28 Mar.
2013

Isus (Iisus) modelul nostru de credință

 

Gabriel Baicu

Cu cine ne comparăm în viața noastră de credință? Ne comparăm cu cei sau cele din jurul nostru sau cu Isus (Iisus)? Din nefericire avem tendința să ne uităm la cei sau cele din jurul nostru, adică din colectivitățile creștine de care aparținem și să tragem concluzia că nu suntem mai răi decât ei și că suntem de fapt ca și ei, în multe privințe. Există o medie la care ne raportăm și suntem mulțumiți dacă ne considerăm pe noi a fi la nivelul acelei medii. Trebuie să mergem cu turma, zic unii și să nu ne arătăm prea neprihăniți. (Ecleziastul 7; 16) De fapt, Ecleziastul a vrut probabil să spună să nu ne arătăm mai neprihăniți decât suntem. Cu toate acestea nu există acest prea neprihănit sau prea neprihănită, căci nu suntem niciodată prea sfinți. De ce să o luăm înaintea celorlalți în viața de credință, se întreabă unii? Până la urmă, o să fim mântuiți împreună și dacă toți ceilalți, din Biserica noastră instituțională practică la fel ca și noi credința creștină, pe cine o să mai mântuiască Dumnezeu, dacă nu pe noi? Ateii sunt excluși de la mântuire, membrii altor confesiuni creștine nu prea au șanse, deoarece greșesc în doctrină, spunem noi, deci rămânem noi pentru a fi mântuiți. Aici este marea capcană a învățăturilor Bisericilor instituționale. Noi ne îndreptățim prin doctrinele noastre, pe care le considerăm a fi mai bune decât altele. Dacă deci noi și numai noi facem parte din Biserica instituțională ”bună,” avem deja un avantaj față de alți Creștini, vom fi tentați să credem. Dacă în această Biserică instituțională ”bună” noi suntem la nivel mediu, adică la nivelul marii majorități a credincioșilor, atunci înseamnă că vom fi mântuiți cu siguranță. De ce nu? Cine altcineva să fie mântuit, dacă nu noi? Toți ceilalți Creștini, din celelalte denominațiuni se rătăcesc, mai mult sau mai puțin.

Problema este termenul de comparație. Nu ar trebui să ne comparăm între noi, ci trebuie să ne comparăm doar cu Isus (Iisus). Noi trebuie să ajungem la înălțimea plinătății staturii lui Cristos și nu la înălțimea plinătății staturii fraților și surorilor noastre, din comunitățile creștine de care aparținem. (Efeseni 4; 13) Poate că în comparație cu toți ceilalți Creștini, frați și surori, din Biserica instituțională de care aparținem noi stăm bine. Cum stăm însă în comparație cu Isus (Iisus)? Suntem gata să murim din dragoste pentru alții, suntem gata să jertfim tot ce avem pentru frații și surorile noastre? Punem viața spirituală pe primul plan și subjugăm ei tot restul vieții noastre? Considerăm valorile spirituale mai presus decât valorile materiale și chiar față de cele familiale? Suntem ființe morale și cinstite, chiar în conjuncturi defavorabile? Ne putem abține de la răutate? Mai simțim încă un ghimpe în inimă, atunci când ne uităm la prosperitatea altora, în comparație cu noi. Suntem ființe regenerate spiritual sau suntem tot noi, care ne luptăm din greu cu ispitele? În orice caz, termenul nostru de comparație este Isus (Iisus) și nu prea contează starea celorlalți, din punctul de vedere al mântuirii noastre. Dacă putem să îi ajutăm, să o facem, iar dacă nu să nu îi folosim ca model personal. Nu ne ajută cu nimic faptul că noi ne vedem pe noi ca fiind mai spirituali decât ei. Poate că suntem mai ”buni” decât ei și totuși nu suntem suficient de spirituali, adică nu suntem oameni cu naturi regenerate. Oricum nu se știe de loc dacă vom fi în aceeași formație în Cer, ca și pe pământ, probabil că nu. Sunt și în alte confesiuni creștine credincioși pe care noi nu îi cunoaștem și nu avem cum să îi apreciem și, de fapt, standardul lor spiritual este foarte ridicat. În Cer vor fi numai aceia și acelea care vor semăna cu Isus (Iisus), cel mai mult, restul vor rămâne să se consoleze unii pe alții cu media vieții lor spirituale și cu numărul lor impresionant.