06 Oct.
2012

Ce se poate reproşa instituţiilor bisericeşti

 

Gabriel Baicu

Ele nu arată imaginea lui Dumnezeu, ci imaginea lumii. Ierarhia pe care o desfăşoară acestea nu este modul de organizare al Împărăţiei Cerurilor. În Împărăţia lui Dumnezeu, cel mai mic este cel mai mare şi cel care doreşte să fie cel mai mare trebuie să fie slujitorul tuturor. (Matei 23; 11) Fiecare trebuie să nu se uite la foloasele sale, ci la foloasele altuia. (Filipeni 2; 1-5) În cinste, fiecare trebuie să dea întâietate altuia, şi fiecare trebuie să îl privească pe celălalt mai presus decât pe sine însuşi. Acestea sunt valorile Împărăţiei Cerurilor şi ele nu sunt deloc desfăşurate prin modul de organizare al Bisericilor instituţionale. În loc să arate celor credincioşi o imagine, chiar şi imperfectă, a Împărăţiei Cerurilor, Bisericile instituţionale, prin autoritarismul lor ne arată aceeaşi faţă a lumii, pe care ne-o arată orice instituţie umană. Conducerea autoritară a acestor instituţii bisericeşti şi impunerea unor doctrine şi dogme religioase asupra membrilor lor, fac ca instituţiile bisericeşti să se deosebească radical de învăţătura pe care Isus (Iisus) a dat-o ucenicilor Lui şi tuturor acelora care au crezut prin propovăduirea lor. Principiile Împărăţiei lui Dumnezeu şi acelea ale adevăratei Lui Biserici sunt radical diferite, faţă de principiile Bisericilor instituţionale. Principiul Împărăţiei lui Dumnezeu este dragostea de natură divină, lepădarea de sine, de egoism şi sacrificiul de sine, până la moarte. (Ioan 13; 34-35) Principiul Bisericilor instituţionale şi al religiei organizate este separaţia dintre oameni, prin intermediul regulilor, impuse de Bisericile instituţionale, prin intermediul autorităţii lor, construite în, în mod artificial, în numele lui Dumnezeu. Nu tot ceea ce fac oamenii, în numele lui Dumnezeu, vine de la Dumnezeu. Bisericile instituţionale construiesc un zid de dogme, doctrine, tradiţii şi regulamente, între oameni, care îi ţin pe aceştia la distanţă, unii de ceilalţi, deoarece regulile dezbină pe când dragostea zideşte. Dragostea cerută de Cristos este înlocuită cu reguli omeneşti, dogme şi doctrine obligatorii. (Marcu 7; 9)

Aceleaşi critici, pe care Isus (Iisus) le-a adus instituţiei religioase evreieşti se pot aduce astăzi instituţiilor bisericeşti. Care sunt acestea? Isus (Iisus) a spus că dacă neprihănirea noastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu vom intra în Împărăţia Cerurilor. (Matei 5; 20) Cărturarii şi Fariseii sunt aceia care propovăduiesc evanghelia dar fără să o aplice în spiritul ei. Aceştia preferă să stabilească reguli, din ce în ce mai grele, pe care le pun pe umerii membrilor Bisericilor instituţionale, dar lasă ne făcută partea ceea mai importantă din credinţa creştină şi anume dreptatea, mila şi credincioşia. (Matei 23; 23) În toate Bisericile instituţionale se vorbeşte despre dragoste, dar dragoste este ceva rar. Preoţii şi predicatorii le cer oamenilor să îşi iubească semenii, dar din acţiunile şi vorbele lor concrete, nu se desprinde acelaşi nivel spiritual.

Isus (Iisus) a spus să nu ne îndeplinim neprihănirea noastră înaintea oamenilor, ca să fim văzuţi de ei, în caz contrar nu vom avea răsplată de la Tatăl nostru care este în ceruri. În instituţiile bisericeşti tocmai acest lucru se întâmplă şi anume fiecare credincios caută să pară cât mai neprihănit în public, cât mai evlavios, pentru ca cei din jur să îl considere sau să o considere cât mai credincios sau cât mai credincioasă. Ipocrizia este semnul religiei organizate. Vasele sunt curăţate pe dinafară, dar înăuntru sunt pline de multe impurităţi. Există un joc al aparenţelor şi al ipocriziei. Atitudinile de circumstanţă sunt încurajate de instituţiile bisericeşti care promovează o atmosferă solemnă în timpul adunărilor creştine, dar care se dezinteresează de ceea ce cred cei credincioşi cu adevărat în conştiinţele lor. Orice acţiune, sau inacţiune este trecută prin filtrul colectiv şi taxată după cutume specifice şi de aceea acordarea unei mari importanţe aparenţelor este o regulă în interiorul Bisericilor instituţionale. Aparenţa evlaviei este semnul sfârşitului dar adevăratul semn al celor cu adevărat credincioşi este puterea lui Dumnezeu, care se desfăşoară prin ei.

Bisericile instituţionale au creat imaginea unui Isus (Iisus) Cristos, care este Domn şi Stăpânitor, într-un mod în care conducătorii politici ai acestei lumi sunt domni şi stăpânitori. Nu există dovezi biblice care să susţină această versiune, aceasta este o creaţie instituţională, care urmăreşte un anumit obiectiv. Interesul implicat este acela care presupune că dacă Isus (Iisus) este prezentat astfel credincioşilor, instituţiile bisericeşti, care deţin monopolul asupra cunoaşterii lui Cristos, vor fi şi ele privite cu aceeaşi deferenţă, cu aceeaşi atitudine.

În realitate Cristos există în persoana fiecărui credincios născut din nou, nu ca şi un element exterior dar ca şi o prezenţă interioară, transformatoare. Noi suntem chemaţi să fim fraţii şi surorile Lui, să fim la fel ca El, nu slujitorii sau supuşii Lui. (Romani 8; 29) Aceasta nu înseamnă lipsă de respect faţă de El, este învăţătura clară a N.T. Ierarhia şi autoritatea, similară cu aceea dintre oameni, a fost introdusă de instituţiile bisericeşti, în credinţa creştină, dar nu sunt în nici un caz învăţătura lui Cristos.

El a spus că a venit ca unul care serveşte la masă, nu ca unul care este servit la masă. Oamenii au inversat situaţia aceasta, pentru ca ei să ne poată comanda pe noi, în numele lui Isus (Iisus). Isus (Iisus) a mers cu jertfirea de Sine până la moarte şi încă moarte de cruce, aici este cheia Creştinismului. El a dat totul din dragoste pentru noi, nu a venit să ceară nimic, iar ascultarea pe care o aşteaptă de la noi, este tot în interesul nostru. Isus (Iisus) nu ne cere ascultare pentru a îşi consolida autoritatea Sa de stăpânitor, pentru a ne transforma în supuşi perfecţi. Isus (Iisus) ne cere înţelegere nu ascultare oarbă. Isus (Iisus) nu este stăpânitorul nostru este fratele şi prietenul nostru, este Cel care ne iubeşte mai mult decât oricine altcineva. Isus (Iisus) doreşte să îl iubim cu aceeaşi măsură cu care ne iubeşte El, nu vrea să ne supunem Lui de frică.

Cum putem să îl ascultăm, dacă nu îl înţelegem? Prin ascultarea de El, devenim ca El, nu supuşii Lui şi aceasta deoarece şi El a dovedit aceeaşi ascultare faţă de Tatăl. Dar şi Tatăl, la rândul Lui a ascultat totdeauna pe Fiul. Ne-a învăţat să respectăm nişte principii, care ne califică pentru Împărăţia lui Dumnezeu, deoarece într-un loc perfect nu au cei căuta cei care nu sunt gata să intre în armonie cu ceilalţi. Avem în noi Duhul lui Cristos, deci Isus (Iisus) locuieşte în noi, pentru ca să putem simţi ceea ce simte El şi gândi ceea ce gândeşte El, într-o situaţie sau alta. În felul acesta devenim ca El, nu în calitate de supuşi ai Lui, sclavi fără personalitate, ci în calitate de fiinţe care sunt chemat să ajungă la înălţimea plinătăţii staturii lui Cristos. (Efeseni 4; 13)

Personal nu sunt adeptul instituţiilor bisericeşti, le privesc în mod critic, deoarece ele ascund Persoana lui Isus (Iisus) Cristos, nu o revelează în adevărata lumină. Pentru amănunte intraţi youtube http://www.youtube.com/watch?v=TutCZcvGxms „Semnul fiarei 666”