lor personală și dragostea lor pentru Dumnezeu. Acești Creștini sunt cei Aleși, care au fost cunoscuți de Dumnezeu încă înainte de întemeierea lumii și care au fost selectați din marea mulțime a celor chemați și pentru îndreptățirea cărora a murit Hristos pe cruce, pentru că ei și ele au sperat încă dinainte în Hristos. (Efeseni 1; 1-13)

 

Marea masă de Creștini sau Creștinii lumești sunt distribuiți între diferitele confesiuni creștine. Ei participă, câteodată cu multă perseverență, la ritualurile creștine, din instituțiile bisericești, ritualuri care nu îi obligă la lepădarea de sine, de egoismul personal, în speranța că Dumnezeu îi va ajuta să fie sănătoși și să prospere, în lumea aceasta. Ei nu sunt dispuși să renunțe la egoismul lor natural și nu sunt gata să iubească ca și Isus (Iisus), adică să fie gata la sacrificiul de sine și gata chiar să și moară pentru prietenii lor. (Ioan 13; 34-35) Ei continuă să trăiască la un nivel de păcate, pe care îl consideră acceptabil, și nu realizează nevoia de a fi transformați, de a fi schimbați radical, de a se naște din nou, de a fi regenerați spiritual. Acești Creștini lumești acordă o mare importanță ierarhiilor bisericești și își pun nădejdea în mijlocirea pe care reprezentanții acestor ierarhii pot să o îndeplinească pentru ei sau ele. Creștinii lumești au înlocuit contactul direct cu Persoana lui Dumnezeu, prin relația strânsă cu Biserica instituțională de care aparțin și așteaptă de la această Biserică instituțională ca ea să joace un rol important în viața lor. Creștinii lumești sunt partizani hotărâți ai dogmelor și doctrinelor Bisericilor instituționale, căci ei și ele își justifică credința lor și și-o definesc prin aceste dogme și doctrine. Ei se simt ocrotiți de către Bisericile instituționale și au un acut simț al apartenenței de grup, deoarece ei cred că mulțimea celor care cred la fel ca și ei este o garanție a valabilității formelor de religie la care au aderat. Există o singură Biserică a lui Dumnezeu, înțeleasă ca fiind o relație spirituală între Dumnezeu și membrii ei și între credincioșii care o compun și există de asemenea o multitudine de instituții bisericești, în care membrii sunt organizați prin forme de organizare bazate pe apartenența la un grup religios. Această apartenență este una formală, instituțională și care nu ține cont de o unitate reală, așa cum și-a dorit Isus (Iisus) să existe între Creștini.