29 apr.
2012

O nouă reformă a Creştinismului

 

Gabriel Baicu

Această reformă presupune înlocuirea autorităţii instituţionale cu principiul dragostei creştine care este exact opusul acestui tip de autoritate, cea de care beneficiază Bisericile instituţionale. Cu alte cuvinte, instituţiile bisericeşti ca atare nu vor dispare dar vor fi socotite, din ce în ce mai mult, ca un factor secundar pentru mântuirea omului. Factorul principal este însăşi Dumnezeu şi El trebuie să ocupe locul principal în viaţa credinciosului şi nu Bisericile instituţionale. Biserica nu este un intermediar între om şi Dumnezeu şi cu atât mai puţin nu îl înlocuieşte pe El. Adevărata Biserică a lui Dumnezeu este colectivitatea tuturor celor mântuiţi, nu este cale către mântuire. Calea către mântuire este Cristos. Nu Biserica este aceea care ne conduce la mântuire, ci Isus (Iisus) Cristos, care locuieşte în fiinţele noastre, dacă locuieşte în acel loc. Dacă nu are cineva Duhul lui Cristos nu este al Lui. (Romani 8; 9)  Dragostea de natură divină este opusul autorităţii, în probleme spirituale, întrucât ea se bazează pe sacrificiul de sine şi nu pe impunerea unor doctrine sau dogme religioase.

De structurarea instituţională este necesară deoarece instituţiile bisericeşti tind să uzurpe locul privilegiat pe care numai Dumnezeu merită să îl aibă, în conştiinţele noastre. Aceste instituţii cu caracter religios ne atrag în rotativa lor de doctrine şi interese şi ne storc de orice fel de vlagă spirituală. Bisericile instituţionale se suprapun peste conştiinţele noastre, informate direct de Dumnezeu şi ne conduc acolo unde doresc ele şi unde prezenţa noastră poate să le fie utilă lor. Adevărata Biserică a lui Dumnezeu este o entitate spirituală şi nu instituţională şi este formată din toţi aceia care sunt născuţi din nou, din Dumnezeu, care sunt înscrişi în cartea vieţii încă de la întemeierea lumii şi care se iubesc unii pe ceilalţi aşa cum ne-a iubit Cristos. Există o singură Biserică a lui Dumnezeu dar în acelaşi timp există o multitudine de instituţii bisericeşti care se luptă una cu cealaltă pentru a atrage ca membrii ai lor pe credincioşi.

Instituţionalizarea Bisericii creştine nu a existat din totdeauna, aceasta are un caracter istoric, are un început şi are un sfârşit. (Apocalipsa lui Ioan 17; 1) Ea va avea oricum un sfârşit deoarece în cartea Apocalipsa lui Ioan ni se spune că organizaţiile cu caracter bisericesc, întărite într-un sistem complex religios, vor fi în final responsabile de persecutarea Creştinilor regeneraţi spiritual. (Apocalipsa lui Ioan 17; 6) Va veni vremea când copiii lui Dumnezeu vor trebui să iasă din ‚Babilonul’ instituţional bisericesc deoarece acolo nu îşi vor mai găsi locul. Nu trăim încă acele vremuri dar aceste adevăruri trebuiesc spuse acum, căci atunci nu vor mai putea fi spuse. Se ne imaginăm pentru o clipă Împărăţia lui Dumnezeu! Crede cineva că acolo vom avea autoritate unul asupra celuilalt, adică unul va fi preot sau episcop, pastor sau având alte funcţii bisericeşti, iar altul va fi doar un privitor pasiv? În nici un caz. Pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă. (Isaia 11; 9) Să nu uităm însă că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntru nostru. (Luca 17; 21) Nu trebuie să îl căutăm pe Dumnezeu în afara noastră dacă El locuieşte în noi. (Ioan 14; 23) Numai acela care nu îl are pe Dumnezeu în el sau în ea se străduieşte să îl găsească pe El în Bisericile instituţionale. Acolo putem găsi oameni care gândesc la fel ca şi noi dar Dumnezeu nu locuieşte în clădiri construite de mâini omeneşti, ci doar în fiinţele umane. Dumnezeu nu se adresează maselor ne diferenţiate, ci indivizilor. Mântuirea este legată de progresul conştiinţelor noastre şi de transformarea internă a omului, desigur şi cu consecinţe externe şi nu de evoluţia sau progresia numerică a instituţiilor bisericeşti. Nu trebuie să fim buni Ortodocşi, Romano Catolici, Greco Catolici, Protestanţi, Baptişti, Penticostali, etc. Trebuie să fim doar buni Creştini şi câteodată între aceste două paliere există o ne concordanţă, de exemplu atunci când între diversele confesiuni creştine există diviziune şi intoleranţă şi atunci când vrem să monopolizăm unele adevăruri, pe care le considerăm a fi exclusiv apanajul confesiunii creştine, de care aparţinem. De exemplu, credem că manifestarea puterii Duhului Sfânt este posibilă doar pentru membrii Bisericii instituţionale Penticostale. Aceasta este o eroare gravă, cu consecinţe dramatice pentru mulţi credincioşi. Toţi Creştinii, indiferent de denominaţiunea de care aparţin, sunt chemaţi să beneficieze de roadele şi darurile Duhului Sfânt şi condiţionările pe care le pun unele confesiuni, cum ar fi dobândirea calităţii de membru al acestora sunt mai mult decât dăunătoare. Nu trebuie să devenim Penticostali pentru a fi botezaţi cu Duhul Sfânt. Un Ortodox, Romano Catolic, etc. are tot ceea ce îi trebuie ca să fie născut din nou şi pentru ca prin el, sau prin ea să se manifeste deplin puterea lui Dumnezeu. Dacă ulterior cineva va fi convins de Dumnezeu că este necesar să treacă de la o confesiune creştină la o alta, aceasta este o altă problemă şi nimeni nu poate împiedica, sau nu trebuie să împiedice cu nimic libertatea de conştiinţă a fiecăruia. Ceea ce contează însă, în faţa lui Dumnezeu, nu este apartenenţa la o anumită confesiune creştină, ci apartenenţa la Persoana Sa. Dacă, de exemplu, un Creştin Ortodox, în loc să părăsească confesiunea în care s-a născut, după ca a primit umplerea cu Duh Sfânt rămâne între cei în mijlocul cărora a trăit până atunci, lucrarea aceasta esenţială a Creştinismului va lua o amploare fără precedent, cu beneficii enorme pentru mulţi credincioşi. Vom asista la o veritabilă reformă spirituală. Când vom înceta să punem interesele unor denominaţiuni înaintea intereselor lui Dumnezeu şi ale oamenilor?