14 Dec.
2012

Mai rău ca în morminte

 

Gabriel Baicu

Destule persoane din România obişnuiesc să meargă la cimitirul Belu Catolic, din Bucureşti pentru a se ruga în jurul unui grup de 9 morminte, care mărturisesc ei că îi ajută şi că urmare a rugăciunilor lor li se împlinesc dorinţele. Mulţi credincioşi nu găsesc suportul spiritual, de care au nevoie, în Bisericile instituţionale, pe care le frecventează şi de aceea îl caută oriunde acesta se poate găsi. Ei cred în puterea lui Dumnezeu şi se roagă Lui pentru sprijin în faţa unor morminte. Într-unul dintre aceste morminte este înmormântată o fetiţă, care a murit la vârsta de 8 ani şi care a trăit între anii 1904 şi 1912, Olguţa. A avut o soartă tragică pentru că a murit cu capul strivit de către tatăl său, într-un moment de furie. Mulţi cred că rugându-se la mormântul ei, li se împlinesc toate dorinţele. Se duc acolo, spun rugăciunea Tatăl nostru şi îşi arată problemele. Desigur că ei cred că Dumnezeu îi ajută nu fetiţa, dar sunt ascultaţi dacă se duc în acel loc. Ce au ajuns Bisericile instituţionale, dacă ele nu mai sunt capabile să ofere celor credincioşi ajutorul de care aceştia au nevoie? Au ajuns ele mai rău ca mormintele? Unde este puterea funcţionarilor bisericeşti? Împărăţia lui Dumnezeu nu stă doar în vorbe, ci stă în putere şi Isus (Iisus) a făcut miracole cât a fost pe pământ şi mai face şi astăzi. De ce a fost alungat Isus (Iisus) din Bisericile instituţionale, care îşi propovăduiesc regulile lor, mai mult decât Împărăţia lui Dumnezeu? Dumnezeu doreşte să îi vindece pe oameni şi câteodată se foloseşte de alte locuri de cât de instituţiile bisericeşti, deoarece regulile acestora nu îi permit să facă acest lucru, în cadrul lor. Eu nu judec pe cei care se duc la acele morminte, nu este chemarea mea şi desigur nu ştiu dacă au primit sau nu răspuns la rugăciunile lor, în acel loc dar constatat că accesul direct la Dumnezeu este mai greoi câteodată în instituţiile bisericeşti, decât în oricare alt loc. Poate că a venit timpul ca Dumnezeu să fie reprimit în adunările creştine şi să fie lăsat să facă minunile pe care le consideră de cuviinţă. Poate că ar fi mai potrivit ca cei credincioşi să meargă la cei vii, pentru a cere un suport spiritual, în caz de nevoie şi nu la cei morţi. În orice caz, minunile nu le facem noi, ci le face Dumnezeu şi le face în baza credinţei celor care se roagă, atunci şi acolo unde crede El de cuviinţă. Numai că judecăţile noastre şi dispreţul nostru împiedică câteodată ca minunile să se producă între noi. În faţa mormintelor, cei în cauză, sunt faţa în faţă cu Dumnezeu, fără intermedierea nici unei instituţii bisericeşti sau organizaţii religioase şi poate că tocmai de asta este nevoie pentru ca minunile să se producă.