07 Ian.
2013

Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni

 

Gabriel Baicu

Capul unui om spiritual, este spiritul care locuieşte în el sau în ea. Capul unui Creştin trebuie să fie Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care este şi Duhul lui Hristos, după cum ne învaţă N.T. (Romani 8; 9) Prin Duhul Sfânt simţim prezenţa lui Dumnezeu în noi, primim învăţăturile Sale şi avem acces la Mintea lui Dumnezeu. Cristos ne învaţă toate lucrurile prin Duhul Sfânt, chiar lucruri pe care nu le-a spus niciodată pe pământ.

"12 Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta." (Ioan 16; 12)

Cât a fost pe pământ Isus nu a spus tot ce avea de spus oamenilor şi deci evangheliile nu cuprind toată învăţătura Sa şi totul despre El. Isus a lăsat o parte din învăţătura Sa pentru a fi completată în aceia care beneficiază de prezenţa Duhului Sfânt în ei, adică de copiii Lui, care sunt şi bărbaţi şi femei. Hristos ne învaţă şi astăzi despre mântuire, direct în conştiinţele noastre. 

"13 Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.

 14 El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.

 15 Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi." (Ioan 16; 13-15)

 

Prin Duhul Sfânt devenim una cu Dumnezeu, adică suntem conectaţi direct cu El şi de asemenea devenim una între noi, adică suntem conectaţi spiritual între noi, toţi cei care suntem copiii Lui. Nu putem să facem parte din adevărata Biserică a lui Dumnezeu, dacă Hristos nu este Capul nostru, în mod direct şi personal, adică dacă El nu locuieşte în noi.

 

"9 Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui."  (Romani 8; 9)

 

Nici o Biserică instituţională nu este Capul nostru şi nici un om nu este Capul spiritual al altui om, ci Hristos este Capul fiecărui Creştin, al acelora care fac parte din adevărata Sa Biserică, fie aceştia bărbaţi, fie femei. El conduce, în mod personal, pe fiecare Creştin, bărbat sau femeie către mântuire, prin Duhul Sfânt. Cel care ne întăreşte în Hristos şi care ne-a uns este Dumnezeu. El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului, fie bărbaţi fie femei. (2 Corinteni 1; 21-22) Ce s-ar face femeile ne căsătorite dacă nu ar fi Hristos? Cine le-ar conduce către mântuire? Dacă acestea nu au bărbat, cine le-ar învăţa pe ele toate elementele credinţei şi cine le-ar răspunde, dacă au întrebări de pus? Cum ar putea să fie femeile necăsătorite, cele căsătorite sau văduvele, „a lui Hristos,” dacă ele nu ar avea Duhul lui Hristos în ele? (1 Corinteni 14; 34-35) 

 

Hristos ne învaţă toate lucrurile prin studierea cuvintelor spuse de El, pe care le găsim în Biblie şi direct în conştiinţă, fie că este vorba despre bărbaţi sau despre femei şi dacă avem întrebări ne răspunde tot El la ele. La aceasta s-ar putea adăuga şi învăţătura primită în cadrul colectivităţilor creştine. Hristos este Mântuitorul personal, atât al bărbaţilor, cât şi al femeilor, nu este Mântuitor personal numai al bărbaţilor. Fiecare om are propria sa personalitate şi propria sa conştiinţă, luminată de Dumnezeu, fie acesta bărbat, fie femeie. Fiecare om îşi manifestă credinţa lui sau a ei în Dumnezeu, în mod direct şi nu prin intermediul altor oameni. Ce s-ar face văduvele, dacă capul lor în credinţă a fost bărbatul, care a murit? Cum ar mai fi învăţate şi conduse ele fără acest cap? În realitate, Capul femeilor este Hristos fie că sunt ne căsătorite, căsătorite sau văduve şi părerile contrare, care au fost trecute în anumite texte ale Bibliei, contravin învăţăturilor lui Isus şi chiar propriilor învăţături ale lui Pavel. 

 

Cine nu are Duhul lui Hristos, nu este al Lui. (Romani 8; 9) Adevărul acesta se aplică fără deosebire atât la bărbaţi cât şi la femei şi nici apostolul Pavel nu face nici  o deosebire, în acest sens, în epistola către Romani. Acolo unde textele N.T. nu fac o anumită deosebire, nici noi nu trebuie să o facem. Poate o femeie să fie mântuită, dacă nu are Duhul lui Hristos şi dacă soţul ei îl are dar ea nu? Eu spun cu tărie nu şi mă bazez pe învăţăturile N.T. Isus a spus că Duhul Sfânt ne va învăţa toate lucrurile.

 

"26 Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu." (Ioan 14; 26)

 

Isus nu a spus că Biserica ne va învăţa toate lucrurile şi nu a spus că soţul o va învăţa acasă, pe soţia sa toate lucrurile, nici nu a spus că boala sau suferinţele de orice fel ne învaţă toate lucrurile, ci a spus clar că Duhul Sfânt ne învaţă toate lucrurile. Unde se găseşte Duhul Sfânt, pentru oameni? Locuieşte în clădiri construite de oameni sau locuieşte chiar în oameni, în conştiinţele lor? Isus a spus că doreşte să locuiască în noi, în fiinţele noastre.

 

"20 Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine." (Apocalipsa lui Ioan 3; 20)

 

Dumnezeu nu locuieşte în clădiri făcute de mâini omeneşti.

 

"24 Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului şi nu locuieşte în temple făcute de mâini." (Faptele Apostolilor 17; 24)

 

Dumnezeu locuieşte în oameni, în persoanele lor, în fiinţele lor. Locuieşte Duhul Sfânt numai în bărbaţi sau locuieşte şi în femei? În 1 Corinteni 11; 5 ni se spune că femeile prorocesc, deci cum poate o femeie să prorocească dacă Duhul Sfânt nu locuieşte în ea? Cred că N.T. este clar, Duhul Sfânt, adică Duhul lui Hristos locuieşte şi în femei, ca şi în bărbaţi, în egală măsură. Oare locuieşte Hristos mai mult în bărbaţi decât în femei? În Biblie nu ni se spune că aşa stau lucrurile. Hristos a spus: „Dacă aude cineva glasul Meu,” nu a spus dacă aude un bărbat glasul Lui. În Ezechiel 36:26,27, se spune: „Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima din piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi.” Dumnezeu nu face deosebire între femei şi bărbaţi, în această privinţă, căci cum ar putea cineva să practice Creştinismul, fie bărbat, fie femeie, dacă nu are Duhul Sfânt în El?

 

Nu întâmplător evanghelia după Luca, în cap. 1 pune la începuturile ei trei chipuri de mame Fecioara Maria, Elisabeta şi prorociţa Ana. Dumnezeu se folosea de femei şi în trecut ca şi prorociţe. În Exodul 15; 20 se vorbeşte despre Maria prorociţa, sora lui Aaron şi în Judecătorii 4; 4, se vorbeşte despre Debora, prorociţa, nevasta lui Lapidot. După cum vedem în vechime Dumnezeu nu a ezitat să folosească femeile ca şi prorociţe şi nu o face nici astăzi. Problema este că atunci când femeile sunt locuite şi călăuzite de Duhul Sfânt, nu pot tăcea în adunările creştine şi nici nu au nevoie de cineva să le înveţe credinţa creştină acasă, căci o face Duhul Sfânt care locuieşte în ele. Dacă Duhul Sfânt ne învaţă toate lucrurile, aşa cum ne spune Isus, oare El îi învaţă aceste lucruri ale lui Dumnezeu numai pe bărbaţi, nu şi pe femei? Eu nu am cum să accept o aberaţie, privitoare la rolul femeilor în Creştinism, mă refer la poziţia adoptată faţă de femei în unele din epistolele atribuite apostolului Pavel, chiar dacă este scrisă în Biblie şi considerată „sfântă,” de către cei neştiutori. Este clar că Duhul Sfânt îi învaţă toate lucrurile pe toţi aceia în care locuieşte, adică atât pe bărbaţi, cât şi pe femei.

 

Epistolele 1 şi 2 Timotei nu sunt scrise de Pavel, ci de persoane, care doar s-au folosit de numele său. Duhul Sfânt locuieşte şi în bărbaţi şi în femei în mod egal şi numai atunci când El există în persoana celui credincios, atunci şi numai atunci, aceea persoană îl are pe Hristos ca şi Cap personal al lui sau al ei şi astfel aceea persoană face parte din adevărata Biserică a lui Dumnezeu. Cum ar putea fi Hristos Capul Bisericii, fără Trup şi cum poţi să fi parte a Trupului, dacă nu te conduce Capul? Hristos este Capul Bisericii, dar nu în sensul ei de instituţie bisericească, ci în sensul de lumină a conştiinţelor umane individuale a celor care împreună formează Biserica Sa unică. Hristos nu este şeful nici unei organizaţii religioase sau instituţii Bisericeşti. Papii, Patriarhii, episcopii, şefii de culte sau pastori sunt şefii unor astfel de structuri religioase. Dacă Hristos ar fi conducătorul Bisericilor instituţionale, acestea nu ar mai fi atât de multe, ci ar fi o turmă şi un Păstor, ceea ce desigur că în prezent nu este cazul. Există o singură turmă, dar aceasta nu este formată din nici o singură Biserică instituţională, ci din indivizii credincioşi, indiferent de confesiunile creştine în care se află ei şi chiar dacă se află complet în afara lor. În afară de Biserică nu există mântuire,  înseamnă că nu există salvare în afară de Biserica unică a lui Dumnezeu, nu în afară de diversele confesiuni creştine.

 

Templul lui Dumnezeu, Mireasa Mielului, Biserica Sa este formată din templele Duhului Sfânt, care suntem noi, bărbaţi şi femei, din fecioarele înţelepte, care şi-ai luat ulei în candele.

 

"16 Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?

 17 Dacă nimiceşte cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi." (1Corinteni 3; 16-17)

 

"1 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui.

 2 Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.

 3 Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn;

 4 dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase." (Matei 25; 14)

 

Sunt oare templele Duhului Sfânt numai bărbaţii şi femeile nu sunt sau sunt temple ale Duhului Sfânt şi femeile? Bineînţeles că sunt şi femeile. Dacă şi femeile, ca persoane umane, sunt temple ale Duhului Sfânt, cum pot fi ele conduse în credinţă şi învăţate credinţa de altcineva, adică, de un alt om, de soţii lor şi de ce trebuiesc să stea ele în tăcere, dacă Isus Cristos locuieşte în ele? Templele Duhului Sfânt formează adevărata Biserică a lui Dumnezeu şi nu există Biserică în afara lor, ci există doar instituţii bisericeşti. Cu alte cuvinte, Adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Biserica unică este formată din toţi aceia în care locuieşte Duhul Sfânt şi în cine nu sălăşluieşte Duhul Sfânt nu face parte din Biserica Sa şi nu îl are ca şi Cap pe Cristos. Aceştia din urmă, pot fi membrii ai Bisericilor instituţionale, pot fi Creştini lumeşti, dar nu fac parte din adevărata Biserică a lui Dumnezeu, care este o Biserică unică, adică o singură Biserică.

 

"4 Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre.

 5 Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.

 6 Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi." (Efeseni 4; 4-6)

 

Dar fiecare templu, în care există Duhul Sfânt, îl are ca şi Cap, în mod direct, pe Cristos, deoarece El locuieşte în acel templu, aşa cum Dumnezeu, până la venirea lui Hristos venea în Templul evreiesc. Între bărbaţi şi femei există unitate perfectă, în Duhul Sfânt. (Galateni 3; 26-28) Duhul Sfânt nu îi învaţă numai pe bărbaţi, iar pentru femei El nu ţine lucrurile ascunse, dacă El locuieşte şi în unii şi în alţii. Ce unitate spirituală ar fi în Duhul Sfânt, dacă El ar face astfel de discriminări? Dar Pavel ne spune că există un singur Duh, Acela care lucrează atât în bărbaţi cât şi în femei, după cum se precizează în Efeseni 4; 4. Pe de altă parte, Pavel ne spune că trebuie să ne lăsăm cârmuiţi de Duhul şi nu de poftele firii pământeşti.

 

"16 Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti." (Galateni 5; 16)

 

Cum ar putea o femeie să fie cârmuită de Duhul dacă ea nu ar beneficia din plin de puterea Sa? Oare femeile trebuiesc să se lase cârmuite de bărbaţii lor sau de Duhul lui Dumnezeu? O femeie care este cârmuită direct de Duhul Sfânt are o cârmuire mai bună, decât cârmuirea propriului ei bărbat, mai ales atunci când acesta nu se lasă la rândul său cârmuit de Duhul Sfânt şi cazuri s-au văzut destule. Atunci când Duhul Sfânt cârmuieşte, în egală măsură şi pe soţ şi pe soţie, atunci există armonie şi ambii sunt de fapt conduşi direct, fiecare în parte şi împreună de către Dumnezeu. În acest caz, nu mai există ierarhie, între soţ şi soţie, ci există unitate, deoarece Duhul Sfânt îi conduce pe ambii soţi la fel şi soţia nu ascultă de fapt de soţul ei, adică de firea pământească a acestuia, ci ascultă direct de Dumnezeu. În N.T. ni se spune că trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu, decât de oameni şi aş spune, chiar că trebuie ca o femeie să asculte mai mult de Dumnezeu decât de propriul soţ. (Faptele Apostolilor 5; 29)

 

Dacă, cu adevărat, Cristos ar fi fost Capul, Conducătorul, Bisericilor instituţionale, ar fi făcut acestea atâtea abuzuri, consemnate de istorie? Isus s-a lăsat răstignit pe cruce, cum se face că instituţiile bisericeşti aşa zis conduse de El au făcut atâtea atrocităţi, de exemplu, în timpul Cruciadelor sau al Războaielor religioase? Hristos poate locui în persoana unui Patriarh sau Papă, unui preot sau pastor şi numai în măsura în care aceştia au putere de decizie, într-o problemă sau alta, numai atunci puterea lui se extinde şi asupra instituţiilor bisericeşti, în care cei menţionaţi funcţionează. Funcţia de Papă sau Patriarh, episcop, preot sau pastor, în sine, nu garantează că în aceea persoană locuieşte Hristos. El poate locui în persoana unui duhovnic şi când face acest lucru se vede limpede puterea şi valoarea spirituală a acelei persoane. Aceste persoane însă nu sunt şi nu trebuie să fie excepţii, ele sunt regula, pentru adevărată Biserică a lui Dumnezeu şi excepţia pentru instituţiile bisericeşti. Dovada acestei afirmaţii este raportul dintre numărul de preoţi care au funcţionat în Bisericile instituţionale şi numărul de preoţi, care sunt canonizaţi în calendarele Ortodoxe sau Romano Catolice. În instituţiile bisericeşti sfinţii, recunoscuţi ca atare sunt excepţia nu regula, dar în adevărata Biserică a lui Dumnezeu sfinţii sunt regula. Cât despre pastori, este de ajuns să ne uităm la gradul de spiritualitate din instituţiile bisericeşti, pe care aceştia le conduc. Pomul se cunoaşte după roade.

 

Din instituţiile bisericeşti fac parte două categorii de Creştini şi anume cei lumeşti şi cei spirituali.

 

"2 V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi,

 3 pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?" (1 Corinteni 3; 2-3)

 

Proporţia numerică este net în favoarea celor dintâi, dar proporţia calitativă este categoric în favoarea celei de a doua categorii. Din adevărata Biserică a lui Dumnezeu, care se poate denumi convenţional, Biserica Spirituală Unică, fac parte numai Creştinii spirituali, adică renăscuţi, regeneraţi spiritual, născuţi de sus sau născuţi din nou. Cele două entităţi convieţuiesc împreună dar există o luptă între ele, căci atunci când Duhul Sfânt locuieşte în om, acesta nu poate să nu spună adevărul şi atunci când spune adevăruri care deranjează pe cei mulţi, aceste persoane, de regulă sunt marginalizate şi chiar, în mod radical, îndepărtate. Profeţii din vechime erau omorâţi de Evrei atunci când aceştia aduceau mesajul lui Dumnezeu, adresat lor. La fel sunt marginalizaţi şi vor fi omorâţi, conform cărţii Apocalipsa lui Ioan şi sfinţii, din ultima perioadă a istoriei.

 

"5 Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului.”      

 6 Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare." (Apocalipsa lui Ioan 17; 5-6)

 

Unde locuieşte şi unde se manifestă deci Hristos? El locuieşte în oamenii, care l-au primit să locuiască în ei şi se manifestă în orice loc, nu doar în adunările creştine. În epistola 1 Timotei s-au considerat adunările creştine ca fiind un loc special, în care femeile nu au voie să vorbească. Numai că astfel de locuri speciale nu mai există, după învăţătura lui Isus. El a spus că vine vremea şi iată că a şi venit când credincioşii adevăraţi se vor ruga în Duh şi adevăr, nu într-un loc anume, adică într-un loc de adunare.

 

"23 Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl." (Ioan 4; 23)

 

Locurile de adunare şi clădirile numite Biserici nu au nimic special în ele şi o adunare creştină se poate ţine în orice loc, chiar sub cerul liber. Hristos trăieşte în noi, în fiecare din noi şi Biserica Sa este o comunitate a tuturor acelora, în care locuieşte El. Desigur că şi Creştinii lumeşti au nevoie de locuri de adunare, unde pot să îşi exprime dorinţele şi speranţele lor. Acestea sunt oferite de instituţiile bisericeşti şi nu este nimic rău în aceasta. Ce spun eu este faptul că nu trebuie să ne facem iluzii şi anume nu trebuie să credem că simpla noastră prezenţă sau apartenenţa la o Biserică instituţională sau alta este suficientă, pentru mântuirea noastră. Trebuie să trecem la nivelul doi, să intră în turma cea mică, care este reprezentată de Creştinii spirituali, adică născuţi din nou. Dacă nu rămânem buni Ortodocşi, Romano Catolici, Greco Catolici, Reformaţi, Protestanţi sau Neo-protestanţi, dar nu vom fi mântuiţi.

 

Când am ajuns la nivelul acesta spiritual nu trebuie să ne izolăm de ceilalţi, ci trebuie să împărtăşim şi Creştinilor lumeşti, atât cît vor ei să primească, experienţa noastră. Eu nu contest că există foarte mulţi preoţi sau pastori născuţi din nou şi există poate şi mai mulţi care nu au parcurs un proces personal de regenerare spirituală. Dumnezeu este Cel care ne judecă şi nu suntem noi aceia care dăm sentinţe. Eu spun numai că şi Creştinii lumeşti trebuie încurajaţi să parcurgă întregul proces de creştere spirituală şi că instituţiile bisericeşti trebuie să se facă mai mici pentru ca Persoana lui Cristos să crească, ca importanţă şi interes în viaţa celor credincioşi, tot aşa cum a făcut şi Ioan Botezătorul. Bisericile instituţionale trebuiesc să îşi evalueze atent locul şi rolul lor în credinţa oamenilor şi să îşi îndeplinească misiunea lor de a încuraja pe cei credincioşi să fie conectaţi direct la Persoana lui Hristos. Dacă ele nu fac acest lucru, nu îşi îndeplinesc misiunea dată lor de Dumnezeu şi uzurpă locul pe care Cristos trebuie să îl deţină în viaţa celor credincioşi. În felul acesta instituţiile bisericeşti devin „fiara,” din cartea Apocalipsa lui Ioan şi în ele lucrează taina fărădelegii. Acest lucru este valabil atât pentru Biserica instituţională Ortodoxă, dar şi pentru cea Romano Catolică, Greco Catolică, pentru Bisericile instituţionale Reformate, Protestante sau pentru cea Baptistă, Penticostală, Adventistă etc.

 

Credinţa creştină nu este despre întărirea puterii organizaţiilor religioase, de orice fel, ci este despre prezenţa puterii lui Dumnezeu în om. Instituţiile bisericeşti nu pot decât să ne pregătească pentru acest eveniment, al contactului personal cu Dumnezeu, nu pot decât să ne informeze despre experienţa altor oameni, consideraţi sfinţi, care au trăit o astfel de relaţie cu Dumnezeu, dar misiunea lor se opreşte acolo. Atunci când Bisericile instituţionale încearcă să înlocuiască această prezenţă personală a lui Dumnezeu în fiecare credincios, cu propria lor autoritate, atunci ele îşi depăşesc rolul lor şi activitatea lor devine nocivă şi deci otrăvitoare pentru sufletele Creştinilor. În acel moment, Bisericile instituţionale împiedică lumina lui Dumnezeu să ajungă la noi, uzurpă locul Lui în viaţa noastră şi îşi promovează instituţiile lor, mai mult decât promovează credinţa personală a fiecărui credincios în El. Dumnezeu este în noi şi tot acolo este şi Împărăţia lui Dumnezeu.

 

"20 Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile.

 21 Nu se va zice: „Uite-o aici!” sau: „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Luca 17; 20-21)

 

Împărăţia lui Dumnezeu nu este reflectată de sistemul şi structura instituţiilor bisericeşti, ci de dragostea pe care Dumnezeu a pus-o în inimile noastre. Hristos în noi este nădejdea slavei.

 

"26 Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui,

 27 cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei." (Coloseni 1, 26-27)

 

Pentru noi, nădejdea slavei nu stă în apartenenţa la o Biserică instituţională sau alta, ci constă din faptul că Hristos locuieşte în noi şi că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntru nostru.

http://www.youtube.com/watch?v=64ebrUGdfiw