2 iunie
2012

Despre ce asemănare şi ce deosebiri există între Biserica Spirituală Unică şi Biserica Adventistă

Gabriel Baicu

Biserica Spirituală Unică este o entitate spirituală şi nu instituţională în timp ce Biserica Adventistă este organizată ca şi o instituţie bisericească, care are o anumită interpretare a Bibliei, care trebuie adoptată, în mod obligatoriu, de membrii ei. Biserica Spirituală Unică, sau Biserica celor născuţi din nou, sau Biserica celor născuţi din Spirit, denumirile sunt echivalente, este formată din toţi membrii născuţi din nou, din toate Bisericile instituţionale, adică din toate confesiunile creştine care se află într-o legătură personală cu Cristos şi care sunt scrişi în cartea vieţii încă de la întemeierea lumii. (Ioan 3; 3,5; Apocalipsa lui Ioan 17; 8)

Biserica Spirituală Unică recunoaşte adevărurile biblice care vorbesc despre faptul că neprihănirea celui credincios se dobândeşte prin credinţa în Cristos şi nu prin faptele Legii. (Romani 3; 21-22; Romani 10; 9; Galateni 2; 16; 3; 1-14; Efeseni 2; 8;) Sabatul zilei a şaptea este o parte centrală din Legea celor zece porunci, dar în Noul Testament toate poruncile se cuprind în una singură. Legea a fost dată poporului evreu pentru ca acesta să se conducă după ea. Dumnezeu a dorit un popor curat, sfânt, iar, în acest sens, Legea îl ghida în direcţia bună. Ca şi evreilor, creştinilor li se cere să aibă o lege şi să se ghideze după ea, ştiind că, împlinind această lege, fac voia lui Dumnezeu. Legea creştinului este legea iubirii. Pavel spune în Epistola către Romani: ”De fapt, să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Rom. 13:9). La fel spune şi în Epistola către Galateni: „Toată legea se cuprinde într-o singură poruncă: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Gal. 5:14). Legea iubirii, după Cristos, este scrisă în inima noastră de către Duhul. (Romani 5; 5) Cultivând dragostea de celălalt, urmărind aşadar o poruncă, una singură, cea a iubirii, Creştinul împlineşte prescripţiile Legii morale.

În ceea ce priveşte respectarea Sabatului zilei a şaptea, acesta nu mai trebuie înţeles şi aplicat literal, aşa cum era cazul în Vechiul Testament, deoarece în Noul Testament acesta are un sens transfigurat. Cu alte cuvinte, Cristos este împlinirea Legii şi acela care crede în El a împlinit şi Sabatul în sensul că a dobândit odihna pe care Sabatul o prefigura.

„Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în <<odihna,>> despre care a vorbit El când a zis: <<Am jurat în mânia Mea, că nu vor intra în odihna Mea!>> Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii. Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: <<Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.>> Şi aici este zis iarăş: <<Nu vor intra în odihna mea!>> ...Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum s-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.” (Evrei 4; 3-5; 9-10) Întrebare: credem în toată Biblia sau ne alegem numai ceea ce dorim pentru a ne forma o doctrină. Nici o doctrină nu mântuie pe nimeni. Pe de altă parte, Isus (Iisus) ne-a spus că dacă un om nu se naşte din nou nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu. (Ioan 3; 3) Naşterea din nou însemnă şi naşterea, fiecărui Creştin în parte, din apă şi din Duh. (Ioan 3; 5) „Ce este născut din carne, este carne şi ce este născut din Duh este Duh.” (Ioan 3; 6) Ce suntem noi carne sau Duh? Ar fi bine să ne punem fiecare întrebarea. 

Biserica Spirituală Unică înţelege textul din Apocalipsa lui Ioan 14; 12 în sensul că poruncile lui Dumnezeu sunt cele pe care El le-a dat prin Isus (Iisus) şi nu altele. Poruncile date prin Moise rămân valabile dar în înţelesul pe care îl dă Isus (Iisus), acestor porunci. (Matei 22; 34-40) Dragostea de Dumnezeu şi de aproapele sunt poruncile pe care Dumnezeu le-a dat prin Isus (Iisus). În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii. Dacă Sabatul are un rol atât de central în Noul Testament de ce nu l-a amintit Isus (Iisus), în răspunsul Său? Pentru că nu are un rol central, aşa cum susţin Adventiştii de ziua a şaptea. Isus (Iisus) a spus că El este Domn şi al Sabatului. (Marcu 2; 28)

Ceea ce are asemănător Biserica Spirituală Unică şi Biserica instituţională Adventistă este faptul că amândouă recunosc că, în vremea sfârşitului, Bisericile instituţionale reunite, într-o anumită formă organizatorică, constituie fiara, care îi va persecuta pe sfinţii lui Dumnezeu. Nu pe Creştinii care ţin Sabatul, ci pe toţi Creştinii care nu vor ieşii din mijlocul Bisericilor instituţionale şi care nu vor respecta astfel solia îngerului care ne cere să ieşim din Babilonul spiritual (Apocalipsa 18; 4) Semnul fiarei va fi în interiorul tuturor clădirilor Bisericilor instituţionale reunite şi cine va intra în ele, va fi obligat să se închine fiarei. Probabil va fi obligat să se închine în faţa portretului unui conducător religios suprem, la fel cum unii se închină în faţa unei icoane. Acest portret al conducătorului religios va fi prezent în toate clădirile Bisericilor instituţionale aşa cum de exemplu în unele birouri oficiale se găseşte portretul preşedintelui ţării respective. Cine nu va aparţine de nici o Biserică instituţională şi nu va frecventa adunările acestor biserici va fi aspru persecutat şi probabil condamnat la moarte de tribunale speciale. Ce înseamnă că semnul va fi „pe mână” şi „pe frunte?” „Pe mână” înseamnă că nimeni nu va putea muncii, cumpăra sau face nici un fel de activităţi sociale dacă nu va putea demonstra că este membru al unei Biserici instituţionale, cu o legitimaţie sau pe baza unui cip, care se va implanta, tuturor membrilor bisericilor instituţionale reunite. „Pe frunte” înseamnă legătura psihologica, mentală, între membrii Bisericilor instituţionale şi instituţiile bisericeşti respective. Toate lumea, fără excepţie va trebui să devină membru al unei Biserici instituţionale şi să participe la adunările acestora. Chiar şi ateii vor trebui să se supună unei astfel de cerinţe. Membrii Bisericii Spirituale Unice vor ieşii din acest Babilon spiritual, nu vor face parte din nici o Biserică instituţională şi mulţi dintre ei, dacă nu toţi vor suferi martiriul.