08 Mar.
2013

Păcatele cu voia și jertfa lui Isus (Iisus)

(extrase Biblia Cornilescu)

Gabriel Baicu

 

Unii membri ai unor Bisericii instituționale îi învață pe frații și surorile lor o doctrină greșită și extrem de periculoasă. Această doctrină se bazează pe un text din epistola apostolului Pavel către Evrei, în care ni se relatează următoarele: 

"26 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,

 27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi." (Evrei 10; 26-27)

 

Dintr-un singur text biblic, înțeles greșit și în afara contextului său s-a creat o doctrină care are menirea să descurajeze pe credincioși și să îi facă dependenți de Bisericile instituționale. Nici un text biblic nu trebuie înțeles singur, izolat, ci împreună cu toate textele biblice, care se referă la un anumit subiect sau la o anumită tematică. Acești Creștini îi conduc pe cei de lângă ei înspre o stare de depresie și lipsă de speranță, care este vecină cu o psihoză, foarte greu de tratat. Ei se plasează în locul lui Dumnezeu și fără să înțeleagă ce ne spune Biblia despre păcate și despre iertare sau despre moartea lui Isus (Iisus) pe cruce, pentru păcatele noastre, ei pun diagnostice greșite, care conduc la moartea veșnică a celor păcătoși. Este nevoie ca să se răspundă clar la următoarea întrebare: ”Poate să fie iertat de păcatele sale un credincios sau o credincioasă, care a greșit cu voia, după ce a primit botezul în apă sau chiar botezul cu Duhul Sfânt, dacă respectivele persoane regretă atitudinile lor greșite și cer iertare lui Dumnezeu, în numele jertfei lui Isus (Iisus)? Eu afirm că da, în baza textelor biblice. 

 

Ce înseamnă păcat cu voia? Este o întrebare dificilă, la care trebuie răspuns, pentru a înțelege această problemă. Un păcat cu voia este acel păcat, săvârșit în deplină cunoștință de cauză a consecințelor sale și a importanței sale pentru Dumnezeu, de către un credincios sau credincioasă, care se află în totală libertate de a putea alege, dacă să săvârșească sau nu acel păcat. Câți oameni însă înțeleg cu adevărat ce importanță atașează Dumnezeu păcatului și cât de grav este în ochii Lui, dacă El a fost gata să își sacrifice chiar și Fiul pentru a satisface propria Sa dreptate? Câți oameni sunt cu adevărat în măsură să înțeleagă toate dimensiunile păcatului și consecințele sale veșnice? Câți Creștini se gândesc cu adevărat, înainte de a săvârșii un păcat, la toate consecințele lui și îl săvârșesc în deplină cunoștință de cauză? Câte persoane săvârșesc păcatele deoarece, cu toate că se numesc Creștini, ei se lasă încă purtați de egoimul lor omenesc, de lăcomie, de mândrie, de răutate și alte caracteristici naturale ale firii omenești? Cei care fac păcate sunt motivați de legea trupului lor omenesc despre care vorbea Pavel. 

 

"19 Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!

 20 Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.

 21 Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. 

 22 Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu;

 23 dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele.

 24 O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…?

 25 Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus (Iisus) Hristos, Domnul nostru!… Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească slujesc legii păcatului." (Romani 7; 19-25)

 

Ce este deci păcatul cu voia, dacă atunci când fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine, așa cum spunea Pavel? Cred că toate păcatele făcute în mod conștient și aceasta reprezintă marea majoritate a cazurilor, sunt păcate făcute cu voia, dar determinate de natura noastră umană, adică de firea noastră pământească, deci expresia ”cu voia” este imprecisă și confuză, căci păcatele sunt făcute de fapt nu dintr-o voință liberă, ci din însăși natura a ceea ce suntem prin nașterea noastră biologică. Păcatele accidentale, făcute fără voie, reprezintă doar o mică proporție, din marea mulțime a păcatelor. Nu poate să nu mai păcătuiască decât acela sau aceea, care nu mai sunt conduși de firea pământească, ci de Duhul lui Dumnezeu.

 

"1 Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus (Iisus), care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

 2 În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus (Iisus) m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.

 3 Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,

 4 pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

 5 În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului.

 6 Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace." (Romani 8; 1-6)

 

Câți Creștini au curățit numai partea vizibilă a ființelor lor și au lăsat ne curățată partea din interior? Câți Creștini sunt încă invidioși, mândrii, lacomi de bani, ne cinstiți, judecători asprii, plini de răutate? Oare aceste păcate, enumerate de mine mai înainte, sunt păcate făcute cu voie sau fără voie, căci ele se găsesc din abundență printre Creștini? Poți să fii rău, fără să îți dai seama, invidios, fără să îți dai seama, ne cinstit, fără să îți dai seama, mândru, fără să îți dai seama? Faci toate aceste păcate prin voia ta sau prin voia firii tale, care nu este o natură renăscută spiritual? Mai presus de toate să nu ne grăbim să caracterizăm noi păcatele altora, ca fiind făcute cu voie sau fără voie, ci să dăm șansa oricui să fie născut din nou, adică născut din Dumnezeu și în felul acesta să nu mai păcătuiască.

 

Totuși Dumnezeu nu numește întotdeauna păcat, ceea ce oamenii numesc păcat și nici fărădelege ceea ce oamenii numesc fărădelege. Adevarul este că pacatul, asa cum este definit in traducerile originale ale Bibliei, inseamna "a gresi tinta". Tinta in acest caz este standardul perfectiunii stabilit de Dumnezeu si dovedit de Isus (Iisus). Văzut in lumina aceasta, este clar ca noi toți suntem păcătoși.[1] Toți credincioșii mai fac păcate cu voia, căci toți mai ratează câteodată să meargă drept la țintă și puține din aceste păcate sunt fără voie sau accidentale.

 

"8 Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.

 9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.

10 Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi." (1 Ioan 1; 8-10)

 

Ioan se adresa în acest caz celor credincioși, nu celor necredincioși, căci epistolele sale erau adresate celor dintâi.  Se pare că el a avut o relaţie apropiată cu membrii adunării creștine cărora le scria, întrucât îi numeşte „copilaşi”, o expresie de alint.[2] 

 

În ceea ce privește păcatul cu voia, cel credincios sau cea credincioasă trebuie să știe că acel păcat este considerat păcat de către Dumnezeu și să îl săvărșească nu doar pentru a își atinge anumite scopuri personale, dar și ca o revoltă împotriva Lui sau ca o sfidare sau jignire directă, la adresa lui Dumnezeu. În versetul 27, din Evrei 10 se vorbește nu doar despre un oarecare păcătos sau păcătoasă, care regretă păcatele lui sau a ale ei, ci despre un răzvrătit sau o răzvrătită, adică despre o persoană care se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu, nu doar că păcătuiește, din pricina slăbiciunii firii sale. Răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu înseamnă să te apuci să îl vorbești de rău pe El, după ce ai cunoscut adevărul și să te menții în această stare pentru totdeauna. Răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu este mai mult decât săvârșirea unui păcat cu voia, reprezintă comiterea unui păcat cu voia cu scopul de a îl sfida sau batjocori pe Dumnezeu. Textul din Evrei 10, într-o exprimare foarte defectuoasă, din cauza faptului că este foarte lacunar, prea concis și ne explicit, cam asta cred că vrea să ne transmită, dar este contrazis de alte texte ale apostoluli Pavel și de alte texte ale Bibliei. Dacă cel păcătos sau cea păcătoasă se află sub o mare constrângere, interioară sau exterioară, numai Dumnezeu este Acela care poate judeca gradul de vinovăție al celui sau a celei împlicată în acțiunile sau inacțiunile respective. Numai Dumnezeu poate să știe dacă cel sau cea în cauză va sta în picioare până la sfârșit, dar va sta, căci Dumnezeu o va faca să stea. 

 

"4 Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea." (Romani 14; 4)

 

Anumite persoane pot fi dezamăgite în credința lor creștină și să renunțe pentru o vreme la aceea credință, considerându-l responsabil pe Dumnezeu, pentru propriile lor eșecuri. În aceea periadă există posibilitatea să nesocotească principiile învățăturilor lui Isus (Iisus) și să păcătuiască, în mod conștient și voit, știind că faptele sau gândurile lor sunt considerate păcate de către Dumnezeu. Mai există cale de întoarcere pentru aceste  persoane, dacă ele consideră ulterior că nu Dumnezeu este responsabil pentru neîmplinirile lor, ci chiar ele însele? Eu spun că da, căci atâta vreme cât trăiește pe pământ, orice om se află în timpul de har și chiar dacă ar fi să îl răstignească din nou, pentru el sau pentru ea pe Isus (Iisus), numai El este în măsură să hotărească dacă îl iartă sau o iartă sau nu, căci păcatele și această nouă ”răstignire” sunt îndreptate împotriva Lui. Este foarte important să înțelegem că Isus (Iisus) i-a iertat pe cei care l-au răstignit pe cruce prima dată și eu sunt sigur că El îi iartă chiar și pe cei care îl răstignesc din nou pe cruce pentru ei, a doua oară, dacă vor înțelege în sfârșit ce au făcut.  

 

"33 Când au ajuns la locul numit „Căpăţâna”, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta, şi altul la stânga.

 34 Isus (Iisus) zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi." (Luca 23; 33-34)

 

Să nu uităm că aceia care l-au răstignit pe Isus (Iisus) erau oameni religioși, care pretindeau că îl cunosc pe Dumnezeu, așa cum sunt mulți Creștini în zilele noastre. Nu mă refer la soldații Romani, care l-au răstignit pe Isus (Iisus), ci la Evreii, care au cerut ca El să fie răstignit. Evreii, care se considerau foarte evlavioși și chiar aveau o formă de evlavie, dar tăgăduiau puterea lui Dumnezeu au cerut răstignirea lui Isus (Iisus), ei știau că a ucide este un păcat și că Isus (Iisus) nu făcuse nimănui nici un rău, totuși au cerut ca El să moară. Incredibil pentru mintea unui om închis în mica lui religie, Isus (Iisus) i-a iertat pe criminalii care l-au răstignit. Oare nu va ierta Isus (Iisus) pe un păcătos sau o păcătoasă, care a păcătuit cu voia, dar dându-și seama de ceea ce a făcut își cere iertare și se întoarce la Dumnezeu? El nu îi va ierta desigur pe cei care nu își cer iertare și nu își dau seama de greșelile lor sau persistă în ele până la moarte sau pe aceia sau acelea, care un timp, au fost neprihăniți, și au încălcat principiile credinței lor și se bazează încă pe neprihănirea lor din trecut. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea sa.

 

"23 Doresc Eu moartea păcătosului – zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască?

 24 Însă dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, dacă se ia după toate urâciunile celui rău, s-ar putea să trăiască el oare? Nu, ci toată neprihănirea lui va fi uitată, pentru că s-a dat la nelegiuire şi la păcat; de aceea va muri în ele.

 25 Voi ziceţi: „Calea Domnului nu este dreaptă!” Ascultaţi, dar, casa lui Israel! Nu este calea Mea dreaptă? Oare nu mai degrabă căile voastre nu sunt drepte?

 26 Dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, şi moare pentru aceasta, moare din pricina nelegiuirii pe care a săvârşit-o.

 27 Dar dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui şi face ce este drept şi bine, îşi va păstra sufletul viu.

 28 Pentru că îşi deschide ochii şi se abate de la toate fărădelegile pe care le-a săvârşit, va trăi, şi nu va muri.

 29 Casa lui Israel zice: „Calea Domnului nu este dreaptă.” Oare calea Mea nu este dreaptă, casa lui Israel? Oare nu mai degrabă căile voastre nu sunt drepte?

 30 De aceea vă voi judeca pe fiecare după căile lui, casă a lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă şi abateţi-vă de la toate fărădelegile voastre, pentru ca să nu vă ducă nelegiuirea la pieire.

 31 Lepădaţi de la voi toate fărădelegile prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă şi un duh nou. Pentru ce vreţi să muriţi, casă a lui Israel?

 32 Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă, dar, la Dumnezeu şi veţi trăi." (Ezechiel 18; 23-32)

 

Eu înțeleg din textul de mai sus că cei care se întorc la Dumnezeu, chiar dacă au fost neprihăniți și au căzut, au devenit răi, totuși dacă se întorc de la căile lor, vor trăi, căci Dumnezeu nu dorește moartea, ci viața păcătosului. Nu se vorbește aici, în nici un fel, de imposibilitatea de a te întoarce la Dumnezeu, despre care, s-ar părea că relatează textul din Evrei 10. Textul de mai sus este din nou confirmat în alt capitol din Ezechiel.

 

"11 Spune-le: „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui, şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?”

 12 Şi tu, fiul omului, spune copiilor poporului tău: „Neprihănirea celui neprihănit nu-l va mântui în ziua fărădelegii lui, şi cel rău nu va cădea lovit de răutatea lui în ziua când se va întoarce de la ea, după cum nici cel neprihănit nu va putea să trăiască prin neprihănirea lui în ziua când va săvârşi o fărădelege.

 13 Când zic celui neprihănit că va trăi negreşit – dacă se încrede în neprihănirea lui, şi săvârşeşte nelegiuirea, atunci toată neprihănirea lui se va uita, şi el va muri din pricina nelegiuirii pe care a săvârşit-o.

 14 Dimpotrivă, când zic celui rău: „Vei muri!” – dacă se întoarce de la păcatul lui şi face ce este bine şi plăcut,

 15 dacă dă înapoi zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învăţăturile care dau viaţa şi nu săvârşeşte nicio nelegiuire, va trăi negreşit, şi nu va muri.

 16 Toate păcatele pe care le-a săvârşit se vor uita; a făcut ce este bine şi plăcut, şi va trăi negreşit!

 17 Copiii poporului tău zic: „Calea Domnului nu este dreaptă!” Totuşi mai degrabă calea lor nu este dreaptă!

 18 Dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, trebuie să moară din pricina aceasta.

 19 Dar dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui şi face ce este bine şi plăcut, va trăi tocmai din pricina aceasta!" (Ezechiel 33; 11-19)

 

Eu văd în acest text un îndemn de a ne întoarce la Dumnezeu, chiar și pentru cei sau cele care au fost neprihăniți și au făcut un păcat cu voia, căci ei nu se pot baza pe nepihănirea lor din trecut, dacă nu se întorc la Dumnezeu din nou. Mesajul este acela de a ne întoarce la Dumnezeu, pentru toată lumea, inclusiv pentru cei sau cele, care au avut o cădere de la principiile lor de credință și nu văd nici decum un mesaj de descurajare de respingere, așa cum transmit unii membrii ai unor Biserici instituționale, semenilor lor.

 

Epistola către Evrei nu este semnată de Pavel și această epistolă prezintă, printre altele și o teologie care contrazice învățăturile sale. Pavel, în acest caz, la fel ca și Isus (Iisus), ne vorbește despre iertatea celui păcătos, dar epistola către Evrei, în textul mai sus citat, ne spune că dacă păcătuim cu voia nu mai rămâne nici o jertfă pentru iertatrea păcatelor noastre. Nu așa credea și Pavel, în opiniile sale exprimate în alte epistole, care provin, cu un grad mai mare de siguranță de la el, de exemplu epistolele 1 și 2 Corinteni. După ce mustră cu toată asprimea pe cei care păcătuiesc, în epistola 1 Corinteni, în epistola 2 Corinteni cere ca acești păcătoși să fie reprimiți în mijlocul comunității creștine de unde au fost excluși. Iată textele:

 

"1 Din toate părţile se spune că între voi este curvie; şi încă o curvie de aceea care nici chiar la păgâni nu se pomeneşte; până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său.

 2 Şi voi v-aţi fălit! Şi nu v-aţi mâhnit mai degrabă, pentru ca cel ce a săvârşit fapta aceasta să fi fost dat afară din mijlocul vostru!

 3 Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă.

 4 În Numele Domnului Isus (Iisus), voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, prin puterea Domnului nostru Isus (Iisus),

 5 am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus" (Iisus)." (1 Corinteni 5; 1-5)

 

Textul de mai sus se adresează persoanelor creștinate din Corint, adică acelora ”care au cunoscut adevărul” despre Dumnezeu și care au primit acest adevăr. Cu toate că ei au auzit ”adevărul,” unii dintre ei au continuat să păcătuiască grav, săvărșind păcatul curviei, într-un mod mai agravat decât chiar îl făceau păgânii. (vezi versetul 1) Cu toate acestea, deși săvârșeau un păcat cu voia, nu se poate spune că a curvi cu nevasta propriului tată, era un păcat fără voie, Pavel nu ne oferă aceași învățătură cu cea prezentată în textul din epistola către Evrei, citat mai sus. Cu alte cuvinte,    apostolul nu ne spune că nu mai există nici o speranță pentru cel în cauză, ci ne spune că, după ce ”carnea” lui va fi nimicită de satana, totuși duhul lui va fi mântuit, în ziua Domnului Isus (Iisus). Iată deci, cum se contrazic între ele, două texte care sunt atribuite apostolului Pavel. 

 

1) "27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi." (Evrei 10; 26)

 

2)  "5 am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus (Iisus)." (1 Corinteni 5; 5)

 

Ori avem o așteptare înfricoșată a judecății și un sfârșit în foc, ori avem o nimicire a cărnii și un duh mântuit, în ziua Domnului Isus (Iisus). Amândouă nu merg împreună, deci se contrazic reciproc. Să vedem însă ce ne spune Pavel în epistola 2 Corinteni:

 

"5 Dacă a fost cineva o pricină de întristare, nu m-a întristat numai pe mine, ci pe voi toţi; cel puţin în parte, ca să nu spun prea mult.

 6 Este destul pentru omul acesta pedeapsa care i-a fost dată de cei mai mulţi;

 7 aşa că, acum, este mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire.

 8 De aceea, vă rog să vă arătaţi iarăşi dragostea faţă de el;

 9 căci v-am scris şi cu gândul ca să vă pun la încercare şi să văd dacă sunteţi ascultători în totul.

 10 Dar pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. În adevăr, ce am iertat eu – dacă am iertat ceva – am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos,

 11 ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui." (2 Corinteni 2; 5-11)

 

Curvarul acela, despre care se vorbește, cel mai probabil, în epistola 1 Corinteni,  dat pe mâna satanei, de către Pavel, nu este condamnat definiv de acesta, deoarece în epistola 2 Corinteni, Pavel le cere Corintenilor să îl ierte și să îl mângâie, ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire. Dacă nu ar mai exista nici o jertfă pentru cel păcătos, așa cum ne informează epistola către Evrei, cum se face că Pavel le cere Corintenilor să ierte pe cel care a păcătuit cu voia, adică știind că ”a curvi” este un păcat. De unde știau cei care au curvit că această faptă este un păcat? Tot de la Pavel, care în epistola 1 Corinteni i-a avertizat pe aceștia despre păcatul curviei.

 

"12 Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.

 13 Mâncările sunt pentru pântece, şi pântecele este pentru mâncări. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie; el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.

 14 Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa.

 15 Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos, şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!

 16 Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup”.

 17 Dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El.

 18 Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său.

 19 Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?

 20 Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu." (1 Corinteni 6; 12-20)

 

Prin urmare, Corintenii creștini știau de la Pavel că a curvi este un păcat și nu ar fi putut spune că au săvârșit acest păcat ”fără voie” sau în necunoștiință de cauză. Dacă ar fi afirmat astfel, aceasta ar însemna că toți curvarii, care trăiesc pe pământ, curvesc fără voie și nimeni nu ar mai fi responsabil pentru păcat. Pe ce bază le-a cerut Pavel Corintenilor creștini, în epistola 2 Corinteni, să îl ierte pe cel păcătos, dacă, așa cum afirmă epistola către Evrei, când cineva păcătuiește cu voia, nu mai există nici o jertfă pentru el sau pentru ea? Se știe că fără jertfă nu există iertare, deci cel sau cea, pentru care nu mai există nici o jertfă nu are nici o bază pentru a fi iertat. Pur și simplu textele se contrazic, în mod flagrant între ele și pentru a rezolva această dilemă, privitor la cine poate fi iertat, este nevoie să facem apel la toate textele N.T., privitor la iertare.

 

"2 El le-a zis: „Când vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.

 3 Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi;

 4 şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.” (Luca 11; 2-4)

 

Isus (Iisus) condiționează iertarea noastră, de iertarea pe care noi o acordăm celorlalți, dar nu face deosebirea între păcate cu voie și păcate fără voie. Acolo unde Biblia nu face deosebiri nici noi nu trebuie să facem deoasebiri, este o regulă fundamentală a interpretării. Isus (Iisus) nu a introdus în rugăciunea Tatăl nostru, expresia ”și ne iartă păcatele noastre fără voie,” căci dacă ar fi fost cazul, ne-ar fi învățat așa. Deosebirea dintre păcate cu voie și păcate fără voie este complexă și se aseamănă cu a face o faptă cu intenție sau din culpă, adică din greșeală, dar mai mult cu a săvârșii o faptă în mod conștient sau inconștient, adică fără să știm dacă aceasta este considerată de Dumnezeu un păcat sau nu. Aproape toate păcatele vizibile sunt condamnate și de legile oamenilor, deci este greu de afirmat că nu știm ce înseamnă păcatul. Mai există și păcate care țin de omul interior, care nu sunt condamnate de legile omenești, de exemplu răutatea dar Isus (Iisus) ne-a învățat că dragostea este împlinirea legii. Dacă treci pe culoarea roșie a unui semafor, cu toate că nu ai văzut roșu este totuși răspunderea ta, dacă se produce un accident, deoarece trebuia să observi corect semaforul. Nu ai intenționat să comiți un omor, dar o persoană sau mai multe pot să moară, din această cauză. Dacă intenționezi să ucizi pe cineva, din diverse motive și urmărești ca efectul faptelor tale să se producă, ai săvârșit o crimă cu intenție. În ambele cazuri există responsabilitate și ambele sunt și păcate, prin consecințele lor. Poate Dumnezeu să ierte accidentul de circulație, dar nu poate ierta asasinatul? În primul rând, o persoană care ucide intenționat o alta, chiar dacă se numește Creștin, nu este un Creștin practicant, ci poartă doar acest nume. Un Creștin practicant, care a renunțat să mai practice și săvârșește păcate, se mai poate întoarce la Dumnezeu? Eu cred că pilda lui Isus (Iisus), privitor la întoarcerea fiului risipitor, nu se referă la necredincioși, ci la credincioși, deoarece fii risipitori sunt cei care au fost odată fii, au cunoscut adevărul și apoi au renunțat la el. (Luca 15; 11-32) Cei care nu au fost niciodată fii, adică nu au fost născuți din Dumnezeu, nu se întorc la Tatăl lor, ei nu au fost niciodată la El.

 

Isus (Iisus) ne-a învățat să ne iertăm între noi de 70 de ori 7 și nu cred că Dumnezeu ne iartă mai puțin pe noi. Ce fel de Dumnezeu drept ar fi Acela care nouă ne cere să ne iertăm la nesfârșit, dacă El nu este dispus să ne ierte la fel de mult? (Matei 18; 21-35) Psalmul 86; 15 ne descrie un Dumnezeu răbdător, dar epistola către Evrei ne prezintă un Dumnezeu neiertător, care nu mai oferă omului a doua șansă.

 

"15 Dar Tu, Doamne, Tu eşti un Dumnezeu îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi în credincioşie." (Psalmul 86; 15)

 

Ce Dumnezeu răbdător este Acela, care la prima greșeală mai serioasă ne întoarce spatele? Numai că Dumnezeu, așa cum îl prezintă Isus (Iisus) nu este așa, El este cu adevărat iubitor și iertător și așa ne cere și nouă să fim. Dumnezeul prezentat însă de unii mebrii ai anumitor Biserici instituționale este unul fals, care nu este cababil să cunoască oamenii dinainte de întemeiera lumii. Dacă El poate să îi cunoască, El le cunoaște dinainte și greșelile, adică tot viitorul. Dacă Dumnezeu, care ne cunoaște viitorul și ne cunoaște toate păcatele pe care le săvârșim pe parcursul vieții noastre, ne cheamă la mântuire, în ciuda păcatelor pe care le facem înainte sau după botezul în apă la maturitate, nu înseamnă aceasta că El are determinarea să ne ierte aceste păcate? Mă refer la chemarea individuală, a celor credincioși. De ce se mai obosește Dumnezeu să facă minuni cu noi, dacă știe că ele nu ne folosesc la nimic, că oricum vom greși la un moment dat cu voia și nu vom fi mântuiți? Dacă Dumnezeu ne cheamă la mântuire, în ciuda păcatelor cu voia pe care le săvârșim, după botezul în apă la maturitate, El ne asigură iertarea și în final mântuirea. Acesta nu este un îndemn către păcat, ci către o înțelegere corect a învățăturii Lui Isus (Iisus). El a spus că toate păcatele ne vor fi iertate, numai hulaîmpotriva Duhului Sfânt nu va fi iertată.

 

"28 Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti oamenii li se vor ierta;

 29 dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.” (Marcu 3; 28-29)

”Toate păcatele” înseamnă și păcatele cu voie și păcatele fără voie, dacă nu ar fi așa Isus (Iisus) nu ar fi spus toate păcatele, ci ar fi spus că doar păcatele cu voie vor fi iertate. El însă a spus altceva decât epistola către Evrei.

Apostolul Ioan ne vorbește de asemenea despre iertarea celor păcătoși.

"1 Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus (Iisus) Hristos, Cel Neprihănit.

 2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi." (1 Ioan 2; 1-2)

Cine sunt copilașii? Sunt ei Creștinii, care greșesc cu voia sau sunt ne Creștinii? Copilașii sunt Creștinii, căci în ceea ce îi privește pe ne Creștini, apostolul Ioan îi introduce în categoria ”lumea.” Copilașii mai fac păcate, după ce au primit adevărul, ei nu devin brusc sfinți deoarece nașterea din nou este un proces de durată. Cu toate acestea, aceia sau acelea, care sunt născuți din Dumnezeu, ajung să nu mai păcătuiască, nu de frica focului veșnic, ci pentru că sunt născuți din Tatăl.

"9 Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu." (1 Ioan 3; 9)

Atâta vreme cât trăim păcatele ne sunt iertate, prin jertfa lui Cristos, care a murit pentru noi. Acest lucru nu se întâmplă ca noi să continuăm să păcătuim, ci ca să reușim să ajungem să nu mai păcătuim. Dacă Dumnezeu ne-ar ”executa” imediat așa cum fac stăpânii acestui pământ, El ar dovedi că nu înțelege natura umană sau că nu îi pasă de om, urmându-și doar țelurile Sale proprii, altele decât aspirațiile noastre umane. Totuși, Dumnezeu are ca scop mântuirea noastră și nu evidența păcatelor noastre, adică ceea ce contează pentru El este drumul pe care îl parcurgem către Împărăția Cerurilor, cu realizările și eșecurile acestuia și nu opririle noastre nedibace, intenționate sau nu. Căderile noastre nu sunt o surpriză pentru Dumnezeu, căci natura noastră duce neîncetat la astfel de căderi și ceea ce așteaptă el de la noi este o creștere, o schimbare, care să facă diferența între cei sau cele, care am fost și cei sau cele care suntem și care vom fi. Nu căderea noastră este importantă pentru Dumnezeu, ci efectele ei veșnice, asupra noastră. Cu alte cuvinte, dacă erorile noastre ne ajută să îl înțelegem mai bine pe Dumnezeu, cu toate că El nu se bucură de ele, e dispus să le ierte nu pentru a ne încuraja să continuăm să păcătuim, ci pentru a ”ne crește” și a ne pregăti pentru viața veșnică. Ar fi minunat dacă am putea învață numai din carte, din Biblie și dacă am fi totdeauna înțelpți, dar Părintele Ceresc știe că prin greșelile lor, copii Lui ajung să ”urască” greșelile și păcatele, deoarece ele nu îi fac fericiți și îi îndepărtează de Tatăl lor. Greșeala, chiar cea cu voia, este un mod de educație, pentru cel sau cea, care vrea să învețe, dar cel sau cea, care sunt născuți din Dumnezeu, sunt feriți de greșeli, de către Acela care locuiește în ei.

Ar mai fi o întrebare de pus. Care este textul biblic, care ne permite nouă să judecăm dacă un păcat săvârșit de altcineva este săvărșit cu voie sau fără voie? Nu am găsit nicăieri în N.T. o învățătură care să ne permită să stabilim pentru alții, dacă aceștia au ales, în mod liber să comită un anumit păcat sau dacă ei s-au aflat mai degrabă sub influența unor constrângeri trupești sau sufletești, care i-a determinat să păcătuiască. Dacă noi nu arătăm înțelegere față de alții, aceasta nu înseamnă că nici Dumnezeu nu îi înțelege și nu este sensibil la problemele lor. Gravitatea unui păcat poate fi stabilită numai de Dumnezeu, căci numai El cunoaște inimile. Adevăratele motivații ale oamenilor, cele profunde, sunt cunoscute numai de Dumnezeu și cred că El îi sancționează mai întîi pe batjocoritori, pe hulitori și numai după aceea pe neputincioși, adică pe cei slabi. Dumnezeu se îndură de cine crede El că este cazul să se îndure și de aceea clasificarea făcută între credincioși, pe baza textului citat, din epistola către Evrei, de către o Biserică instituțională sau alta, nu este doar greșită, dar și periculoasă.

"14 Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum!

 15 Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.”

 16 Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.  

 17 Fiindcă Scriptura zice lui faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.”

 18 Astfel, El are milă de cine vrea, şi împietreşte pe cine vrea.

 19 Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?”

 20 Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa”?

 21 Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?

 22 Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru piere;

 23 şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?" (Romani 9; 14-23)

 

Când l-a trimis David pe Urie Hititul să moară, pentru ca să îi i-a nevasta, era un păcat cu voie sau fără voie? Eu cred că era un păcat cu voie. Totuși Dumnezeu a trecut peste acest păcat și l-a iertat pe David, chiar dacă l-a pedepsit. În episola către Evrei ni se spune că nu mai rămâne nici o jertfă, pentru acela sau aceea, care păcătuiește cu voia, dar ce se întâmplă cu jerfa lui Isus (Iisus) pe cruce? De ce nu mai rămâne jertfa lui Isus (Iisus) pe cruce valabilă pentru acela sau aceea, care păcătuiesc cu voie? Poate să facă voia unui om ca jertfa lui Isus (Iisus) să nu mai fie valabilă? Nu este omul acela care își stabilește și hotărăște soarta veșnică, ci este Dumnezeu. Eu sunt convins că jertfa lui Isus (Iisus) are multă putere de iertare, în viețile noastre și că nimeni și nimic nu îi poate desființă capacitatea de a ierta și mântui, nici măcar păcatele noastre cu voia.

 

Eu sunt convins că nu este bine să ne lăsăm doborâți de păcate și să părăsim calea mântuirii căci riscăm să ne îndepărtăm definitiv de Dumnezeu. Cine păcătuiește cu voia și regretă fapta sa și se întoarce din drumul său va fi iertat de Dumnezeu dar cine perseverează în păcatele sale se rupe singur de Dumnezeu, nu în sensul că El nu ar vrea să îl mai ierte, ci pentru că persoana respectivă ajunge într-o stare în care nu mai poadea vedea și înțelege dimensiunile păcatelor sale și deci nu își mai dorește iertarea. Mâna lui Dumnezeu nu este pre scurtă ca să mântuiască și dragostea Lui pentru nou nu scade, dar omul poate cădea în deznădejde și se poate îndepărta definitiv de El.

 

"1 Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă,

 2 ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!

 3 Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge, şi degetele, de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni, şi limba voastră vorbeşte nelegiuiri.

 4 Niciunuia nu-i place dreptatea, niciunul nu se judecă cu dreptate; ei se bizuie pe lucruri deşarte şi spun neadevăruri, zămislesc răul şi nasc nelegiuirea." (Isaia 59; 1-4)

 

Un alt text din Isaia mi se pare de asemenea relevant. Dumnezeu este dispus la iertare chiar și pentru aceia sau acelea care au păcătuit mult, cu condiția ca aceștia să se întoarcă la El.

 

"16 Spălaţi-vă deci şi curăţaţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul!

 17 Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! –

 18 Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.

 19 De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării;

 20 dar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci gura Domnului a vorbit.” (Isaia 1; 16-20)

 

Articolul acesta nu este un îndemn către păcat, ci către speranță, adică nădejdea pe care o avem în Cristos. Dacă păcătuim cu voia vom fi iertați de Dumnezeu, dacă regretăm păcatele noastre cu sinceritate și dorim să nu le mai repetăm. David a regretat păcatul lui și a cerut iertare lui Dumnezeu și Dumnezeu l-a iertat, dar regretul a fost unul serios și profund. Dacă însă, cu ușurință, ne lăsăm doborâți de păcate și cu ajutorul ”fraților” și ”surorilor,” care încearcă să ne descurajeze este posibil ca starea noastră din urmă să ajungă mai rea decât cea dintâi și să ajungem să nu mai dorim chiar noi iertarea lui Dumnezeu și mântuirea noastră.

 

"20 În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus (Iisus) Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi.

 21 Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată." (2 Petru 2; 20-21)

 

Petru ne vorbește aici mult mai clar decât epistola către Evrei și nu ne spune că nu mai există iertare sau jertfă pentru cel care greșește cu voia, ci ne spune să nu ne lăsăm doborâți de păcate, ci să ne întoarcem mereu la Dumnezeu, căci în El avem nădejdea salvării noastre veșnice. Ce spune Petru este exact invers față de ce scrie în textul din epistola către Evrei, la care am făcut referire. De fapt, chiar și Pavel vorbește despre ceea ce trebuie să facem noi, când cineva ”a căzut,” pe drumul credinței. Nu specifică dacă greșeala respectivă este cu voie sau fără voie, ci spune doar dacă cineva cade într-o greșeală, aș adăuga eu orice greșeală, în afara hulei împotriva Duhului Sfânt. Nu spune că trebuie să îl descurajăm pe cel în cauză, spunându-i că nu mai există jertfă pentru el sau pentru ea, ci spune clar că trebuie să îl ridicăm cu duhul blândeții.

 

"1 Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu." (Galateni 6; 1)

 

Iată ce spune și Iacov despre ”frații,” adică Creștinii care au cunoscut adevărul și au căzut de la credință:

 

"19 Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr, şi-l întoarce un altul,

 20 să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o sumedenie de păcate." (Iacov 5; 19-20)

 

”Frații” Penticostali în schimb, dacă greșește cineva și săvârșește un păcat, îi bagă textul din Evrei, menționat mai sus, sub ochi sau il citesc cu voce tare, ca pe o sentință. Nici o secundă măcar nu se gândesc la întoarcerea celui sau celei în cauză, ei se pregătesc să îl condamne sau să o condamne definitiv, la pedeapsa cu iadul veșnic. De ce procedează ei în acest mod? Mândria de a fi mai bun decât alții, de a fi mai sfânt decât alții și satisfacția și puterea, pe care o are cel care judecă, în legătură cu cel sau cu cea judecată, își spune cuvântul. La aceasta se adaugă și obsesia fricii și a pedepsei și ne înțelegerea unui element esențial al credinței creștine și anume că toți cei mântuiți sunt cunoscuți de Dumnezeu, încă înainte de întemeierea lumii și că toți vor fi făcuți să stea în picioare de însuși Dumnezeu, până la sfârșit. Cine ești tu, care te grăbești să judeci, înainte de vreme, pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade este treaba Stăpânului Său.

 

Mândria de a ne pune în locul lui Dumnezeu și a uzurpa atribuțiile lui, fie ca și instituție bisericească, fie ca și indivizi este expresia semnului fiarei, despre care se vorbește în cartea Apocalipsa lui Ioan. Bisericile instituționale se mândresc cu autoritatea lor, care contrazice autoritatea lui Dumnezeu, este o ”înlocuire” a Lui pe pământ, este o mare mândrie și un pericol pentru sufletele oamenilor. Numai Dumnezeu este Judecătorul nostru și nu oamenii, iar aceștia din urmă ar face bine să ia aminte la ei înșiși si să fie atenți să nu cadă chiar ei. Nici un om nu are dreptul să judece un alt om, în legătură cu păcatele sale. Eu nu spun că trebuie să avem a face cu oameni care, în mod evident, trăiesc într-o stare de dispreț față de Dumnezeu, eu spun doar că nu știm dacă până la urmă nu se vor întoarce și aceștia la Dumnezeu și nu vor fi mântuiți. Noi nu cunoaștem viitorul, Dumnezeu însă îl cunoaște, să îl lăsăm pe El să ghideze destinul oamenilor.

 

În orice caz, cei bolnavi au nevoie de doctor și nu cei sănătoși și cred că acela sau acea care se simte chemat sau chemată trebuie să vorbească despre Dumnezeu și celor care trăiesc în ne orânduială, nu să îi judece sau să îi condamne, ci să facă un apel la ei, din partea Lui. Noi nu trebuie să fim judecătorii păcatelor oamenilor și să îi condamnăm pentru ele, noi trebuie să fim doctorii care aduc alinare și care încearcă să vindece pe cei bolnavi. Să lăsăm pe judecătorii omenești să judece faptele care contravin bunei conviețuiri între oameni și pe Judecătorul Ceresc să judece păcatele fiecăruia, iar noi să ne judecăm numai păcatele noastre, pentru a fi conștienți de ele și prin puterea lui Dumnezeu și nașterea noastră din El să biruim aceste păcate. Nu trebuie să ne lăsăm biruiți de păcate, este un sfat admirabil pe care îl dă apostolul Petru și dacă am păcătuit cu voia să ne împotrivim altor păcate și să ne punem nădejdea în capacitatea de înțelegere a lui Dumnezeu, în dragostea Lui și în dispoziția Lui pentru iertare. Toată viața luptăm cu păcatele și în această luptă pe viață și pe moartea, poate că vom pierde o bătălie, dar să nu pierdem războiul. Dumnezeu vrea ca noi să nu pierdem războiul nu ne ”decapitează” după orice bătălie pierdută. Eu sunt convins că asta ne învață Biblia și că problema iertării nu se reduce deloc la textul din epistola către Evrei.

 

Biserica instituțională Penticostală a făcut o doctrină dintr-un verset biblic și ucide cu ea speranțele celor credincioși. Aceasta nu i-a în considerare toate textele biblice, care se referă la iertarea celor păcătoși și din acest motiv propovăduiește doctrine false. Cei sau cele credincioase trebuiesc să citească Biblia pentru ei înșiși și să o înțeleagă așa cum le arată Dumnezeu, care locuiește în ei, că trebuie să o înțeleagă. Litera omoară dar Duhul dă viață. Bisericile instituționale, în general și în cazul de față instituția bisericească Penticostală au nevoie de ”arme,” cu care să îi domine și să îi manipuleze pe cei credincioși și și-au construit astfel de ”arme” doctrinare. Multe din interpretările textelor biblice datorate Bisericilor instituționale, sunt ”interesate” și urmăresc un scop, altul decât mântuirea oamenilor. Ele urmăresc supraviețuirea și prosperitatea instituțiilor bisericești și din acest motiv cei credincioși trebuieisc să fie atenți la interpretările ”oficiale,” ale textelor Bibliei și să caute să obțină în conștiința lor, direct da la Dumnezeu, o interpretare adecvată a acestora.


[1] www.allaboutgod.com/romanian/ce-ste-pacatul.htm

[2] www.allaboutgod.com/romanian/ce-ste-pacatul.htm