5 iunie
2012

Mântuirea vine prin credinţă şi nu prin momentul botezului în apă

 

Gabriel Baicu

 În viziunea mea, ambele forme de botez în apă, adică atât botezul în apă al copiilor cât şi botezul în apă al maturilor este în egală măsură valabil. Ceea ce susţin eu, în baza Bibliei, este că momentul la care se înfăptuieşte botezul în apă nu are nici un fel de importanţă din punctul de vedere al mântuirii. Fie că suntem botezaţi ca şi copilaşi, fie că suntem botezaţi la maturitate avem, în egală măsură şansa de a fi mântuiţi. Nu aceasta face deosebirea între Creştini, ci naşterea din nou. Cu nici un chip nu vom vedea Împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu vom fi născuţi din nou. (Ioan 3; 3,5)

Am prezentat nenumărate argumente, bazate pe Biblie, pentru care consider că şi botezul în apă al copiilor, ca şi cel al maturilor, are susţinere biblică. Toate aceste argumente se găsesc în cartea „Biserica celor născuţi din Spirit şi Bisericile corporatiste–Creştinism spiritual şi religie instituţională,” care se află pe situl www.bisericaspiritualaunica.com  Pentru problema botezului în apă a se vedea cap. 10. Din păcate problema botezului în apă a divizat foarte mult Creştinismul, cu toate că aceasta nu este, nici pe departe, o problemă atât de importantă încât să merite un astfel de statut. O problemă cu mult mai importantă este aceea a botezului cu Duhul Sfânt deoarece botezul acesta nu poate fi îndeplinit decât de Dumnezeu. (Ioan 16; 5-15; Faptele Apostolilor 2; 1-21; 10; 45-48) Nici un om de pe pământ nu poate boteza un alt om cu Duhul Sfânt atunci când doreşte el sau ea. În unele Biserici instituţionale se foloseşte aplicarea unui simbol, în legătură cu botezul cu Duhul Sfânt, ritual care nu înseamnă botezul efectiv al celui în cauză ci doar reprezentarea acestui botez, în mod simbolic. De exemplu, Mirungerea aplicată noului născut care este botezat în apă. Efectuarea botezului în apă o pot face, în mod eficient şi valabil, oamenii, spre deosebire de botezul cu Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu îl dă acelora pe care îi consideră pregătiţi. Dovada botezului cu Duhul Sfânt este existenţa roadelor şi a darurilor, de care face vorbire Biblia, în fiinţa celui credincios. (Galateni 5; 22-26; 1 Corinteni 12; 1-11) Botezul cu Duhul Sfânt este un eveniment şi este parte a unui proces mai vast, de transformare interioară a fiinţei umane, care se numeşte naşterea din nou. (Ioan 3; 3,5) Botezul în apă este de asemenea un eveniment în cadrul aceluiaşi proces; cap. 10 din carte. Atât Botezul cu Duhul Sfânt, ca şi naşterea din nou, care vin ambele de la Dumnezeu direct, sunt cu mult mai importante pentru Creştini, decât momentul botezului în apă şi cu mult mai puţin luate în considerare. Este vorba de o strategie prin care atenţia credincioşilor creştini este atrasă şi absorbită într-o direcţie greşită, strategie de care se fac responsabile Bisericile instituţionale. Cu alte cuvinte, de multe ori interesele instituţiilor bisericeşti sunt puse înaintea interesului mântuirii oamenilor, motiv pentru care se risipesc energii importante şi se distrage atenţia celor credincioşi de la adevăratele probleme ale credinţei creştine. În felul acesta mântuirea multor Creştini este pusă în pericol. De fapt toate diviziunile şi neînţelegerile doctrinale din zona Creştinismului au ca efect o subminare a intereselor spirituale a celor credincioşi. Aceste diviziuni şi neînţelegeri doctrinale sunt de cele mai multe ori artificiale şi sunt întreţinute în mod deliberat. Bisericile instituţionale pentru a îşi justifica existenţa au nevoie de aceste diviziuni.            

Mai susţin de asemenea că rebotezarea, adică botezul la maturitate al celor care au fost botezaţi ca şi copilaşi nu are temei biblic. Nu afirm că botezul la maturitate nu are temei biblic, ci afirm că botezarea în apă a unei persoane, de două ori, nu are temei biblic. Există un singur botez, nu două şi cei care sunt botezaţi la maturitate se supun acestei repetări a botezului pentru că în felul acesta devin membrii al unei alte confesiuni decât a aceleia din care au plecat. Confesiunile de primire îşi măresc numărul de membrii, puterea şi influenţa lor, dar aceasta nu schimbă cu nimic soarta celor rebotezaţi. De ce nu sunt primiţi în noua confesiune creştină, fără a fi rebotezaţi? Deoarece în felul acesta ei sunt legaţi, în mod permanent, de o altă Biserică instituţională, decât ceea de unde provin şi le este mai greu să se întoarcă la confesiunea creştină de unde au plecat. De ce nu sunt învăţaţi toţi oameni adevărurile de bază ale Creştinismului, fără să îi purtăm dintr-o instituţie bisericească în alta? Pentru că este interesul anumitor instituţii bisericeşti să se înmulţească tot mai mult. Numai că în scopul de a prospera şi prolifera acestea au o strategie de dezinformare şi de manipulare. Îi învaţă pe oameni că dacă nu se vor boteza la maturitate, botezul care s-a efectuat asupra lor nu este valabil. Numai că această afirmaţie nu are susţinere biblică este chiar contrară învăţăturilor Bibliei.

Credinţa vine în două feluri:

1)                Prin auzire sau prin citire. (Romani 10; 17) Pe vremea apostolului Pavel citirea era o activitate foarte rară deoarece nu existau mijloace rapide de multiplicare a cărţilor. Din acest motiv el a făcut referire numai la auzire. Să nu simplificăm lucrurile, în mod exagerat. În momentul auzirii evangheliei, nu este doar mintea noastră care decide şi hotărăşte asupra celor auzite, ci intervine Duhul lui Dumnezeu care dăruieşte această credinţă prin influenţa pe care o exercită asupra fiinţelor noastre.

2)                Prin experienţă directă cu Dumnezeu. Aceasta pot fi o modalitate de dobândire a credinţei prin văz sau prin percepţie extrasenzorială, adică direct în conştiinţă.

Pentru cel de al doilea caz avem următoarele exemple:

a)  Toate cazurile în care, în timpul vieţii lui Isus (Iisus) pe pământ oamenii au crezut în El, în urma minunilor pe care El le-a făcut şi la care acele persoane au asistat, atunci când minunile nu erau însoţite şi de predicare. Credinţa a venit în acele cazuri prin vedere, dar în acelaşi timp prin convingerea interioară pe care Dumnezeu o dă oamenilor.

b)      Cazul sutaşului şi al celor ce păzeau pe Isus (Iisus), împreună cu el, cu ocazia răstignirii. (Matei 27; 54) Nu este clar dacă ei au auzit sau nu pe Isus (Iisus) înainte de a se întâmpla evenimentul răstignirii, dar mărturisirea de credinţă au făcut-o cu ocazia acelui eveniment. „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” Credinţa a venit tot în urma vederii şi perceperii cu toate simţurile a ceea ce s-a întâmplat şi nu în urma auzirii predicării evangheliei.

c)      Vindecarea ologului din naştere. Acesta nu se putea mişca şi merge în locurile unde se predica evanghelia dar a fost vindecat pe baza credinţei pe care o avea în Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 3; 16)

d)     Cazul lui apostolului Pavel. „Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, de odată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. El a căzut la pământ şi a auzit un glas care îi zicea <<Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” (Faptele apostolilor 9; 4)

e)      Cazul tuturor acelora care au primit credinţa în urma unei minuni pe care Dumnezeu a făcut-o în viaţa lor.

f)       Cazul copiilor, care au o credinţă în Dumnezeu înnăscută nu moştenită, prin aceea că omul fiind creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, copii mici, reflectă mai bine imaginea lui Dumnezeu, care nu a fost, în mod esenţial, acoperită de păcat, în cazul lor. Chiar dacă cei care susţin existenţa păcatului original afirmă că şi copiii sunt afectaţi de păcat, totuşi Isus (Iisus) i-a dat pe copiii ca exemplu de credinţă, de încredere. (Matei 19; 13-15) Aşa cum copii se încred în părinţii lor, tot astfel noi trebuie să ne încredem în Dumnezeu. Se încred copiii numai în părinţii lor sau se încred şi în Dumnezeu? Copiii se încred în toţi aceia care le transmit dragoste şi Isus (Iisus) ne-a arăta că Dumnezeu îi iubeşte pe copii.

Credinţa este un dar a lui Dumnezeu, nu este meritul nostru dacă suntem credincioşi. (1 Corinteni 12;) Evident că Isus (Iisus) nu a botezat copiii, dar El nu a botezat nici maturii şi nici nu putea boteza pe nimeni în apă deoarece botezul în apă reprezintă, în mod simbolic, moartea noastră împreună cu Cristos şi dobândirea vieţii veşnice, ca urmare a învierii Lui. (Romani 6; 10) Cum putea Isus (Iisus) boteza în apă pe cineva atâta vreme cât El încă nu murise pe cruce?

Credinţa vine prin auzire, dar nu numai prin auzire. Mulţi reprezentanţi ai Bisericilor instituţionale  Neo-protestante susţin sus şi tare despre credinţă că ea vine numai prin auzire şi astfel ei exclud, datorită acestui fapt, posibilitatea pentru copilaşi de a avea credinţă. Deoarece ei nu au credinţă, atunci cânt sunt botezaţi în apă, aceştia susţin că botezul în apă asupra copilaşilor nu este valabil.

Pe scurt teza mea că botezul copiilor este la fel de valabil ca şi cel al maturilor se fundamentează pe trei argumente.

1)      Copii au o formă specifică de credinţă.

2)      Credinţa noastră noi ne-am manifestat-o încă înainte de întemeierea lumii, prin aceea că încă dinainte noi am sperat în Cristos.

„În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am slujit în Cristos.” (Efeseni 1; 12) A se vedea de asemenea tot capitolul 1 din Efeseni.

Credinţa noastră de astăzi este o reflectare a faptului că am nădăjduit în Cristos mai dinainte. Această nădejde a noastră manifestată înainte de a ne naşte pe pământ este confirmată de credinţa pe care o dobândim atunci când auzim despre Isus (Iisus). În fond, nădejdea noastră, manifestată înainte de a ne naşte, adică atunci când eram în proiectul lui Dumnezeu, poate fi luată ca o bază clară a credinţei noastre deoarece aceia care au nădăjduit aceia au şi crezut. Dacă sunt unii care au nădăjduit în Cristos înainte de a se naşte, atunci când sunt botezaţi ca şi copii mici, botezul acesta este o confirmare a nădejdii lor iniţiale. Atunci când auzim cuvântul adevărului, atunci credem în Cristos. (Efeseni 1; 13) De fapt credinţa aceasta este o repetare a nădejdii noastre iniţiale. Noi am nădăjduit înainte de întemeierea lumii în Cristos, înseamnă, folosind un alt cuvânt, că noi am sperat dinainte în El, adică am crezut în Cristos dinainte de întemeierea lumii. Nu puteam să sperăm în El fără să credem în El. Cu alte cuvinte, credinţa noastră există încă înainte de a ne naşte, de ce atunci nu putem să fim botezaţi, în baza acestei credinţe, ca şi copii mici? Nu ştim care persoană a sperat şi care nu a sperat în Cristos înainte de întemeierea lumii? Dintre toţi copii botezaţi, cei care au sperat, dinainte de întemeierea lumii în Cristos, vor confirma prin viaţa lor credinţa lor iniţială şi ceilalţi nu vor face acest lucru. A se vedea în legătură cu acest subiect şi Romani 8; 28-30 şi Apocalipsa lui Ioan 17; 8

3) Chiar dacă nu au făcut o manifestare de credinţă explicită, o luare la cunoştinţă expresă cei care au fost botezaţi ca şi copii confirmă sau infirmă prin viaţa lor botezul care s-a efectuat asupra lor când erau copilaşi. O dezvoltare a acestei teme se află pe situl www.bisericaspiritualaunica.com  Nu doresc să susţin că numai botezul în apă al copiilor este cel corect şi nu şi cel al maturilor, dar doresc să arăt că există temeiuri biblice pentru a recunoaşte şi botezul copiilor mici ca fiind valabil. Între cele două nu există sau, sau, ci există şi, şi. Nu există temeiuri să susţinem că botezul copiilor mici este împotriva învăţăturilor Bibliei, că este inacceptabil.

Dacă nu recunoaştem valabilitatea botezului în apă al copiilor mici atunci înseamnă că, din punctul nostru de vedere, zeci de milioane de Creştini sunt condamnaţi la moarte veşnică. Lucrul acesta este absurd şi nu este deloc în spiritul Bibliei. Numai noi, care suntem botezaţi la maturitate vom fi mântuiţi? Cum rămâne atunci cu credinţa în Isus (Iisus), nu are ea nici o putere, este anulată de momentul botezului? Cine poate accepta asemenea aberaţii? Bisericile instituţionale, chiar dacă nu afirmă aceste lucruri direct, le sugerează şi le lasă să circule ne oficial. Să admitem că ambele botezuri în apă sunt echivalente, teza mea, este vreunul dintre ele preferabil în sensul că prezintă avantaje. După părerea mea, ambele modalităţi de botez în apă prezintă avantaje şi dezavantaje şi de aceea rămâne ca fiecare credincios în parte, sau familie de credincioşi, să hotărască dacă vor pentru copii lor să fie botezaţi când sunt mici sau când ajung la maturitate. Aceia care se luptă şi se zbat să demonstreze că numai botezul în apă la maturitate este cel valabil, de cele mai multe ori, nu sunt conştienţi de consecinţele luării lor de atitudine sau demonstrează nepăsare faţă de destinul veşnic al tuturor Creştinilor care au fost botezaţi când erau copii.

Punctul meu de vedere este următorul: dacă un copil a fost botezat în apă când era mic numai trebuie rebotezat la maturitate deoarece în conformitate cu Biblie există un singur botez în apă, nu mai multe.

„Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.” (Efeseni 4; 5)

Tot apostolul Pavel ne spune că: „Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.” (Efeseni 4; 4)

De asemenea ni se spune că:

„Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai pe sus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.” (Efeseni 4; 6)

Prin urmare, acel singur trup este adevărata Biserică a lui Dumnezeu. Există un singur Dumnezeu şi o singură Biserică, nu mai multe. Multitudinea de Biserici instituţionale sunt divizate între ele şi îi ţin legaţi pe Creştini de ele, separându-i unii de alţii şi câteodată separându-i şi de Tatăl Ceresc. Cum îi separă de Dumnezeu pe credincioşi? Prin aceea că îi inoculează cu doctrinele lor în loc să îi înveţe că Isus (Iisus) i-a învăţat pe oameni unitatea, nu dezbinarea. (Ioan 17; 21)

Determinant pentru mântuire nu este momentul botezului în apă, ci naşterea din nou, fără de care nimeni nu poate intra în Împărăţia Cerurilor. Nu trebuie să ne preocupe intrarea într-o instituţie bisericească sau alta, ci trebuie să ne preocupe intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Acesta este mesajul meu principal, adică să dăm la o parte lucrurile care nu sunt esenţiale şi care ne despart pentru ca în schimb să ne ocupăm de aspectele cu adevărat importante ale salvării noastre, adică botezul cu Duhul Sfânt şi naşterea din nou, a fiecărui credincios în parte. Să folosim experienţa pe care o au, cei botezaţi cu Duhul Sfânt şi să o generalizăm la toate confesiunile creştine, fără a mai pune asupra celor credincioşi nici un fel de jug în plus, fără a le cere să se boteze încă o dată la maturitate, deoarece nu este necesar, conform Bibliei. Trebuie să avem Ortodoxi botezaţi cu Duhul Sfânt şi născuţi din nou, Romano Catolici, Greco Catolici, Protestanţi, Reformaţi etc., aflaţi în această situaţie. Aceasta va fi o adevărată reformă a Creştinismului, de care este atât de multă nevoie. Toate detaliile le găsiţi pe situl www.bisericaspiritualaunica.com şi în carte.