27 mai
2012

Întoarcerea la Cristos

Eu propovăduiesc întoarcerea la Cristos, nu doar la Biblie şi nu doar la primele comunităţi creştine, aşa numita Biserică apostolică. De ce? Am constatat că este nevoie de o continuare a Reformei, pe linia marilor reformatori ai Creştinismului, dar ducând Reforma lor mai departe, ceea ce însemnă întorcerea cu totul la original adică la Isus (Iisus). Reformatorii propăvăduiesc întoarcerea la Biblie şi acesta este un lucru bun, dar în Biblie este deschisă calea pentru o multitudine de interpretări şi aceste interpretări transformate în doctrine şi dogme religioase, se contrazic între ele. În Biblie par a exista mai multe teologii şi chiar dacă am face eforturi uriaşe să prezentăm N.T. ca pe un tot unitar, totuşi deosebirile rămân şi se impun la o cercetare mai atentă. Un exemplu ar fi deosebirea între doctrina îndreptăţirii prin credinţă şi atitudinea faţă de femei abordată în anumite texte biblice. Pe de o parte, ni se spune că în Cristos nu mai există, din punct de vedere spiritual, nici o deosebire între femei şi bărbaţi, iar pe de altă parte în epistola către Timotei ni se spune că femeile sunt mântuite numai prin naşterea de băieţi, nu fete şi numai dacă aceştia stăruiesc în credinţă. Sunt două teologii diferite care duc la două interpretări diferite ale N.T., deosebite fundamental între ele. (Galateni 3; 28; 1 Timotei 2; 15) Am dat un singur exemplu, există şi altele. Toate aceste stări de fapt le-am analizat în diverse lucrări, care se găsesc pe situl www.bisericaspiritualaunica.com

Să luăm, pe de altă parte, starea aşa ziselor Biserici apostolice. Consideră cineva că ele sunt cu adevărat o imagine a primelor Biserici apostolice? Dacă cineva crede acest lucru, după părerea mea, se înşeală. De ce? Instituţiile bisericeşti, din zilele noastre, nu seamănă nicidecum cu primele Biserici apostolice, în care toate bunurile erau puse în comun şi în care apostolii şi apoi diaconii serveau la mese. (Faptele Apostolilor 6; 2-4) În zilele noastre există o ‚aristrocraţie’ religioasă creştină, care conduce, cu „mână de fier” comunităţile din subordinea lor. Păcatele sunt judecat „în interesul” celor care conduc şi oamenii cei mai spirituali, care fac câte o greşeală, sunt de multe ori marginalizaţi primii, pentru ca în felul acesta conducerile instituţiilor bisericeşti să se descotorosească repede de potenţialii concurenţi. În primul rând, ce este cu toate aceste judecăţi? Bisericile instituţionale s-au transformat în tribunale, ele nu mai sunt ‚spitale,’ pentru vindecarea sufletelor. Creştinii nu mai sunt doctori ci poliţişti, care pândesc şi aşteaptă greşelile ‚fraţilor’ lor şi pe care îi execută fără nici o înţelegere. În felul acesta, aceşti executori spirituali, îşi creează posibilitatea de a se privii pe ei înşişi, prin comparaţie cu alţii, într-o lumină mai favorabilă. Această lumină este, fără îndoială, falsă deoarece comparaţia nu trebuie să fie făcută între noi şi cei de lângă noi, ci între noi şi Isus (Iisus).

Întoarcerea la Biserica apostolică este o problemă şi datorită faptului că ucenicii lui Cristos, deveniţi ulterior apostoli, nu l-au înţeles pe Cristos până când nu au primit Duhul Sfânt. (Matei 16; 11) Prin urmare, Cel care ne face să îl înţelegem pe Cristos este Duhul Sfânt, care lucrează în fiecare din noi şi nu doar Duhul Sfânt, aşa cum a lucrat în apostoli. Să ne întoarcem la Biserica apostolică, dar să mergem mai departe, să ducem Reforma până la capăt, să ne întoarcem la Cristos. Nu trebuie primit nimic, nici măcar unele texte mai discutabile din Biblie, dacă ele nu au confirmarea în învăţătura lui Isus (Iisus). Fondatorul Creştinismului este Isus (Iisus) Cristos şi El este Cel care ne mântuieşte. Orice interpretare a Bibliei trebuie judecată prin prisma învăţăturilor lui Isus (Iisus) şi orice abatere de la această învăţătură descalifică o anumită interpretare a Bibliei, o anumită doctrină sau dogmă. Isus (Iisus) a spus că în vremurile din urmă, adică în vremurile pe care le trăim noi astăzi, cunoştinţa va creşte şi a mai spus că cei din urmă vor fi cei dintâi. (Daniel 12; 4; Marcu 10;31) Ce înseamnă aceasta? Este vorba despre două lucruri şi anume, în primul rând, că cei modeşti din adunările bisericeşti pot fi cei dintâi în Împărăţia Cerurilor. În al doilea rând, Creştinii din zilele noastre au condiţii să posede mai multe informaţii despre istoria Creştinismului, care să le permită să înţeleagă mai bine şi să facă deosebirea între Creştinismul spiritual şi formele religioase.

Întoarcerea la Cristos nu însemnă doar „Sola Scriptura,” ci înseamnă în primul rând „Solus Christus.” În primul rând, ca şi importanţă pentru un Creştin, este relaţia personală cu Isus (Iisus). În al doilea rând urmează textele Bibliei. Acestea din urmă, nu pot fi înţelese decât de aceia care au cu adevărat o relaţie personală cu Cristos. De ce? Înţelegerea Bibliei se poate face doar printr-o înţelepciune duhovnicească, nu este suficientă o înţelepciune umană obişnuită. (1 Corinteni 2; 13) Citirea literală a N.T., de exemplu, te îndepărtează mai degrabă de Cristos decât să te apropie de El. De multe ori, atunci când Isus (Iisus) le vorbea în parabole, unii ucenici se îndepărtau de El, fiindcă sensul literal al cuvintelor, pe care le auzeau de la El, păreau a fi o absurditate, o nebunie. (Ioan 6; 66) Aşa se întâmplă şi în zilele de astăzi. Unii Creştini au interpretat Biblia fără să ţină cont de spiritualitatea, pe care aceasta o conţine. Care este rezultatul? O colecţie impresionantă de dogme şi doctrine, care toate ne vorbesc despre ce trebuie „să facem” ca să fim mântuiţi dar prea puţin ne vorbesc despre ce „trebuie să fim.” Acestea sunt „carnea Creştinismului,” formele sale vizibile. (Ioan 6; 63) Se alege calea uşoară, calea cea largă, adică, dacă faci câte ceva eşti mai bun decât alţii, care nu fac nimic. (Matei 7; 13-14) De fapt, Creştinismul autentic presupune să fim ca şi Cristos, să ne ridicăm la înălţimea plinătăţii staturii Lui. (Efeseni 4; 13)

Atât V.T. cât şi N.T. sunt doar un îndrumător către Cristos. Biblia nu este Dumnezeu, dar poate deveni un idol, atunci când o anumite interpretare a ei, este impusă celor credincioşi şi când această interpretare este prezentată ca singura posibilă. Biblia poate uni şi tot ea poate despărţi, pe cei credincioşi. Îi uneşte atunci când se respectă spiritul ei şi îi dezbină atunci când se alege o interpretare în care textele ei sunt interpretate doar literal. Litera omoară, Duhul dă viaţa. (2 Corinteni 3; 6) Ce înţelegem din acest text? Înţelegem că o interpretare a Bibliei prin care ne justificăm doctrinele instituţiilor noastre bisericeşti şi care nu îi conduce pe credincioşi direct la Persoana lui Cristos este o interpretare literală, nu este una spirituală. Orice înţelegere corectă a Bibliei trebuie să ne conducă într-o relaţie directă cu Isus (Iisus) Cristos, altfel, o astfel de interpretare ne separă de El. Fără Cristos nu putem să fim mântuiţi, deci orice învăţătură care se pretinde a fi din Biblie nu trebuie să facă nimic altceva decât să ne îndrume către a stabili un contact personal cu Mântuitorul nostru personal. Nu să ne istorisească doar despre Cristos, ci să ne îndemne să dorim să fim îmbrăcaţi cu puterea Lui. Împărăţia lui Dumnezeu stă în putere şi nu doar în ritualuri, doctrine şi dogme, adică numai în vorbe. (1 Corinteni 4; 20) Împărăţia lui Dumnezeu stă şi în vorbe, deoarece Isus (Iisus) a vorbit cu oamenii şi a explicat foarte bine în ce constă Împărăţia lui Dumnezeu, folosindu-se pentru aceasta de cuvinte, dar El nu s-a limitat doar la cuvinte, a însoţit învăţăturile Sale cu dovezi de putere. Unde sunt funcţionarii bisericeşti care fac lucruri mai mare decât a făcut El, prin credinţa pe care o au în Cristos? (Ioan 14; 12-13) Nu sunt. De ce? Trebuie să îşi răspundă fiecare pentru sine. Unii au înlocuit puterea pe care ar trebui să o desfăşoare chiar ei cu puterea moaştelor unor sfinţi morţi. A predica ca şi Isus (Iisus) însemnă a vorbi oamenilor nu doar despre El, ci de la El. Isus (Iisus) nu ne-a povestit doar despre Tatăl, ci Tatăl Ceresc a vorbit prin gura Lui. În toate lucrurile trebuie să ne asemănăm cu Isus (Iisus), deoarece El este cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. (Romani 8; 29)