30 Ian.
2013

Cine ne-a văzut pe noi l-a văzut pe Iisus (Iisus)

 

Gabriel Baicu

Din nefericire oamenii l-au transformat pe Isus (Iisus)  Hristos într-un idol. El este prezentat ca fiind întruchiparea unui ideal la care este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, de ajuns. Mă refer la caracterul Lui şi la puterea Lui. Cei mulţi se închină unui ideal, unui idol, de la care aşteaptă minuni, cu toate că cea mai mare minune este tocmai ca ei înşişi să transpună în viaţa lor acest ideal, transformându-l într-un mod de viaţă cotidian. Fără această minune, nici o altă minune săvârşită de Dumnezeu, nu ne duce la mântuire. Isus (Iisus)  nu trebuie văzut ca un idol, adică ca ceva deasupra noastră, desprins de noi și departe de noi. Isus (Iisus) , dacă nu este în noi, nu trăiește pentru noi, adică nu are puterea de a re genera viețile noastre. Isus (Iisus)  ne poate auzi și atunci când nu locuiește în noi, dar El nu există doar pentru ca nouă să ne meargă bine, scopul Lui este acela de a se muta în ființele noastre. Isus (Iisus)  nu este un idol, adică doar un simbol religios, El este modelul de ființă umană și divină, pentru cei care cred în El. Credem în Isus (Iisus)  pentru ca să devenim ca El și nu doar că să ne ajute să rămânem cei care suntem. Credem în Isus (Iisus)  deoarece dorim să fim asemănători Lui, să fim ca și El, să fim cu El și să fim în El, adică în interiorul acestei conștiințe universale.   

Nu ne putem aştepta la minuni de la un idol, dar de la Isus (Iisus)  da, atunci când nu îl privim ca pe un idol, căci El face extraordinare minuni atunci când motivul pentru care credem în El este acela că vrem să devenim ca şi El. Scopul principal pentru care Isus (Iisus)  ne ajută în vieţile noastre este acela ca noi să fim, fiecare din noi şi nu doar câţiva sfinţi şi sfinte, fiinţe regenerate spiritual, născute din nou, născute din Dumnezeu. Scopul principal al lui Dumnezeu nu este bunăstarea noastră pământească şi a familiilor noastre, deşi nici acesta nu lipseşte, dar este un aspect secundar, ci scopul Lui este ca noi să devenim asemenea lui Isus (Iisus) . (Efeseni 4, 13) Oare în Împărăţia lui Dumnezeu ne vom grupa pe familii, părinţi, unchi, mătuşi, fraţi, surori şi toţi strămoşii noştri sau vom face abstracţie de aceste legături speciale de sânge şi vom fi legaţi între noi, doar prin sângele lui Hristos? Eu cred că a doua variantă este cea valabilă. (Matei 12; 46-50) Aceasta înseamnă trecerea de la natural la supranatural, adică să îi iubim pe fraţii şi surorile de credinţă la fel ca pe fraţii şi surorile de sânge. Singurele legături de sânge între Creștini sunt acelea în sângele lui Hristos și de aceea noi suntem frații și surorile Lui și frați și surori, unii cu alții. Pentru ca aceste legături să devină reale trebuie să fim uniți spiritual prin unitatea Duhului Sfânt. Dacă același Duh Sfânt, locuiește în fiecare din noi, noi toți avem aceași natură spirituală, deci aceași viziune asupra vieții. Aceasta este adevărata unitate între Creștini și aceasta este Biserica unică a lui Dumnezeu. Frații și surorile noastre, în sângele lui Hristos, sunt toții aceia care sunt născuți din Dumnezeu, deci noi și ei constituim împreună Biserica adevărată a lui Dumnezeu. Oricât de mult se străduiesc instituțiile bisericești să ne țină departe, unii de ceilalți și să ne învețe doctrine diferite, totuși noi suntem într-o unitate indistructibilă cu frații și surorile noastre, adică cu toți Creștinii născuți din nou și fără această unitate nu putem vorbi de adevărata Biserică a lui Dumnezeu, deoarece adevărații Creștini sunt una, cum a dorit Isus (Iisus)  și se iubesc între ei, așa cum a cerut El. (Ioan 13; 34-35)

În orice caz, trebuie să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate celelalte ni se vor da pe deasupra. (Matei 6; 33) În realitate Isus (Iisus)  nu este decât un model pentru noi, nu este un idol de ne egalat, deoarece toţi trebuie să devenim, în caracter şi putere, la fel ca şi El. (Efeseni 4; 13) Isus (Iisus)  nu este stăpânul nostru, El este mentorul nostru, este Fratele nostru, este ghidul nostru spiritual, este dimensiunea noastră spirituală. Isus (Iisus)  este în noi, atunci când noi suntem în El, când „suntem îmbrăcaţi” cu El, pentru ca noi, să fim aşa cum este El, fii şi fiicele lui Dumnezeu. (Romani 13; 14) Isus (Iisus)  nu este singurul Fiu al lui Dumnezeu, El este doar cel dintâi născut dintre mai mulţi fraţi, primul între egali. (Romani 8; 29) Dumnezeu s-a „căsătorit” spiritual cu rasa umană şi aceasta din urmă i-a dat mulţi fii şi multe fiice şi din acest motiv El nu poate să dispreţuiască specia umană.

  Noi suntem chemaţi să fim Fii şi Fiicele lui Dumnezeu şi pentru aceasta a murit Isus (Iisus)  pe cruce. Bisericile instituţionale l-au transformat pe Isus (Iisus)  într-un idol, într-un instrument de dominare a conştiinţelor noastre, din exterior, prin aceea că ele se consideră a fi singurele Lui purtătoare de cuvânt, reprezentantele Lui pe pământ, mediatoare între om și Dumnezeu. În realitate, Isus (Iisus)  a venit pe pământ ca să ne înveţe cum să atingem idealul de om, care a fost El şi să devenim astfel dumnezei, căci omul are potenţialul de a fi asemănător cu Dumnezeu și de asemenea de a fi unit cu El. (Psalmul 82; 6; Ioan 10; 34-36) Dumnezeu doreşte să ne transforme pe fiecare din noi în nişte persoane asemănătoare lui Isus (Iisus) , alţi Isus (Iisus) , având alte nume şi un anumit specific particular, dar în esenţă fiind una cu Isus (Iisus) . Nu trebuie să fim doar Creştini trebuie să fim Hristos, ca şi Hristos şi pentru aceasta El trebuie să locuiască în noi. Aşa cum Isus (Iisus)  şi tatăl Ceresc sunt una, tot aşa noi şi Isus (Iisus)  trebuie să fim una. (Ioan 17; 21-23) Dacă Dumnezeu este în Isus (Iisus)  şi Isus (Iisus)  este în noi, nu înseamnă oare că însuşi Tatăl este în noi? Răspunsul nu poate fi decât afirmativ.

Omul este imaginea lui Dumnezeu, mai întâi în Omul Hristos şi apoi în noi, prin El. (Evrei 1; 3-4) Omul Isus (Iisus)  a fost Dumnezeu, fiind una cu Tatăl Ceresc şi la această unitate ne cheamă şi pe noi. (Ioan 17; 21-23) Prin Duhul Sfânt, atât Tatăl, cât şi Fiul locuiesc în noi şi noi suntem una între noi, o singură Biserică şi una în şi cu Dumnezeu. Nu putem să fim dumnezei fără Dumnezeu, dar dacă suntem în El, suntem dumnezei, pentru că suntem născuţi de El. Noi putem să fim una cu Tatăl Ceresc, dacă suntem una cu Isus (Iisus) , dar pentru aceasta trebuie să trăim şi noi cum a trăit El, mai mult trebuie să trăiască chiar El în noi. (1 Ioan 2; 6; Galateni 2; 20) Isus (Iisus)  nu a murit pentru noi cu scopul de a dobândi pentru Sine o poziţie mai importantă în Împărăţia Cerurilor, căci avea această slavă de la început, ci pentru a face pace între noi şi Tatăl. Prin urmare, Isus (Iisus)  ni l-a prezentat pe Tatăl ca fiind şi Tatăl nostru, nu doar Tatăl Lui, adică El nu rămâne singurul Fiu al lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu Tatăl este şi Tatăl nostru, aceasta înseamnă că şi noi, în calitate de oameni, devenim fii şi fiicele lui Dumnezeu, aşa cum Omul Isus (Iisus)  a fost Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu este Tatăl fiecăruia dintre noi, nu doar al lui Isus (Iisus) , adică Dumnezeu Tatăl în noi, înseamnă că noi suntem de o singură fiinţă spirituală cu însuşi Dumnezeu şi chiar dacă trupurile noastre biologice mor, din pricina păcatului, totuşi spiritele noastre înviază, din pricina Duhului, care locuieşte în noi. (Romani 8; 11)  Legătura noastră cu Dumnezeu Tatăl nu este una exterioară, prin intermediul Bisericilor instituţionale, ci una interioară, de familie, aceea dintre Tată şi copii Lui.

Isus (Iisus)  nu s-a relaţionat la Tatăl prin intermediul sinagogilor evreieşti sau a tradiţiei iudaice, ci în mod direct, în interiorul fiinţei Sale. Tatăl nostru din Ceruri nu ne conduce prin intermediul autorităţilor bisericeşti, ci veghează asupra noastră din interiorul nostru şi din Împărăţia Sa, care este întreaga realitate de care noi aparţinem. Dumnezeu este în noi sau nu este pentru noi, adică nu ne cunoaşte. Dacă Dumnezeu este numai în afara noastră, atunci noi nu suntem în El, nu suntem din El. Dumnezeu nu este un idol, El este Duh, este un Spirit universal, care locuieşte în noi şi noi în El. Dumnezeu s-a întrupat în omul Isus (Iisus)  şi locuieşte şi în trupurile noastre şi este de remarcat că El nu locuieşte în clădiri făcute de mâini omeneşti. (Faptele Apostolilor 17; 24) Duhul Sfânt în noi înseamnă Dumnezeu care locuieşte în noi şi chiar dacă în noi mai suntem şi noi aceasta nu anulează cu nimic prezenţa Lui în noi. Noi rămânem, atunci când Dumnezeu locuieşte în noi, dar nu mai rămâne firea noastră pământească, ci conştiinţele noastre, dimensiunea noastră spirituală, sufletele noastre. Hristos trăieşte în noi, adică viaţa Lui devine viaţa noastră dar şi noi trăim în acest Hristos, care este în noi, adică viaţa noastră devine şi a Lui, dar numai când suntem născuţi din nou, adică regeneraţi spiritual. Trebuie să putem spune că cine ne-a văzut pe noi l-a văzut pe Isus (Iisus) , aşa cum El spune că cine l-a văzut pe El a văzut pe Tată. (Ioan 14; 9)

Acesta este Creştinismul autentic şi în nici un caz învăţăturile începătoare ale Bisericilor instituţionale care prezintă un Dumnezeu în afara omului, puternic şi apăsător, care îşi foloseşte puterea în primul rând ca să ne pedepsească. Dumnezeu pedepseşte nedreptatea mai atent decât o fac tribunalele omeneşti, deoarece spre deosebire de ele Tatăl nostru Ceresc ne iubeşte şi nu suportă ca noi să fim nedreptăţiţi.   Dumnezeu se adresează direct conştiinţelor noastre şi le cântăreşte cu grijă. Dumnezeu Tatăl locuieşte în cei care sunt ai Lui, dar nu poate locui în cei care îl dispreţuiesc şi El se adresează conştiinţelor umane din interiorul lor, relevându-le valoarea principiilor Sale. Dumnezeu sa „aşează” în inimile noastre şi ne vorbeşte de acolo şi în minţile noastre pe care El le luminează şi le limpezeşte. Un Dumnezeu exterior nouă, exprimat de instituţiile bisericeşti este o construcţie falsă şi de aceea moartă care nu exprimă realitatea Lui şi care înlocuieşte această Realitate cu ritualuri şi simboluri din ce în ce mai lipsite de conţinut. Cine ne-a văzut pe noi l-a văzut pe Isus (Iisus) . A văzut puterea Lui, înţelepciunea Lui şi puritatea Sa morală. Câţi dintre noi avem încrederea să afirmăm acest fapt? Fiecare trebuie să caute propriul răspuns. Cu toate acestea, Isus (Iisus)  a spus că cine va crede va vedea lucruri chiar mai mari decât a făcut El. (Ioan 14; 12) Trebuie ca toţi să putem spune că oricine ne-a văzut pe noi l-a văzut pe Isus (Iisus)  şi prin El l-a văzut şi l-a cunoscut pe Tatăl în noi.