08 Mar.
2013

Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu

(Biblia Cornilescu)

 

Gabriel Baicu 

Iată două texte, din N.T., care, din punct de vedere al principiilor pe care le promovează, se contrazic între ele:

27 După ce i-au adus, i-au pus înaintea soborului. Şi marele preot i-a întrebat astfel:

28 „Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui Om.”

Fapt 4.18; Fapt 2.23-36; Fapt 3.15; Fapt 7.52; Mat 23.35; Mat 27.25;

29 Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!

Fapt 4.19;

30 Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus (Iisus) pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn.

Fapt 3.13-15; Fapt 22.14; Fapt 10.39; Fapt 13.29; Gal 3.13; 1Pet 2.24;

31 Pe acest Isus (Iisus), Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.

Fapt 2.33-36; Filip 2.9; Evr 2.10; Evr 12.2; Fapt 3.15; Mat 1.21; Luc 24.47; Fapt 3.26; Fapt 13.38; Efes 1.7; Col 1.14;

32 Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”

Ioan 15.26-27; Fapt 2.4; Fapt 10.44 (Faptele Apostolilor 5; 27-32)

Cel de al doilea text este consemnat în epistolele apostolului Pavel:

13 Să nu ne mai judecăm, dar, unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.

1Cor 8.9-13; 1Cor 10.32;

14 Eu ştiu şi sunt încredinţat în Domnul Isus (Iisus), că nimic nu este necurat în sine şi că un lucru nu este necurat decât pentru cel ce crede că este necurat.

Fapt 10.15; Rom 2.20; 1Cor 10.25; 1Tim 4.4; Tit 1.15; 1Cor 8.7-10;

15 Dar, dacă faci ca fratele tău să se mâhnească din pricina unei mâncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos!

1Cor 8.11;

16 Nu faceţi ca binele vostru să fie grăit de rău.

Rom 12.17;

17 Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.

1Cor 8.8;

18 Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta este plăcut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni.

2Cor 8.21;

19 Aşadar, să urmărim lucrurile care duc la pacea şi zidirea noastră.

Ps 34.14; Rom 12.18; Rom 15.2; 1Cor 14.12; 1Tes 5.11;

20 Să nu nimiceşti, pentru o mâncare, lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate lucrurile sunt curate. Totuşi, a mânca din ele, când faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de cădere, este rău.

Rom 14.15; Mat 15.11; Fapt 10.15; Rom 14.14; Tit 1.15; 1Cor 8.9-12;

21 Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire.

1Cor 8.13;

22 Încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândeşte singur în ce găseşte bine.

1Ioan 3.21;

23 Dar cine se îndoieşte şi mănâncă este osândit, pentru că nu mănâncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare e păcat.

Tit 1.15; (Romani 14; 13-23)

La prima vedere cele două texte sunt deplin concordante, dar nu este așa. Pavel ne îndeamnă către un anumit fel de compromis, dar Petru și apostolii ceilalți considerau că trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu, decât de oameni. De altfel, chiar Petru, care a spus că trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni a făcut chiar el acest tip de compromis. Pavel ne îndeamnă pe noi să îl facem, cu toate că l-a condamnat el însuși pe Petru, pentru acest compromis. Iată textul:

11 Dar, când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă, în faţă, căci era de osândit.

Fapt 15.35;

12 În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar, când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur.

Fapt 10.28; Fapt 11.3;

13 Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor.

14 Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul iudeilor?”

Gal 2.5; 1Tim 5.20; Fapt 10.28; Fapt 11.3; (Galateni 2; 11-14)

Pavel ne îndeamnă se ne manifestăm în așa fel încât să fim pe placul celor din jur, adică să acționăm în conformitate cu părerile lor și nu conform convingerilor noastre. Cu toate acestea, atunci când, tot într-o problemă legată de hrană, Petru nu a vrut să își arate libertatea pe care o avea în Cristos, în fața unor iudei convertiți la Creștinism, veniți de la Iacov, Pavel l-a admonestat pe Petru, pentru conduita lui. Oare nu a încercat Petru să îi menajeze pe Iudeii convertiți la Creștinism, veniți de la Iacov și care, din cauza slăbiciunii credinței lor ar fi fost confuzii văzându-l pe el și pe alții că mănâncă cu neamurile? Cu toate acestea, mai corect ar fi fost să explice acelor Iudei de ce mânâncă el cu neamurile, în baza cărui principiu face acest lucru. Tot așa, ceea ce ne învață Pavel, privitor la mâncare, dar valabil în toate circumstanțele manifestărilor exterioare ale vieții noastre spirituale, este greșit, deoarece mai bine este să le explicăm celor din jur de ce mâncăm sau nu mâncăm un anumit lucru sau de ce purtăm sau nu purtăm batic, etc. și nu să ne prefacem de dragul lor.  

 Iată ce spune Pavel: ”Dar cine se îndoieşte şi mănâncă este osândit, pentru că nu mănâncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare e păcat.” Eu sunt de acord că tot ce nu vine din încredințare este păcat și tocmai de aceea noi nu trebuie să ne manifestăm în conformitate cu părerile altora, ca să fim pe placul lor și, în mod fictiv, să îi protejăm pe ei, ci trebuie să ne manifestăm conform încredințărilor noastre. În fond, nu protejăm pe nimeni dacă îi lăsăm pe cei din jur să continue să creadă că și noi suntem de acord cu învățătura lor greșită. Dacă noi credem că un anumit lucru este greșit nu trebuie să facem și noi acest lucru greșit, doar pentru ca să ne conformăm cu învățăturile sau tradițiile celor din jurul nostru sau cu doctrinele sau dogmele unei anumite instituții bisericești. Trebuie să ne formulăm propria noastră credință, deoarece credința noastră ne mântuiește și nu credințele Bisericilor instituționale.

Cred că orice compromis, pe care îl facem în exprimarea credinței noastre, dă semnale greșite, celor din jurul nostru. Dacă ne comportăm în așa fel încât să fim totdeauna pe placul oamenilor și nu întotdeauna pe placul lui Dumnezeu putem greși și îi ghidăm greșit și pe cei care ne înconjoară. Dacă eu sunt încredințat de un anumit lucru, voi face tot ceea ce fac, conform încredințării mele și nu conform așteptărilor celor din jurul meu. Dacă fac numai ceea ce oamenii așteaptă de la mine să fac, pentru a fi pe placul oamenilor, ajung la un nivel de ipocrizie, adică una cred și alta fac. Trebuie să am curajul opiniilor mele și să mă las ghidat exclusiv de conștiința mea și nu de conștiința altora.

Dacă însă nici eu nu sunt sigur, într-o anumită privință, atunci trebuie să fiu rezervat, până când dobândesc această siguranță. Să luăm mai multe exemple: Eu sunt deplin încredințat că nu trebuie să țin ziua de sâmbătă, ca și zi de odihnă și că adevăratul sabat este relația personală cu Isus (Iisus). Dacă totuși țin o zi de odihnă și nu neapărat sâmbăta, dar să spunem duminica, pentru a fi pe placul credincioșilor, care mă înconjoară, aceasta poate deveni o capcană pentru mine, deoarece obligativitatea ținerii duminicii va consitui la un moment dat un element de impunere al autorității ”fiarei.” Dacă eu sunt convins că femeile nu trebuiesc să tacă în adunările creștine, așa cum se precizează în unele epistole ale apostolului Pavel, ci ele pot să îl mărturisească liber pe Cristos și chiar să îi învețe pe alții învățătura lui Cristos și dacă, cu toate acestea, mă complac să accept doctrinele Bisericilor instituționale, în această privință, atunci eu devin instrumentul de propagare al unei învățături greșite. De ce? Deoarece femeile creștine oricum îi învață pe alții învățăturile lui Isus (Iisus) Cristos, în casele lor sau ale altora sau la locurile lor de muncă și pentru că Biserică nu însemnă clădirile în care se întrunesc cei creincioși duminica, ci înseamnă comunitatea unică a tuturor celor cu adevărat credincioși, din toate timpurile. Unii înțeleg prin Biserică clădirile adunărilor creștine, în care femeile ar trebui să tacă, dar Biserica este formată din oameni și femeile vorbesc tot timpul cu cei din jurul lor și îi învață pe aceștia despre credința creștină. Atunci când femeile îi învață pe alții, ceea ce ne-a învățat Isus (Iisus), fac lucrul acesta în Biserică, adică în mijlocul celor credincioși, chiar și atunci când oferă această învățătură în casele lor, în casele altora sau la locurile lor de muncă. Desigur că există multe argumente care mă determină să fiu încredințat că femeile au voie să îi învețe pe alții în Biserică, învățăturile lui Isus (Iisus) și toate aceste argumente se găsesc pe situl biserica spirituala unica.

Dacă păstrezi încredințările pe care le ai, numai pentru tine și te comporți, în mijlocul unor comunități creștine în așa fel încât să fi pe placul altora, nu este bine căci devi ipocrit și manifești ne sinceritate, în comportamentul tău. Pavel a avut intenții bune, când a dat această învățătură, deoarece a încercat să îi protejeze pe cei slabi în credință, dar învățătura lui este în fond greșită, pentru că îi îndrumă pe oameni către ipocrizie și pentru că cei slabi în credință nu au cum să ajungă tari, dacă sunt induși în eroare asupra modului de a înțelege credința. Greșit înțeles, textul lui Pavel poate fi și chiar este extrem de dăunător și îi face pe mulți Creștini să nu se simtă în largul lor, în mijlocul comunităților creștine, deoarece ei sau ele se feresc să se exprime liber și să se comporte așa cum cred în realitate, ci caută să se adapteze la standardele celorlalți, care sunt de multe ori greșite. Trebuie să ne supunem unii altora, în Cristos, așa cum spune Pavel, în altă parte, dar mai întîi trebuie să ascultăm de Dumnezeu, care vorbește direct în conștiința noastră.

27 Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea.

1Ioan 2.20; Ier 31.33-34; Evr 8.10-11; Ioan 14.26; Ioan 16.13; 1Ioan 2.20; (1 Ioan 2; 27)

Este bine să dialogăm și să ne împărtășim experiențele noastre despre Dumnezeu și în felul acesta se întărăște și se răspândește ceea ce Dumnezeu ne învață pe fiecare din noi. În felul acesta, putem să observăm că Dumnezeu îi învață pe alții aceleași lucruri ca și pe noi și putem să respingem falsele învățături. Dacă oamenii ne învață sau ne cer să ne supunem altor reguli și principii decât cele care vin direct de la El, nu trebuie să ne supunem lor, ci trebuie să îl ascultăm pe Dumnezeu, căci de la El vine mântuirea. Nu este bine să ne supunem și să ascultă de oamenii, care prin autoritatea lor bisericească uzurpă locul lui Dumnezeu în viețile noastre, deoarece tocmai acesta este semnul prin care putem să îl deosebim pe Anticrist. Acești funcționari bisericești sunt continuatorii acelor funcționari religioși, care l-au răstignit pe Isus (Iisus), căci deși se numesc Creștini îl răstignesc pe Isus (Iisus) prin aceea că ei ne cer să ascultăm mai mult de ei decât de El.