01 June,
2012

Despre unicitatea Bisericii lui Dumnezeu

 

Gabriel Baicu

Cu toate că existenţa unei singure Biserici a lui Dumnezeu este un adevăr foarte bine demonstrat în Biblie, nu se poate accepta principiul unicităţii Bisericii lui Dumnezeu până nu acceptăm valabilitatea botezului în apă și al copiilor mici. De ce? Aceasta deoarece, în caz contrar, am cere tuturor Creştinilor să se boteze la maturitate, iar în cazul, cel mai probabil, că acest lucru nu se va întâmpla, mulţi Creştini şi nu doar Ortodocşii, ar rămâne pe dinafară. Dacă mântuirea vine prin credinţa noastră proprie, ca dar de la Dumnezeu, ce drept ar avea cineva să judece dacă o persoană sau alta este salvată, atâta vreme cât aceea persoană are credinţă în Dumnezeu? Mântuirea nu vine în urma corectitudinii sau ne corectitudinii în care practicăm simbolurile Creştinismului, influenţaţi fiind de o doctrină sau alta, ci datorită iubirii autentice pe care o avem pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Putem greşi în ceea ce priveşte momentul botezului în apă, adică vremea copilăriei, sau a maturităţii şi aceasta depinde mai ales de modul cum am fost învăţaţi să credem. Destul de puţine persoane şi-au format o convingere proprie, bazată pe studiul temeinic al Bibliei, teologiei şi istoriei Creştinismului. Cei mai mulţi Creştini au adoptat ne critic doctrina Bisericii instituţionale în care s-au născut. Cu toate acestea, nu avem voie să greşim în cea ce priveşte faptul de a fi născuţi din Dumnezeu, adică participarea noastră conştientă în procesul naşterii noastre din nou.(Ioan 3; 3,5) Dacă nu avem dragoste nu suntem nimic, dar dacă avem dragoste pentru Dumnezeu şi semeni, mila biruieşte judecata. (Iacov 2; 13) Judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă dar cine iubeşte, are şi milă. Mântuirea noastră se face prin dragoste nu prin dogme. Cine oare îl cunoaşte, în mod dogmatic, deplin pe Dumnezeu? Cine are pretenţia că înţelege infinitul? Putem să îl cunoaştem însă pe Dumnezeu atunci când cunoaştem ce a trăit El pe cruce, atunci când gândim şi trăim aceleaşi experienţe pe care le-a trăit şi El. Ce avem în comun cu Dumnezeu este experienţa crucii, a crucii Lui şi a crucii noastre zilnice. Isus (Iisus) a luat crucea noastră şi noi trebuie să luăm crucea Lui. Această dragoste magnifică ne ridică la nivelul la care să putem înţelege esenţa lui Dumnezeu, caracteristica Sa definitorie. Dumnezeu este dragoste. (1Ioan 4; 8) Doctrinele sunt o capcană, cu toate că nu cunoaştem decât parţial ne mândrim ca şi cum am cunoaşte totul. (1Corinteni 13; 9) Cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte. Cine crede că ştie ceva încă nu a cunoscut cum trebuie să cunoască.(1Corinteni 8; 1-2)

Mândria de a avea dreptate, în ceea ce priveşte doctrinele, este cea mai răspândită formă de păcat şi cel mai puţin conştientizată, printre Creştini. Să lăsăm doctrinele la o parte, pentru moment şi să facem ceea ce este cel mai important şi anume dreptatea, mila şi credincioşia, pe acestea trebuie să le facem, în mod prioritar, celelalte au o importanţă secundară. (Matei 23; 23) Cu alte cuvinte, noi credem cu convingere că botezul în apă al copiilor este greşit şi că ceea ce avem noi în plus faţă de alţi Creştini este faptul că ne-am botezat la maturitate. Această este părerea noastră şi articolul de faţă nu o contrazice. Pe de altă parte, Ortodocşii, Romano Catolicii, Protestanţii şi Reformaţii cred, cu acelaşi tip de convingere, că nu este nimic rău cu botezul în apă al copiilor mici şi că acest lucru nu îi va împiedica să fie salvaţi. Ce este de făcut? Cine are de fapt dreptate? Personal vă spun că este foarte greu de stabilit pentru că este o discuţie teologică, extrem de complexă. Biblia nu este absolut clară, trebuie interpretată. Isus (Iisus) nu s-a botezat când era copil. Să nu uităm că nici nu exista vreun botez în apă, atunci când Isus (Iisus) era copil. Isus (Iisus) a fost tăiat împrejur, atunci când era copil şi acesta este un ritual asemănător oarecum cu botezul în apă al Creştinilor. Pentru Evrei tăierea împrejur reprezenta intrarea în rândul poporului evreu. Pentru Creştini botezul în apă reprezintă intrarea în rândul poporului lui Dumnezeu. Dar dacă Dumnezeu ar fi vrut, Isus (Iisus) ar fi fost botezat în apă ca şi copil, ca să ne dea un exemplu, susţin unii Creştini. Misiunea principală a lui Isus (Iisus) a fost şi este mântuirea oamenilor şi nu botezul în apă. Nu a venit pe pământ ca, în principal, să ne înveţe să ne botezăm în apă, ci să ne ofere credinţa în Dumnezeu şi să ne înveţe să ne iubim unii pe alţii, cum ne-a iubit El. (Ioan 13; 34) Nu se vede dacă suntem sau nu Creştini, prin doctrina la care am aderat, ci doar dacă ne iubim unii pe alţii, cum ne-a iubit Isus (Iisus). Sigur că este mai uşor să credem că suntem mântuiţi în urma faptului că am fost botezaţi la maturitate, dar atenţie, dacă credem că aceasta a fost decizia noastră, meritul nostru, aceasta înseamnă că nu mai suntem mântuiţi prin meritele lui Isus (Iisus), prin sângele Lui, ci prin meritele noastre. Aici eu văd o mare contradicţie în interiorul unor doctrine. Ni se spune că botezul în apă este legat de discernământul şi deci de decizia noastră personală, deci dacă am ales să ne botezăm la maturitate, prin aceasta, noi am luat o decizie corectă, salvatoare, deci „am făcut” ce trebuia. Înseamnă aceasta că avem meritul că am ales să fim botezaţi în apă la maturitate, sau este doar un răspuns la chemarea lui Dumnezeu? Accentul, în ceea ce priveşte botezul la maturitate, nu trebuie să cadă pe discernământul şi decizia noastră conştientă ci pe alegerea lui Dumnezeu. (Ioan 6; 44) Cine poate rezista atunci când aude glasul adevărat al chemării veşniciei? Nimeni din cei chemaţi, în mod personal, de către Isus (Iisus), nu a rezistat chemării Lui. Avem exemplu ucenicilor Lui, dar şi noi suntem ucenicii Lui. De ce să ne mândrim deci cu ceva pe care l-am primit? (1Corinteni 4; 7) Şi dacă alţii au primit credinţa de la Cristos, în timp ce erau deja botezaţi în apă, ca şi copii, cu ce sunt aceştia mai prejos decât noi? Nu suntem, deci mântuiţi prin meritele noastre, adică prin alegerea unei doctrine, pe care o considerăm noi corectă. Acest lucru ne poate ajuta pe noi şi subliniez pe noi, în viaţa noastră de credinţă, dar nu avem dreptul să îi judecăm pe alţii în legătură cu ceea ce îi poate ajuta pe ei în viaţa lor de credinţă. Prin urmare, noi avem dreptul să considerăm că o anumită doctrină este potrivită pentru noi, dar şi alţii au dreptul să considere acelaşi lucru, în legătură cu o altă doctrină.

Biblia demonstrează, fără urmă de îndoială, că există o singură Biserică a lui Dumnezeu, de ce crezi tu că există mai multe? Am arătat acest lucru în Cartea „Biserica celor născuţi din Spirit şi Bisericile corporatiste – Creştinism spiritual şi religie instituţională.” Această carte poate fi downlodată liber pe situl www. biserica spirituală unică.com Vă recomand, pentru acest aspect, Capitolul 2 Argumente prezentate de Biblie care susţin teza că există o singură Biserică a lui Dumnezeu. Dacă există o singură Biserică a lui Dumnezeu înseamnă că cei credincioşi nu sunt separaţi între ei de doctrinele, care separă între ele Bisericile instituţionale. Există o singură Biserică adevărată a lui Dumnezeu dar multe Biserici instituţionale. Dacă nu suntem membrii în adevărata Biserică a lui Dumnezeu degeaba suntem înregistraţi în evidenţa diferitelor confesiuni creştine. Să uităm, măcar pentru moment, de mândria de a aparţine de „denominaţiunea creştină corectă” şi să ne bucurăm că numele noastre sunt scrise în ceruri. (Luca 10; 20) Numele tuturor celor mântuiţi sunt scrise în ceruri, încă înainte de întemeierea lumii, cu toate că aceştia, bineînţeles, nu erau încă botezaţi în apă.