26 February,
2014

Biserica

 

Gabriel Baicu

Este greșită impresia conform căreia adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Biserica Spirituală Unică ar fi o entitate ineficientă, incapabilă să se mobilizeze în orice fel de acțiune practică. Biserica Spirituală Unică este, în primul rând, o unitate spirituală, adică uniunea ei este legătura duhovnicească care se realizează în și prin Duhul Sfânt. (Efeseni 4; 3) Vi se pare cumva că adunările creștine, în multitudinea lor, păstrează unirea Duhului Sfânt? Mie nu mi se pare. Existența Bisericii Spirituale Unice nu exclude activitatea adunărilor locale, dar acestea nu au nici o legitimitate pentru a fi instituții, ci așa cum a spus Isus (Iisus), aceste adunări locale sunt orice fel de adunări în care două sau trei persoane se adună în numele Lui. (Matei 18; 20) Este limpede că Isus (Iisus), atunci când s-a referit la adunarea celor credincioși, nu avea în vedere organizații religioase sau instituții bisericești, ci adunarea liberă a celor credincioși, nicidecum instituționalizată. Ori de câte ori și oriunde sunt adunați doi sau trei, în numele lui Isus (Iisus), acolo este și El, dar El este, adică locuiește, mai întâi de toate în fiecare credincios și credincioasă, căci ei și ele sunt templele Duhului Sfânt și nicidecum clădirile unde se adună credincioșii. Dacă Hristos nu este în ființele celor care se adună în numele Lui, atunci, în locul în care se adună ei și ele nu este nici o adunare efectivă, în numele Lui, căci lipsește El. (1 Corinteni 3; 16) Isus (Iisus) nu a inițiat nici un fel de adunări creștine instituționale, căci rugăciunea și orice relație cu Dumnezeu are loc în Duh și adevăr și nu într-un anumit loc, unde se adună, în mod regulat o adunare creștină. (Ioan 4; 24) 

Adunările creștine nu ar trebui să fie instituții, să se permanentizeze într-un anumit loc, ci ar trebui să fie pretutindeni unde se adună oamenii în numele lui Hristos și mai mult decât atât, unde se adună în Duhul lui Hristos. Nu este de ajuns să se adune credincioșii în numele Lui, dacă El nu este prezent în acel loc, prin urmare Hristos, care este prezent în acel loc, prin Duhul Sfânt, dă sens unei adunări creștine și nicidecum, adunarea ca și organizație instituțională, nu are un sens în sine. Isus (Iisus) a promis că va fi prezent în locul unde doi sau trei sunt adunați în numele Lui, dar El este prezent, în mod spiritual, în duhul celor care sunt prezenți în acel loc și nu instituțional, în interiorul unor organizații religioase. Hristos nu locuiește în clădiri făcute de mâini omenești sau în interiorul unor structuri religioase, ci în conștiințele Creștinilor născuți din nou. (Ioan 14; 23) Adunările creștine nu sunt partea vizibilă a Bisericii invizibile, numai Creștinii născuți din nou, aceia și acelea care practică efectiv învățăturile Lui, numai ei sunt partea vizibilă a Bisericii invizibile unice, căci numai ei reflectă învățăturile Lui. (Ioan 13; 34-35) Care este semnul uceniciei, pentru Creștini? Este apartenența la o instituție bisericească sau este semnul pe care l-a menționat Isus (Iisus)? Eclezia este o noțiune largă, dar adunarea celor credincioși este mai întâi de toate o adunare spirituală, în Duhul Sfânt și numai apoi și o adunare fizică, indiferent de locul unde se află.

Degeaba sunt adunați la un loc, într-o încăpere, persoane care nu au în comun o relație spirituală autentică, aceasta nu înseamnă că ei sunt Biserica sau măcar o parte a ei. Biserica înseamnă unitate în Duhul Sfânt, nu unitate instituțională și pentru că nu se înțelege acest adevăr fundamental, cuvântul Biserică este folosit, de multe ori, greșit în lumea Creștinismului. Împreună, toți aceia și acelea care sunt locuiți de Același Duh Sfânt, Duhul lui Hristos, se reunesc, chiar dacă nu instituțional și împreună pot să desfășoare orice fel de activități spirituale dar, pentru a fi o adunare creștină, este nevoie doar de doi sau trei credincioși adunați în numele lui Hristos. Nu este nevoie de conturi bancare, de clădiri speciale, de funcționari bisericești, de comitete ale adunări etc. Nu este nevoie nici de autoritatea de a judeca păcatele altora, atâta vreme cât Isus (Iisus) ne-a cerut să nu ne judecăm unii pe alții, iar Pavel ne cere să nu judecăm nimic înainte de vreme. (1 Corinteni 4; 5) Instituțiile bisericești în care se adună oamenii, care de multe ori nu au nimic în comun și nu sunt conduși de același Duh Sfânt sunt mai degrabă o anticameră a morții veșnice decât ”spitale” pentru vindecat suflete.  Pragmatismul religios, cu adunarea banilor pentru susținerea funcționarilor religioși sau pentru alte obiective, din nefericire a ucis libertatea spirituală a celor credincioși și a creat o clasă de funcționari bisericești, care se luptă să își păstreze privilegiile.