13 June,
2014

Darul deosebirii duhurilor si Anticrist

 

Gabriel Baicu

  • Descoperirea care este făcută în Isus (Iisus) nu este doar o descoperire făcută simțurilor, adică, în mod obiectiv, pe plan natural, martorilor care au participat la evenimente sau celor care citesc scrierile N.T. Revelația aceasta este în primul rând o descoperire interioară pe care Dumnezeu a făcut-o unora dintre aceia sau acelea care au participat la acele momente sau dintre aceia sau acelea care reînvie pentru ele acele clipe, când Isus (Iisus) a trăit pe pământ, prin citirea N.T. Nici chiar ucenicii lui Isus (Iisus) nu au înțeles cine este El, decât după înviere și mai ales după coborârea Duhului Sfânt, adică după ce au avut propriile lor revelații personale cu El sau în timpul vieții Lui lumești, numai printr-o experiență interioară diferită de o experiență a simțurilor. Singurul căruia i-a fost dat să întrevadă, ne spune N.T., cine era El cu adevărat, a fost Petru, deci descoperirea lui Petru a fost o revelație lăuntrică, spirituală, carismatică sau mistică și nu o descoperire venită prin cele cinci simțuri. Duhul lui Dumnezeu i-a descoperit în interiorul ființei sale, lui Petru, cine era Isus (Iisus), adică Fiul lui Dumnezeu.

    "13 Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

     14 Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul din proroci.”

     15 „Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?”

     16 Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!”

     17 Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri." (Matei 16; 13-17)

     

    Din textul citat reiese că simplu contact natural, pe baza celor cinci simțuri, cu El, nu a fost suficient pentru ca ceilalți ucenici să îl recunoască pe Isus (Iisus) ca fiind Hristos. Cu alte cuvinte, chiar pentru aceia sau acelea care s-au aflat direct în prezența pământească a lui Isus (Iisus), fără o revelație interioară, mistică, avută de la Tatăl, în același timp cu această prezență pământească , ei și ele nu l-au putut recunoaște pe Isus (Iisus) ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Biblia, preluată prin cele cinci simțuri, fără ca în timpul citirii ei să fim călăuziți și atinși lăuntric de Dumnezeu nu este revelatoare la întregul ei potențial. Bazați doar pe Scripturile V.T., ucenicii erau confuzionați asupra Persoanei lui Isus (Iisus) și a fost nevoie de o revelație personală, carismatică sau mistică, pentru ca Petru să îl recunoască pe Isus (Iisus).

     

    Nici Pavel, care cunoștea bine scrierile V.T. nu l-a recunoscut cu adevărat pe Hristos decât în urma unei experiențe carismatice proprii. Carnea și sângele nu ne poate nici nouă descoperi cu adevărat pe Isus (Iisus) și de aceea avem, fiecare din noi, nevoie de o experiență spirituală directă cu El. Modul carnal, natural în care Baptiștii necarismatici fac propagandă religioasă seamănă cu maniera imperfectă în care Cărturarii și Fariseii l-au întâmpinat pe Isus (Iisus) și nu ajută pe nimeni cu nimic. Dumnezeu este Cel mai mare carismatic din univers și lucrul acesta mă încurajează să susțin și eu valabilitatea și valoarea lucrărilor Sale supranaturale.

     

    Trebuie să punem lucrurile la locul lor. Învățătorul nostru este Hristos, prin Duhul Sfânt o Persoană și nu este, în primul rând, Biblia. N.T., adică o carte. Biblia este o carte de învățătură sau un manual de studiu, dar Hristos este o Persoană vie și nu doar eroul unei cărți, El este Învățătorul. Biblia este un document scris, o cartea după care învățăm dar și natura este o astfel de ”carte.” (Romani 1; 18-21) Învățătorul nostru, ca și Persoană, cunoaște totul despre univers și despre noi înșine, deci are cunoștințe mult mai vaste decât cele cuprinse în  Biblie și cuvântul scris nu cuprinde totul despre Cuvântul întrupat. Învățătorul nostru, Hristos nu ne învață doar ceea ce scrie în carte și ne învață și alte lucruri, care nu sunt scrise în carte, căci El ne oferă și învățături pe care nu ni le-a putut oferi, atunci când a trăit pe pământ, deoarece nu le puteam înțelege.

     

    "12 Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.

     13 Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare." (Ioan 16; 12-13)

     

    De ce ne mint Baptiștii necarismatici și încearcă să ne sperie cu cuvântul ”carismatic?” Biblia nu conține toate învățăturile și adevărurile lui Dumnezeu.

     

    "25 Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris." Amin. (Ioan 21; 25)

     

    Singurul remediu pentru ceea ce lipsește din N.T. este prezența carismatică sau mistică a lui Dumnezeu în om, în ființa fiecărui credincios și a fiecărei credincioase în parte, prin Duhul Sfânt. Învățătorul nostru ne cunoaște personal și ne iubește pe fiecare în parte, Biblia nu ne cunoaște, este impersonală și de aceea nici nu ne iubește. A confunda pe Dumnezeu cu Biblia scrisă este o mare eroare pe care o fac Baptiștii necarismatici și alte Biserici instituționale. Învățătorul nostru își recunoaște elevii, care sunt, în același timp  și copiii Lui și cunoaște potențialul fiecăruia și îl sau o ajută pe fiecare să înțeleagă învățăturile pe care le oferă. Bisericile instituționale sunt asemănătoare cu niște inspectorate școlare, dar care mai mult încurcă decât ajută procesul de învățământ. Aceste instituții bisericești introduc tot felul de reguli inutile, care îi deturnează pe elevi de la a învăța și interpretează învățăturile primite de noi, în așa fel încât să sublinieze importanța lor și să își promoveze interesele. 

     

    Credința creștină este carismatică prin însăși natura ei, carismatismul ei nefiind o problemă de opțiune doctrinală, individuală sau de grup. Cu alte cuvinte, nu putem decide noi dacă ne oferim voluntar să fim carismatici sau necarismatici, este Dumnezeu care ne cheamă către El prin experiențele supranaturale pe care El ni le acordă. În cel mai rău caz noi putem să refuzăm să fim carismatici, atunci când nu acceptăm să recunoaștem mesajele lui Dumnezeu, adresate nouă personal. O chemare generală la mântuire, adresată omenirii în general, dobândește conținut concret doar atunci când se materializează într-o chemare adresată fiecărui individ în parte, chemare care cel mai adesea îmbracă forme și conținut carismatic. Nu putem să refuzăm carismatismul credinței creștine doar pentru că aceasta este o regulă de apartenență obligatorie la un grup religios. Desigur că avem libertatea să facem un astfel de lucru, dar atunci ne centrifugăm de la o viață spirituală autentică și devenim simpli comentatori, fără o legătură directă cu evenimentele credinței. Fără carismatism Creștinismul nu are nici un sens deoarece acesta din urmă presupune relația cu o Ființă supranaturală, cu Dumnezeu,  cu care nu se poate intra în contact direct decât prin experiențe supranaturale, atunci când El se revelează omului, în mod supranatural, adică în mod carismatic, mistic. Creștinismul presupune o legătură și o comunicare personală între Dumnezeu și om, legătură și comunicare care nu se pot face decât în mod neconvențional, neobișnuit sau nenatural, miraculos și neîncadrat în forme stricte, prescrise de doctrinele și dogmele instituțiilor bisericești. Revelația lui Dumnezeu este o formă de comunicare supranaturală, carismatică, mistică cea mai concludentă expresie a ei fiind chiar întruparea lui Dumnezeu în om. Comunicarea dintre Dumnezeu și oameni este diferită față de comunicarea dintre oameni între ei.

     

    "6 Şi a zis: „Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis.

     7 Nu tot aşa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea.

     8 Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri grele de înţeles, ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v-aţi temut deci să vorbiţi împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?" (Numeri 12; 6-8)

     

    În ceea ce îl privea pe Moise lucrurile stăteau diferit, Dumnezeu vorbea cu el așa cum vorbesc doi oameni între ei, dar pentru ceilalți oameni exista o altă cale de comunicare și anume calea carismatică sau calea mistică, așa cum le place unora să o denumească. Prin urmare, carismatismul este chiar modul în care Dumnezeu comunică cu omul, modul în care se revelează El ființei umane, în general. Modul obișnuit de a intra în contact cu Dumnezeu nu este prin contact fizic, senzorial, ci prin contact extrasenzorial, adică printr-o revelație pe care El o face minților noastre, în timp de veghe sau în timp de somn. Acesta este un mod carismatic sau mistic de comunicare, dar este unul absolut de înțeles între două realități aflate pe planuri diferite, adică între Dumnezeu și om. Comunicarea dintre Dumnezeu și om nu se face doar prin texte scrise, adică doar prin textele Bibliei, nu  este doar o comunicare scrisă, mediată de textele scrise și comunicarea nu s-a făcut în acest fel nici în primele adunări creștine și nici nu se putea face deoarece atunci textele N.T. încă nu existau. Comunicarea se face și prin textele scrise ale Bibliei, dar la baza relației personale dintre Dumnezeu și om stă o dovadă de putere și de prezență, aș spune chiar o dovadă de existență pe care Dumnezeu o face fiecărui individ sau individă în parte.

     

    Cum comunica Dumnezeu cu oamenii credincioși, înainte ca N.T. să ia o formă scrisă finală, adică până aproape de sfârșitul primului secol? Comunica El doar în scris? Bineînțeles că nu. N.T. canonizat este rodul instituției bisericești și el poartă, pe lângă lucrurile deosebite pe care le conține și amprenta instituțională. Comunicarea dintre Dumnezeu și om este o comunicare între persoane, adică între Persoana lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt și persoana umană. N.T. prezintă revelația lui Dumnezeu în istorie, prin Fiul Său, dar mai prezintă și modul de comunicare personală dintre Tatăl ceresc și fiecare dintre copiii Săi. Dumnezeu nu comunică doar în scris cu omul, ca să mă exprim așa, El comunică, în mod spiritual sau duhovnicesc, prin darurile Duhului Sfânt, comunică verbal sau imagistic, direct în conștiința umană și nu doar prin intermedierea textului scris. Unii susțin că Biblia este singura dovadă a validității mesajelor lui Dumnezeu. Ea conține desigur un etalon la care trebuie să ne raportăm cu toții și care nu trebuie neglijat, ignorat, subestimat sau desființat.

     

    Textele N.T. au suferit un proces de redactare și au fost scrise, cele mai recente, la cel puțin două decenii după întâmplările pe care le relatau. Cele mai recente texte sunt scrierile apostolului Pavel, aprox. 55 d.H. Evangheliile în care sunt cuprinse cuvintele lui Isus (Iisus) au fost scrise după aprox. 50 de ani de la întâmplarea faptelor. Să ne imaginăm că s-ar fi scris cronica celui de al doilea război mondial după 50 de ani, de la întâmplările respective, oare cum ar fi arătat ea? Dacă nu s-ar fi scris nimic despre evenimentele celui de al doilea război mondial până în anul 1994, ce se mai putea spune la aceea dată despre ele? Dacă la un eveniment participă, de exemplu 6 martori fiecare va descrie diferit ceea ce a văzut el sau ea. Nu vreau să desființez în nici un fel textele N.T., cu atât mai mult cu cât le folosesc și eu foarte mult în scrierile mele,  dar doresc să subliniez necesitatea absolută ca scrierile sale să fie dublate de confirmarea dată de prezența lui Dumnezeu în viața noastră. Relația personală dintre Dumnezeu și om nu poate fi înlocuită de scrierile N.T., așa cum greșit învață Baptiștii necarismatici. Dumnezeu este viu acum, El există în prezent și nu a întrerupt comunicarea cu oamenii. Dumnezeu nu poate contrazice Biblia dacă El a generat-o dar transmite și mesaje personalizate, valabile pentru fiecare persoană în parte, acolo unde aceasta se află și în condițiile particulare în care se poate situa.

     

    Dumnezeu îl însoțește pe om în parcursul său pământesc, în necazuri și bucurii, îi vorbește omului direct, îl încurajează, îl consolează, îl întărește sau îi dă putere, în mod personal, ca un Tată iubitor și nu îl trimite pe om doar să citească Biblia. Chiar atunci, când îl trimite să citească Biblia, Dumnezeu face acest lucru cu omul, în mod personal, prin direcția pe care o trasează în fața sa. ”Ia și citește” a auzit Augustin un glas ca de copil și ceea ce a citit i-a schimbat viața. Dumnezeu ne trimite pe toți să citim Biblia și facem foarte bine dacă perseverăm în cunoașterea ei, dar acest lucru nu exclude contactul direct, nemijlocit între Persoana lui Dumnezeu și om. Relația dintre Dumnezeu și om este una directă, ca de la Tată la copilul Său și după părerea mea, desființarea doctrinală a acestei posibilități este o mare eroare pe care o săvârșesc Baptiștii necarismatici. Teoretic Baptiștii necarismatici recunosc relația personală dintre Dumnezeu și om, dar în practică ei o contestă, prin consecințele la care conduce doctrina lor.

     

    Reprezentanții Bisericii instituționale Baptiste – necarismatice ”instituționalizează” relația dintre Dumnezeu și om, o legalizează în norme reci și lipsite de viață, o limitează, o constrâng și o reduc de la o relație directă dintre două persoane, o relație de iubire, la o legătură pur instituțională, juridică, constituțională, rigidă, convențională și moartă. Baptiștii necarismatici omoară dragostea, care poate înflori numai într-o relație personală și o convertesc într-o ideologie legalistă în care fiecare se află pe contul său și cei doi sunt legați între ei numai prin obligații reciproce, sancționate juridic, adică prin justiția divină. Dumnezeu este Monarhul absolut și omul trebuie să se supună necondiționat Lui. Cum rămâne cu dragostea părintească a lui Dumnezeu în aceste condiții? Este cererea de supunere necondiționată, mecanică, forțată, ne problematizată o formă de dragoste din partea lui Dumnezeu, sau mai degrabă iubirea omului constă în afinitățile spirituale pe care și le recunoaște cu El? Când avem aceleași valori, ca și Dumnezeu este cât se poate de firesc să îl urmăm pe Acela care are puterea de a le promova, dar aceasta nu exclude întrebările. Relația dintre Dumnezeu și om se bazează pe valori comune și nu pe supunere cazonă și cu atât mai puțin pe aservirea față de normele obligatorii, față de doctrinele și dogmele instituțiilor bisericești. O spiritualitate autentică are la baza nu doar credința în existența lui Dumnezeu dar și asumarea implicată a fondului comun axiologic pe care îl avem cu El. Dumnezeu detestă răutatea și distrugerea, falsitatea și necinstea și lucrul acesta este de înțeles, în mod rațional. Pentru aceia și acelea care se raliază prin credință și de bună voie la aceste principii și valori acordul cu ele nu este o problemă. Nu ne supunem cupricilor sau voinței arbitrare ale unei Persoane, atunci când ne supunem lui Dumnezeu, ne alăturăm de fapt cauzei vieții și armoniei dintre oameni. Pe de altă parte supunerea oarbă, neanalitică nu este o reală valoare. Pericolul este acela că, sub masca supunerii față de Dumnezeu, ajungem de fapt, până la urmă să fim obligați să ne subordonăm forțat unor instituții bisericești, controlate, în proporție covârșitoare, de către oameni și nu de către Dumnezeu. Asumarea credinței creștine nu se poate face decât liber și rațional, căci în caz contrar ne trezim în fața unei imense mașini de ”decojit” suflete, a unor Biserici instituționale, care pretind că știu ele ce este mai bine pentru noi și care, spre ”binele nostru” fac totul ca să fim mântuiți, chiar împotriva voinței noastre, crezând că fac un serviciu lui Dumnezeu. Alegerea Creștinismului din cauza fricii sau a manipulării nu prezintă nici o valoare spirituală. Un credincios sau o credincioasă care este indusă în eroare sau insuficient informată nu este niciodată liberă, chiar dacă ea consideră altfel, în necunoștință de cauză.  

     

    Baptiștii necarismatici falsifică imaginea lui Dumnezeu și contrazic în esența lor scrierile N.T., care ne spun că Dumnezeu este dragoste și că sacrificiul lui Hristos pe cruce este determinat de iubirea Sa pentru om. Din acest motiv, eu resping doctrina Baptiștilor necarismatici și consider că, în moduri subtile, această doctrină pregătește calea lui Antihrist.  Baptiștii necarismatici îi pregătesc pe cei credincioși și pe cele credincioase să accepte un Hristos mincinos, pe Antihrist, care nu va fi într-o relație personală cu ei și cu ele, ci care va fi o persoană oficială, o autoritate instituțională, un fals ”mântuitor” care se va adresa maselor și nu persoanelor luate ca individualități, ca și suflete. Anticristul nu se va adresa sufletelor umane, într-un mod lăuntric, profund, adică din interiorul ființelor lor, din adâncurile inimilor lor, ci va conduce instituțional și autoritar pe credincioși. Anticristul va promova propria sa doctrină desprinsă din textele Bibliei, așa cum fac și Baptiștii necarismatici și va cere oamenilor să accepte, în mod necondiționat, acel set de principii, fără să aștepte confirmarea sau infirmarea, ”mistică,” din partea lui Dumnezeu. Doctrina de bază va fi supunerea necondiționată față de Dumnezeu și bineînțeles față de reprezentanții instituționalizați ai Lui.

     

    Baptiștii necarismatici aruncă apă peste focul credinței. Bazați pe apa botezului la maturitate, de care fac un caz enorm, disproporționat în raport cu reala sa importanță în cadrul credinței creștine, Baptiștii necarismatici au formulat o doctrină axată pe apă, dar care , din nefericire, stinge focul, adică înăbușe lucrările spirituale. Baptiștii necarismatici sting Duhul și încalcă în acest fel, în mod flagrant învățăturile Bibliei, prin aceea că nu respectă sfatul dat de N.T. de a nu stinge Duhul. (1 Tesaloniceni 5; 19) Baptiștii necarismatici nuanțează în multe feluri respingerea lucrărilor lui Dumnezeu și fac deosebirea între duhovnicesc și carismatic, deosebire care nu apare în învățăturile lui Isus (Iisus) și în faptele Sale pe pământ și fac acest lucru doar pentru a construi subterfugii cu care, în final, să respingă lucrările Duhului Sfânt, cu totul și ca cei credincioși și cele credincioase să poată să fie manipulați mai ușor de către instituția lor bisericească. Reprezentanții Bisericii instituționale Baptiste – necarismatice nu sunt consecvenți nici măcar cu propria lor doctrină, căci dacă ar fi să fie așa ei nu ar avea cum să accepte în nici un fel miracolul, nici chiar acele miracole prezente în N.T., deoarece orice miracol are la bază manifestarea puterii lui Dumnezeu, dacă este vorba despre un miracol autentic și nu de un fals.

     

    Deosebirea autenticului de fals nu este o problemă de nerezolvat, pentru acei și acelea care se află într-o directă relație cu Dumnezeu, căci El le confirmă sau infirmă sursa miracolului. Teoretic, desigur că s-ar putea face confuzii dar numai pentru aceia și acelea care nu au primit darul deosebirii duhurilor de la Dumnezeu, dar nu și în cazul persoanelor care, având acest dar, pot să deosebească duhurile, adică pot să facă diferențierea între adevărat și fals. În propria mea experiență am întâlnit lucrări adevărate și lucrări false și nu am avut dificultăți în a le deosebi între ele. Cum aș putea să consider, de exemplu, o lucrare ca fiind adevărată, dacă sunt în prezența a două persoane din care una pretinde că are o vorbire în limbi neînțelese și repetă la nesfârșit doar două sau trei cuvinte, dar persoana care pretinde că tălmăcește limbile nu spune doar două sau trei cuvinte, repetându-le la nesfârșit, ci dimpotrivă, această persoană formulează mesaje ample și bine articulate? Tălmăcirea care nu urmează vorbirea în limbi  poate duce la serioase suspiciuni. Cum pot să privesc ca venind de la Dumnezeu o prorocie care este departe de ceea ce m-a înștiințat Dumnezeu, pe mine direct, printr-un vis sau o vedenie de noapte? Dacă nu am nici o relație directă cu Dumnezeu și El nu îmi vorbește în nici un fel, atunci aș putea să fiu indus în eroare, dar dacă îmi bazez credința pe o experiență continuă cu El, pe o relație stabilită direct în conștiință, în sufletul și în inima mea, nu am cum să fiu înșelat. Există pericolul ca unii să caute relația cu Dumnezeu, numai în afară, bazat pe experiențele altora în legătură cu el sau cu ea, dar aceasta atitudine este foarte greșită și poate duce la confuzii grave. De aceea prima și cea mai importantă relație în Creștinism este legătura directă cu Dumnezeu.

     

    Există multe lucrări false și m-am confruntat și eu cu unele dintre ele, dar există și multe lucrări adevărate, extrem de folositoare care ne susțin pe calea credinței. Deosebirea dintre aceste două tipuri de lucrări se poate face numai pe baza unei relații personale coerente cu Dumnezeu, în care El ne vorbește și ne autentifică tot ce vine de la El. Dumnezeu nu se contrazice pe Sine și nu ne vorbește, în mod personal, de exemplu într-un vis, într-un anumit fel și prin proroc în alt fel, în legătură cu aceeași problemă. Dacă lucrul acesta se întâmplă în practică avem tot dreptul să privim cu suspiciune lucrarea celui sau celei care se prezintă ca prorociță. Noi ajungem să credem în Dumnezeu în consecința faptului că El se face prezent nouă și ne demonstrează dragostea Sa. Dumnezeu se face cunoscut nouă într-un mod lăuntric, profund și ne vorbește în moduri despre care El știe că sunt convingătoare pentru noi. Fiecare dintre cei cu adevărat credincioși, care sunt membrii în Biserica lui Hristos unică și nu doar trecuți cu numele în registrele instituțiilor bisericești, au propria lor experiență cu Dumnezeu. Experiențele acestea pot să fie foarte diferite între ele, dar ele vorbesc despre același lucru, Dumnezeu se revelează omului, în mod personal. Dacă cineva mă contrazice și îmi spune că lucrul acesta nu se întâmplă, și este doar o invenție de a mea, atunci mie nu îmi rămâne decât să îi pun în față N.T. și să îi dau nenumărate exemple în care lucrurile s-au petrecut în acest mod. Oare sutașul Corneliu a fost o excepție sau experiențele lui sunt, poate în altă formă și experiențele altor milioane de Creștini? (Faptele Apostolilor 10; 1-8)

     

    Baptiștii necarismatici care sunt propriile lor victime și prizonieri ai învățăturilor lor eronate vorbesc de misticism. Dacă eu susțin realitatea unor experiențe spirituale, bazat și pe propria mea experiență spirituală, reprezentanții Bisericii instituționale – necarismatice începe să verse venin, din prisosul inimilor lor și să atace ca un șarpe care își mușcă dușmanul. Ei se grăbesc să lipească imediat etichetele de mistic și de carismatic și în felul acesta speră să anihileze orice afirmație contrarie doctrinei lor. Ei cred că astfel fac un serviciu lui Dumnezeu, căci luptă cu lucrările false, dar greșesc încă o dată, ei fac un serviciu acelui care încearcă să rupă relația directă dintre Dumnezeu și om, adică lui satan. Dacă se luptă cu lucrările false, cu prețul de a anihila și lucrările autentice, atunci prețul plătit este prea mare și efectele sunt cele opuse oricărei intenții bune. Din acest motiv, lupta doctrinală împotriva lucrărilor lui Dumnezeu este greșită și periculoasă și diferențierea între original și fals trebuie să fie făcută la nivel individual și nu la nivel doctrinal.

     

    Numai aceea și acelea ale căror nume nu au fost scrise în Cartea vieții, încă înainte de întemeierea lumii se vor închina ”fiarei„ și nimeni altcineva. Ceilalți credincioși sunt ghidați direct de către Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt și nu am cum să se rătăcească. Ei primesc darul deosebirii duhurilor și știu foarte bine de unde vin lucrările pe care le primesc. Fără îndoială că satana va încerca să înșele pe toată lumea, dar nu va reuși. Lucrări false vor fi multe dar ele îi vor înșela numai pe aceia și pe acelea care nu au o legătură personală cu Dumnezeu. Eu nu pledez pentru Bisericile instituționale care folosesc  lucrările lui Dumnezeu pentru a face prozelitism, ci doar explic de ce nu trebuie să refuzăm în ansamblu lucrările Duhului Sfânt și de ce este atât de important să fim dotați cu capacitatea spirituală de a deosebi adevărul de minciună. Nu întotdeauna folosirea unei vorbiri în limbi neînțelese precede sau însoțește o lucrare a lui Dumnezeu și de aceea este foarte important să știm să deosebim duhurile și să prețuim darul acesta a cărui primire de la El nu înseamnă misticism. Dacă tratăm ca și misticism tot ceea ce primim direct și individual de la Dumnezeu atunci ne vom tăia chiar șansa de a putea să ajungem să deosebim adevărul de fals, în probleme spirituale. Baptiștii necarismatici îi învață greșit pe oameni, în acest sens și lumina pe care spun ei că o distribuie este un întuneric gros.

     

    Există două tipuri de revelații pe care le primim de la Dumnezeu. Pe de o parte, există revelațiile care ni se dau direct în conștiință și pe de altă parte sunt revelațiile care ne vin prin intermediul altora. Pot primi un mesaj de la Dumnezeu, direct, ca pe o prorocie, în conștiința mea, printr-un vis sau o vedenie, de zi sau de noapte. Două daruri însă se adresează direct persoanei credincioase și anume: darul credinței și darul deosebirii duhurilor. Cu toate că apostolul Pavel afirmă că toate darurile sunt date spre folosul altuia, totuși aceste două daruri, sunt date în primul rând spre folosul nostru personal căci credința este cheia mântuirii noastre individuale, chiar dacă credința noastră nu îi convinge și pe alții și darul deosebirii duhurilor este ghidul nostru spiritual și ne ajută să deosebim adevărul de minciună și binele de rău. Darul deosebirii duhurilor este un dar extrem de important și despre care se vorbește mai puțin. Semnul prezenței Duhul Sfânt în om, nu este darul vorbitului în limbi, ci este darul credinței.  Înainte de a vorbi în limbi Corneliu a primit de la Dumnezeu darul credinței, arătarea unui înger, care este deja un dar duhovnicesc.

     

    "3 Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el şi i-a zis: „Cornelie!”

     4 Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat şi a răspuns: „Ce este, Doamne?” Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.

     5 Trimite acum nişte oameni la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru.

     6 El găzduieşte la un om numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci." (Faptele Apostolilor 10: 3-6)

     

    Fiecare dintre noi se poate aștepta și trebuie să își dorească să aibă relații directe cu Dumnezeu și nimeni nu ar trebui să fie mulțumit să citească doar despre El din Biblie. Chiar textele N.T. ne vorbesc despre aceste contacte și despre comunicarea directă dintre Dumnezeu și fiecare credincios și fiecare credincioasă în parte. (Faptele Apostolilor 2; 17-18)

     

  • Înapoi la pagina de cuprins al mesajelor