15 Nov.
2012

Piatra din capul unghiului este Isus (Iisus) şi nu Petru

 

Gabriel Baicu

Nu este Petru piatra de temelie a Bisericii, ci Duhul Sfânt care l-a animat pe Petru atunci când a spus: Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu. Piatra din capul unghiului, pe care stă Biserica lui Dumnezeu este Isus (Iisus) şi nu Petru. Adevărata Biserică a lui Dumnezeu stă pe „Piatra de temelie” care este Isus (Iisus) dar instituţia bisericească Romano Catolică şi toate instituţiile bisericeşti, care au decurs din ea stau pe ‚piatra’ care este Petru. Între cele două este o mare diferenţă. Când spun instituţii bisericeşti mă refer la toate organizaţiile şi structurile religioase, făurite de oameni şi pe care ei le numesc Biserică. Organizarea, prevăzută de către N.T., a Bisericii, în păstori, apostoli, proroci, ş.a.m.d., se adresează la Biserica Spirituală Unică, în care toate aceste misiuni sunt distribuite între credincioşi aşa cum doreşte Dumnezeu, nu aşa cum hotărăsc oamenii. Darurile duhovniceşti şi misiunile în Biserică nu sunt stabilite prin alegeri electorale, ci prin alegere din partea lui Dumnezeu. Acestea nu reprezintă ‚funcţii’ stabilite de majoritatea celor prezenţi la adunarea generală a membrilor sau de către ierarhia bisericească. În adevărata Biserică a lui Dumnezeu, ele sunt darurile Duhului Sfânt. Nimeni nu are nici o funcţie ierarhică în adevărata Biserică a lui Dumnezeu, alta decât aceea de frate şi soră. Darurile şi roadele Duhului Sfânt sunt distribuite de Dumnezeu în Biserica Sa spirituală şi cei care le primesc se află, fie în diverse Biserici instituţionale fie în afara lor. Nu doar Penticostalii sau doar membrii anumitor Biserici instituţionale manifestă darurile şi roadele Duhului Sfânt, ci toţi aceia care sunt în relaţie directă cu Isus (Iisus), indiferent de confesiunea creştină de care aparţin.

Petru este doar una dintre pietre, dar ‚piatra’ din capul unghiului, piatra de fundament a Bisericii lui Dumnezeu nu este Petru, ci este Isus (Iisus). Dacă Petru este piatra de temelie a Bisericii atunci Biserica este o instituţie religioasă, deoarece Petru este primul Papă şi deci primul care stă la baza instituţiei bisericii. Dacă Isus (Iisus) este ‚Piatra’ pe care stă Biserica, atunci aceasta nu este o instituţie bisericească sau alta, ci este Trupul Său unic, este Biserica Spirituală Unică. Ca să înţelegem bine ceea ce a vrut Isus (Iisus) să îi spună cu adevărat lui Petru, atunci când i-a comunicat că el este piatra pe care Cristos îşi va zidi Biserica trebuie să avem în vedere chiar cuvintele lui Petru.

„Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus (Iisus) Cristos. Căci este scris în Scriptură: <<Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine>>.” (1Petru 2; 4-6)

Paradoxal dar chiar Petru ne spune că nu este el piatra pe care este clădită Biserica, că de fapt Cristos este această piatră, iar el, Petru, nu este decât una dintre multele pietre vii, care alcătuiesc casa duhovnicească a lui Dumnezeu. Casa aceasta duhovnicească este adevărata Biserică a lui Dumnezeu şi nu sunt mai multe case duhovniceşti, un întreg cartier, aşa cum sunt Bisericile instituţionale, este deci o singură casă duhovnicească construită din pietre vii, adică din credincioşii regeneraţi spiritual. Nu acelaşi lucru îl afirmă instituţiile bisericeşti, care toate, inclusiv cele Protestante şi Neo-protestante, afirmă că Isus (Iisus) a stabilit ca Petru să fie ‚piatra’ de temelie a Bisericii, adică a instituţiei bisericeşti.

În 1Corinteni 3; 9-11, apostolul Pavel spune despre apostoli şi despre Creştini: „Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus (Iisus) Hristos.” Nu trebuie să uităm niciodată că Domnul Isus (Iisus), o Persoană, este temelia, şi aceasta înseamnă că nimeni altcineva, nici măcar Petru, nu este piatra pe care este zidită Biserica.

„Astfel dar, după cum aţi primit pe Cristos Isus (Iisus), Domnul, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu.” (Coloseni 2; 6-7). 

Iată ce le spune Isus (Iisus) la conducătorii religioşi din timpul vieţii Lui pământeşti în Matei 21:42: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri?” În mod asemănător şi Pavel declară despre Creştinii dintre naţiuni în Efeseni:

„Aşa dar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus (Iisus) Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu Sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.” (Efeseni 2; 19-22)

Există un singur Templu sfânt, nu mai multe, deci mulţimea de Biserici instituţionale nu sunt Templul sfânt a lui Dumnezeu. Biblia nu ne vorbeşte de mai multe Biserici, mai multe Temple sfinte, ci doar de unul singur, despre Biserica Spirituală Unică. Aceasta nu este o nouă denominaţiune creştină, ci o realitate spirituală, care îi cuprinde pe toţi cei credincioşi, indiferent de confesiunea creştină de care aparţin şi aceasta sub semnul soliei din Apocalipsa lui Ioan. Când glasul ceresc    va anunţa toţi cei aleşi vor trebui să iasă din toate Bisericile instituţionale, pentru a nu se face părtaşi la păcatele lor. Toţi cei credincioşi sunt Templul sfânt a lui Dumnezeu şi sunt legaţi unii cu ceilalţi printr-o legătură spirituală, duhovnicească şi nu printr-o legătură instituţională, religioasă. Fiecare dintre cei regeneraţi spiritual, prin aceea că sunt născuţi din Dumnezeu, sunt Templul lui Dumnezeu, deoarece sunt Templul Duhului Sfânt, deci Templul unic, Biserica celor Aleşi este formată din Temple umane, din indivizi şi nu din instituţii bisericeşti. 

Petru nu a fost altceva decât o piatră vie printre multe alte pietre vii şi nicidecum ‚piatra’ pe care este zidită Biserica.

„<<Dar voi,>> le-a zis El, <<cine ziceţi că sunt?>> Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu>>!” Isus (Iisus) a luat din nou cuvântul şi i-a zis: <<Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri>>.” (Matei 16; 15-19)

De ce, din patru evanghelii, textul în care Petru este numit ‚piatra’ pe care stă Biserica se află doar în una dintre ele? Dacă acest aspect esenţial ar fi fost o afirmaţie autentică, făcută de Isus (Iisus), nu ar fi atras atenţia tuturor celor patru evanghelişti? Eu sunt convins că da şi faptul că se află doar în evanghelia lui Matei, fără să fie consemnată şi în Marcu, o evanghelie datată anterior şi sursă de documentare pentru autorul evangheliei după Matei, ridică un mare semn de întrebare. Această omisiune consider că nu este întâmplătoare, având în vedere şi contextul în care afirmaţia lui Isus (Iisus) este prezentată. După numai câteva versete însă, în aceeaşi evanghelie după Matei, atunci când Petru a încercat să intervină în planurile lui Isus (Iisus) şi să îl împiedice să îşi ducă la îndeplinire aceste planuri el a primit o replică usturătoare din partea lui Cristos:

„Dar Isus (Iisus) S-a întors şi a zis lui Petru: <<Înapoia Mea Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor>>.” (Matei; 16; 23)

Piatra pe care urma să fie zidită Biserica a devenit dintr-o dată o piatră de poticnire pentru Isus (Iisus). De ce? Cum se explică o schimbare atât de bruscă în atitudinea Lui? Acest text pur şi simplu nu îşi găseşte locul în acel context. Petru este apreciat foarte mult de Isus (Iisus) şi brusc este depreciat la cel mai jos nivel, la nivelul lui satana. Cu alte cuvinte, relatarea din Matei ne arată un Isus (Iisus) care îşi schimbă starea de spirit dintr-un moment în altul, ca şi cum nu ar şti dinainte tot ce se va întâmpla. Numai că celelalte evanghelii consemnează prima parte a naraţiunii, cea în care Petru îl recunoaşte pe Isus (Iisus) ca fiind Fiul lui Dumnezeu, dar nu şi partea în care Isus (Iisus) îl dojeneşte aspru, numindu-l satana. Eu sunt convins că această parte, cea de a doua, din textul menţionat, aflat în Matei, versetele 18-19, de la cap. 16, sunt o adăugire ulterioară, necesară pentru a legitima existenţa unei instituţii bisericeşti, la Roma.

Ce funcţie a avut deci Petru? El a fost o piatră vie printre multele pietre vii, care sunt Creştinii născuţi din nou. A fost şi apostol printre mulţii apostoli, care pe lângă cei 12 apostoli, care au fost împreună cu Cristos au contribuit la transmiterea mesajelor lui Dumnezeu. Cuvântul apostol vine din limba greacă şi înseamnă trimis, în cazul nostru înseamnă trimis de Dumnezeu. Avem pe de o parte cei 12 apostoli, care l-au cunoscut pe Isus (Iisus), în mod personal. Pe de altă parte, toţi cei cu adevărat trimişi de Dumnezeu sunt apostolii Săi. Acesta nu este un titlu cu care să se mândrească cineva, ci este o responsabilitate care atârnă pe umerii tuturor celor credincioşi. Toţi suntem trimişi de Dumnezeu ca să transmitem mai departe mesajul Său. Cuvântul apostol deci are un înţeles restrâns, care se rezumă la cei 12 apostoli, ucenicii care au fost cu Isus (Iisus), cât acesta a fost pe pământ şi un sens larg care îi include pe toţi Creştinii care au avut un mesaj important de comunicat umanităţii. Apostolii şi prorocii, dar şi toţi ceilalţi creştini născuţi din nou,  sunt temelia şi zidurile adevăratei Biserici a lui Dumnezeu. Petru face parte, alături de Ioan, de Iacov, de Pavel şi alţi apostoli din construcţia Bisericii lui Dumnezeu, dar ‚Piatra’ din capul unghiului, cea pe care este zidită adevărata Biserică a lui Dumnezeu este Isus (Iisus) şi nimeni altcineva. Toţi cei credincioşi sunt pietrele vii ale acestei construcţii şi această descriere nu se potriveşte numai lui Petru. De fapt, apostolul Pavel a contribuit tot atât de mult ca şi apostolul Petru, sau poate şi mai mult la răspândirea Creştinismului.

Taina fărădelegii lucrează în Bisericile instituţionale. Organizaţiile religioase numite Biserică s-au depărtat de planurile lui Dumnezeu şi în felul acesta, fără să îşi dea seama bine, au început să realizeze planurile lui satana. Îmbrăcarea cu autoritate spirituală a Bisericilor instituţionale şi transformarea părerilor despre Dumnezeu, materializate în doctrine şi dogme, în adevăruri absolute, „adevăruri divine,” adică inspirate în mod divin, duce la monopolizarea autorităţii spirituale şi transformarea Bisericilor instituţionale în mecanisme de constrângere spirituală. Taina fărădelegii înseamnă de fapt orice autoritate în materie spirituală, alta decât a lui Dumnezeu, orice adaos ne dorit la învăţăturile lui Cristos. Introducerea autorităţii umane, în materie spirituală şi conducerea ierarhică, în interiorul Bisericilor instituţionale nu este învăţătura lui Isus (Iisus), ci este o învăţătură umană, construită după chipul lumii în care trăim şi nu după chipul Împărăţiei lui Dumnezeu.

Împărăţia lui Dumnezeu, pe care a propovăduit-o Isus (Iisus) are câteva principii de bază. Primul este principiul iubirii. Oricât de multă valoare există în toate celelalte elemente ale Creştinismului totuşi cea mai bună cale este dragostea. „Umblaţi dar după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună.” (1Corinteni 12; 31) Darurile duhovniceşti sunt deosebit de importante pentru înaintarea spirituală a oricărui Creştin şi totuşi ceea mai bună cale este dragostea. Dragostea este esenţa, spiritul credinţei creştine ea este împlinirea legii. (Romani 13; 8-10) 

În al doilea rând este înlocuirea principiul ierarhiilor şi a autorităţii umane, în probleme spirituale, cu principiul unităţii desăvârşite şi al acordării de întâietate celuilalt. Introducerea principiului de mai mare şi mai mic în Bisericile instituţionale, introducerea autorităţii umane, în probleme spirituale, reprezintă taina fărădelegii, care într-un grad mai mare sau mai mic se regăseşte în toate instituţiile bisericeşti. 

„Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare dea întâietate altuia.” (Romani 12; 10)

Cine este cel mai mare în Împărăţia lui Dumnezeu? Aceasta este ceea ce i-a preocupat pe oamenii din toate timpurile.

"Si le-a zis: `Adevărat va spun ca, daca nu vă veţi întoarce la Dumnezeu si nu va veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor`." (Matei 18,3)

Petru era plecat sa pescuiască atunci când Isus (Iisus) i-a chemat pe ceilalţi ucenici la Sine.

"Despre ce vorbeaţi unul cu altul pe drum?" (Marcu 9,33).

Spre marea lor ruşine, ei se certaseră cu privire la cine sa fie cel mai mare in Împărăţia care avea sa vina. Chiar dacă Isus (Iisus) le spusese ca urma sa moară, faptul ca El menţionase ca Se va întoarce la Ierusalim le înflăcărase iarăşi speranţele ca s-ar putea ca Învăţătorul să instaureze noua Sa Împărăţie. Disputa cu privire la supremaţie se iscase intre ei încă de la începutul călătoriei prin Galilea si atinsese punctul maxim la intrarea lor in Capernaum. Când Petru s-a întors de la mare, ucenicii i-au spus şi lui despre întrebarea Mântuitorului si, in cele din urma, unul dintre ei a îndrăznit sa-L întrebe pe Isus (Iisus): „Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?" Ucenicii manifestau aceeaşi lupta pentru supremaţie care îl condusese si pe Satana sa spună: "Voi fi ca Cel Prea Înalt" (Isaia 14,14). Spiritul lui era cu totul opus celui al Domnului Cristos, pentru că Isus (Iisus) a procedat într-un mod contrar sistemului lumii.

"S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi si a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om; S-a smerit si S-a făcut ascultător pana la moarte, si încă moarte de cruce". (Filipeni 2,7.8).

A ocupa cel mai ‚neînsemnat,’ în aparenţă, loc in lucrarea lui Dumnezeu înseamnă sa fii încoronat cu slavă si cu onoare. În lucrarea lui Dumnezeu nu există locuri ne importante sau ne însemnate. Fiecare copil a lui Dumnezeu este un unicat şi ocupă un loc foarte important în ochii lui Dumnezeu, asemănător cu acela pe care îl ocupă Fiul Său Isus (Iisus) Cristos. Isus (Iisus) a dorit să-i înveţe o lecţie pe ucenicii Săi.

"Dacă vrea cineva sa fie cel dintâi, trebuie sa fie cel mai de pe urma din toţi si slujitorul tuturor" (Marcu 9; 35). Luând un copilaş in braţe, El a spus: "Oricine primeşte pe unul dintre aceşti copilaşi, in Numele Meu, Mă primeşte pe Mine; şi oricine Mă primeşte pe Mine, nu Mă primeşte pe Mine, ci pe Cel care M-a trimis pe Mine" (vers. 37).

Piatra pe care stă Biserica lui Dumnezeu este Isus (Iisus) şi nu Petru şi de aceea adevărata Biserică a lui Dumnezeu este o realitate spirituală unică şi nu una sau mai multe instituţii bisericeşti. Piatra adevărata, Piatra din capul unghiului, este Isus (Iisus), El este centrul Bisericii sale. Petru este doar piatra pe care a fost clădită instituţia bisericească, care are un caracter istoric, care este o organizaţie religioasă şi care nu este Trupul lui Cristos.

Toate Bisericile instituţionale creştine îşi justifică existenţa pe principiul că Isus (Iisus) a înfiinţat o organizaţie numită Biserică şi primul ei conducător a fost Petru. Puţini sunt cei ca mine care spun că nu este aşa.

El este Piatra de temelie a Bisericii, deci dacă vorbim de Biserică ea este una spirituală, adică bazată pe activitatea Duhului Sfânt în om şi nu o instituţie construită de oameni, pe moştenirea lui Petru. Adică Biserica nu este bazată pe tradiţie, ci pe lucrarea vie a lui Dumnezeu în fiecare credincios adevărat.