07 Ian.
2013

Institutiile bisericesti si fiara

 

Gabriel Baicu

     

     Prin „instituţie bisericească,” sau „Biserică instituţională” eu nu acuz şi nu condamn colectivităţile creştine. Eu critic sistemul prin care, în baza unor reguli şi tradiţii pur umane, Creştinii sunt judecaţi şi condamnaţi, în numele lui Dumnezeu. Critic de asemenea, impunerea de crezuri şi credinţe religioase, de către instituţiile bisericeşti, asupra conştiinţelor individuale ale celor credincioşi. Critic şi tehnicile de manipulare şi dezinformare, care au scop să servească interesele Bisericilor instituţionale în detrimentul celor credincioşi. O astfel de tehnică este specularea credinţei sincere, a indivizilor, în scopul stimulării credulităţii, adică a crede tot ceea ce se susţine de către instituţiile bisericeşti, fără o analiză proprie. În această categorie intră şi lupta pe care Bisericile instituţionale o duc pentru a îi convinge pe cei credincioşi că, este ‚păcat’ de a se informa, urmărind programele TV., sau accesând Internetul şi că ştiinţele moderne sunt o ‚rătăcire,’ deci numai mitologia Bibliei merită să fie luată în considerare, ca şi ştiinţă. Cu toate acestea, reprezentanţii Bisericilor instituţionale se folosesc de rezultatele cercetărilor ştiinţifice, telefoane mobile, automobile, călătorii cu avionul, etc., în timp ce blamează ştiinţele moderne, fără nici o rezervă. Această atitudine ipocrită intră şi ea în sfera dezinformării, celor credincioşi, adică ştiinţele moderne sunt bune când ne folosesc, dar nu sunt bune când ne ameninţă crezurile noastre depăşite. Toată lumea trebuie să creadă ca şi noi, căci astfel puterea şi influenţa noastră vor creşte, este deviza multor Biserici instituționale. Este o deviză greşită şi extrem de defavorabilă transmiterii mesajului adevărat, a lui Isus (Iisus) Cristos. Nu se poate progresa în minciună, numai adevărul ne face liberi.