08 Mar.
2013

Dumnezeu ne învață direct toate lucrurile

(Biblia Cornilescu)

 

Gabriel Baicu 

Ori ne spune Dumnezeu direct, în conștiință, ce trebuie să facem, ca să fim mântuiți, ori ne spun Bisericile instituționale. Dumnezeu ne spune să iubim, Bisericile instituționale ne spun să ne supunem unor reguli stricte și să ne supunem chiar lor.

"20 Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi orice lucru." (1 Ioan 2; 20)

"27 Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea." (1 Ioan 2; 27)

"31 Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou.

 32 Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul.

 33 Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.

 34 Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său zicând: „Cunoaşte pe Domnul!”, ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” (Ieremia 31; 31-34)

 

"45 În Proroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui vine la Mine." (Ioan 6; 45)

 

"26 Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu." (Ioan 14; 26)

"7 Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus (Iisus)." (Filipeni 4; 7)

"13 Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.

 14 El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi." (Ioan 16; 13-14)

 

"23 În ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat vă spun că orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.

 24 Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină." (Ioan 16; 23-24)

 

"9 Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”

10 Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.

11 În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu.

12 Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său." (1 Corinteni 2; 9-12)

 

Toate textele citate mai sus sunt tot atâtea argumente care ne conduc la ideea că noi nu sunt dependenți de nici o instituție bisericească și că nici o Biserică instituțională nu are monopolul cunoașterii lui Dumnezeu, căci El se descoperă tuturor celor care sunt ai Săi, în mod direct, în conștiința acestora, prin Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte, nu avem nevoie de Bisericile instituționale pentru a fi mântuiți, avem nevoie doar de Cristos. Instituțiile bisericești se insinuează în viețile noastre și vor să ne facă să credem că ele ne sunt indispensabile, că prin ele noi dobândim mântuirea, dar aceasta este o minciună. Biserica este formată din toți cei mântuiți, care sunt în legătură directă cu Dumnezeu, prin apartenența lor la Isus (Iisus) și nu prin apartenența lor la o instituție bisericească sau alta. Putem să aparținem de Isus (Iisus) și să nu aparținem de nici o instituție bisericească și să fim mântiți sau putem să aparținem de o Biserică instituțională și să nu aparținem de Isus (Iisus) și să nu fim mântuiți. Putem, de asemenea, să aparținem și de Isus (Iisus) și de o Biserică instituțională și să fim mântuiți, dar nu trebuie făcută confuzia între cele două. Nu este același lucru faptul de a aparține de Isus (Iisus) cu situația de a aparține unei Biserici instituționale.

 

Învățăturile esențiale despre Dumnezeu nu ne vin prin intermediul altor persoane, ci prin intermediul proprie noastre relații cu Dumnezeu, pe cale directă și nu pe cale indirectă. Fără îndoială că primim învățătură și prin acei oameni, care l-a rîndul lor au primit-o direct de la Dumnezeu și au transmis-o altora. Nu toți Creștinii născuți din nou au darul învățării, ei pot avea darul prorociei sau al vindecărilor, al minunilor sau alte daruri. Pe de altă parte, toți Creștenii născuți din nou au darul deosebirii duhurilor căci nu poți să fi condus de Duhul lui Dumnezeu și în același timp să asculți de învățături greșite. (1 Corinteni 12; 10) Un Creștin născut din nou, adică născut din Dumnezeu poate să deosebească din ce duh vorbește învățătorul unei anumite doctrine sau dogme creștine. Este acel învățător animat de Duhul lui Dumnezeu sau este el sau ea animată de duhul de prozelitism și de fidelitatea față de doctrinele și dogmele unei anumite Biserici instituționale sau a alteia? Duhul Sfânt, care locuiește în noi, ne spune acest lucru. În fond, toate doctrinele și dogmele creștine sunt părtinitoare și imperfecte; doar dragostea, care este gata să se sacrifice pentru Dumnezeu și pentru aproapele este singura garanție a adevărului, care vine de la Cristos. (Ioan 13; 34-35) Dumnezeu ne transmite învățături și prin intermediul altor persoane, dar acestea nu pot fi obligatorii pentru noi, prin voia oamenilor sau a autorităților bisericești, ci ele sunt convingătoare numai dacă sunt confirmate de Duhul Sfânt, care locuiește în noi. Ceea ce ne este descoperit direct are prioritate asupra ceea ce vine prin intermediul celorlați, dar trebuie să rămânem deschiși și să analizăm atent tot cea ce ne vine și din afara ființelor noastre. Aceasta este adevărata învățătură care unește Biserica lui Dumnezeu, învățătura primită în noi, în mod direct, confirmată și de Biblie și învățătura venită prin alții, dar confirmată de Duhul Sfânt, care locuiește în noi. Autoritatea religioasă nu are nici un amestec în această privință, singura autoritate, căreia trebuie să ne supunem este Dumnezeu, care locuiește în noi.

 

Suntem oare mântuiți prin îndeplinirea unor forme ritualice sau prin parcurgerea propriului nostru destin cu demnitate și cu viziunea unui scop universal al vieții? Este planul lui Dumnezeu pentru oameni o mașinărie cu reguli implacabile sau o modalitate de a forja caractere? Care este trăsătura fundamentală, cea mai prețuită de Dumnezeu, aceea a unui Creștin? Este supunerea oarbă sau capacitatea de a lua decizii corecte, în situații limită? Credința, în sens creștin, înseamnă și încredere și nu doar convingerea că Dumnezeu există. De aceea ascultăm de Dumnezeu nu de frica pedepsei, ci din convingerea că ceea ce ne cere El este cel mai bine pentru noi. Totuși pentru a asculta cu adevărat de Dumnezeu trebuie să ajungem să distingem bine vocea Lui, care vorbește în interiorul conștiințelor noastre. Glasul lui Dumnezeu în noi este vocea inimii.  

 

Dacă Dumnezeu ne vorbește direct în conștiință, atunci când El locuiește în noi, de ce mai avem nevoie să fim conduși ca niște copii, pe calea mântuirii, de către instituțiile bisericești? Există o mare contradicție între ceea ce ne învață Bisericile instituționale și ceea ce ne îndrumă propria conștiință. De care din ele trebuie să ascultăm? Omul nu este făcut pentru Lege sau pentru Bisericile instituționale, Legea și comunitățile creștine sunt făcute pentru om. Dumnezeu nu l-a conceput pe om ca pe o rotiță într-un angrenaj numit Biserică, ci i-a pus împreună pe toți aceia care îl iubesc pe El. Biserica nu este o structură rigidă, constituită în urma jocurilor de influență și putere ale oamenilor, așa cum sunt instituțiile bisericești. Biserica este o realitate spirituală, în care ne găsim sau nu locul, Biserica este o comunitate liberă a copiilor lui Dumnezeu, în care se poate manifesta deplin dragostea de natură divină și în care fiecare face pentru ceilalți ceea ce îi este dat să facă, de către Dumnezeu, dar mai presus de orice îi iubește pe ceilalți, așa cum ne-a iubit și ne iubește, pe fiecare din noi chiar Cristos.

 

Până când nu vom înțelege că Bisericile instituționale ar trebui să aibă ca scop mântuirea oamenilor și nu propriile lor interese, nu vom putea înțelege învățătura creștină. Bisericile instituționale există doar pentru ca să reprezinte un cadru favorizant pentru mântuirea celor credincioși. Sunt ele în realitate așa ceva sau au devenit niște mecanisme care produc bani, locuri de muncă pentru unii sau statut social? Ce produc cu adevărat instituțiile bisericești? Instituțiile bisericești astăzi sunt un cadru în care unora le merge bine, pe seama celor mai mulți. Pretextul îl reprezintă folosirea numelui lui Dumnezeu și a învățăturilor lui IIsus (Iisus). Produc oare Bisericile instituționale, pe care fiecare din noi le cunoaște, caractere umane renăscute spiritual, oameni născuți din Dumnezeu? Instituțiile bisericești produc o textură solidă de atitutudini pe care oamenii încearcă să le inducă unii altora. Fiecare încearcă să ”pocăiască” pe alții, deoarece când avem a face cu ”pocăiți,” aceștia se vor supune, cel puțin teoretic, mai ușor regulilor stabilite de noi. Orice reguli însă țin cont de interesele celor care le stabilesc mai mult decât de scopurile celor la cere se refereră.

 

Regulile sunt un mijloc de manipulare puternic și de aceea IIsus (Iisus) a pus o singură regulă, regula iubirii, care nici măcar nu este o regulă impusă, căci nimeni nu poate să iubească forțat. IIsus (Iisus) a înțeles foarte bine slăbiciunea regulilor, stabilite pe fond religios și a luptat cu aceste reguli și tradiții umane, făcute pentru a îi supune pe oameni unor interese de grup. Sabatul, așa cum a fost transformat de oameni, pe fondul poruncii lui Dumnezeu, era o regulă artificială și forțată, făcută să întărească puterea celor care vegheau la respectarea acestuia. IIsus (Iisus) a promovat un principiu, care nu poate fi impus ca o regulă, deci El a eliminat regulile stabilite de oameni și a pus în locul lor libertatea ca necesitate asumată. Suntem liberi nu pentru că putem să ucidem pe cei din jur, fără să fim pedepsiți, ci suntem liberi pentru că nu mai avem nevoia de a îi ucide pe cei din jur și astfel nu mai intrăm în conflict cu societatea. Iubirea nu este regula în credința creștină, pentru că nimeni nu poate să iubească cu scopul de a respecta o regulă, iubirea este natura credinței creștine, adică atunci când îl iubim pe Dumnezeu și pe oameni suntem Creștini, în însăși natura noastră. Mă refer la dragostea de natura divină, agape. Când suntem umpluți cu această dragoste, pe care o revarsă Duhul Sfânt peste noi suntem cu adevărat Creștini și respectăm ”principiul inimii,” care este mult mai mult decât o regulă, o poruncă, o lege sau o cerință obligatorie, căci vine din interior și nu din exterior.

 

"3 Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare,

 4 răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.

 5 Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat." (Romani 5; 5)

 

Acesta este mecanismul mântuirii, este vorba de o schimbare a viziunii despre viață, bazată pe o schimbare a inimii. Împotriva acestui lucru nu există lege. (Galateni 5; 22-23) Cred că Pavel a vrut să spună dragostea nu este reglementată prin lege, adică nici practicarea, nici ne practicarea ei, nu poate fi sancționată printr-o lege.       Prin urmare, nu avem nevoie să ne spună nimeni ce trebuie să facem sau să nu facem, ca și Creștini, ci avem nevoie să iubim oamenii și să ne ascultăm inima.

 

Bisericile instituționale ne-ar putea spune ce înțelege Dumnezeu prin dragoste, dacă ar ști, dar cum poate o structură religioasă să iubească sau să aibă milă, atâta vreme cât nu are ”inimă,” ci doar interese instituționale? Cum poate un mecanism politico-religos să lupte împotriva propriilor interese, așa cum fac cei care iubesc, adică se jertfesc pe ei sau pe ele însele, când rostul acestor structuri religioase este tocmai acela de a își promova propriile interese? O dată devenită o instituție dragostea devine un tiran, un fals, o deznădejde și desigur un persecutor. Dragostea impusă este la fel de rea ca și ura și Bisericile instituționale sunt doar un complex de reguli, care mimează adevărata dragoste, din inima omului. O mimează și nu o realizează niciodată căci pentru a iubi trebuie să ai inimă și sensibilitate umană și să pui pe cel de lângă tine mai presus decât pe tine însuși.

 

"1 Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare,

 2 faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.

 3 Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.

 4 Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.

 5 Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus (Iisus):" (Filipeni 2; 1-5)

 

Desigur că acest lucru nu are cum să se întâmple cu instituțiile bisericești care cred în jertfă, dar în jertfa celor mulți pentru cei puțini și în jertfirea omului pentru o idee sau pentru un principiu. Cu alte cuvinte, instituțiile bisericești sunt gata să îi jertfească pe alții pentru interesele lor și nu sunt gata să renunțe la regulile lor, pentru ca oamenii să se simtă cu adevărat iubiți. Dumnezeu este un creator, dar mai ales un distrugător de reguli. Lucrul acesta se poate vedea din faptul că El este gata să nesocotească chiar și legile naturii, atunci când dorește să salveze viața sau sănătatea unui om, pe care El atât de mult îl iubește. Atunci când săvârșește minuni Dumnezeu trece peste orice reguli și legi ale naturii și dă speranță celui sau celei pe care îi iubește. Eu nu cred într-un Dumnezeu al regulilor, ci într-un Dumnezeu al iubirii, care dă ”peste cap” orice reguli pre-stabilite, atunci când iubește. Dumnezeu s-a întrupat în om și dintr-o Ființă veșnică a venit să moară pe o cruce, pe pământ. Dumnezeu a venit să spele picioarele unor oameni neânsemnați, El care controlează tot ceea ce există. Dumnezeu a făcut lucruri incredibile, de dragul iubirii și singura regulă pe care o respectă este dragostea. Dumnezeu a ”călcat în picioare și a nesocotit” toate regulile, atunci când s-a ”îndrăgostit” de oameni și imaginea despre El, ca fiind un făuritor de reguli implacabile, imagine realizată de Bisericile instituționale, este una falsă așa cum sunt și multe din pretențiile lor și din regulile, tradițiile, dogmele sau doctrinele lor.