07 Ian.
2013

Veşnicia vieţii şi moartea trupului biologic

 

Gabriel Baicu

 

Indiferent dacă în momentul înmormântării noastre se face sau nu o slujbă religioasă destinul nostru veşnic este acelaşi. Suntem judecaţi de Dumnezeu după ceea ce suntem, adică am ajuns să fim, în timpul vieţii noastre pe pământ şi nicidecum după ceea ce pot face Bisericile instituţionale pentru noi. Indiferent dacă momentul îngropării noastre se petrece în intimitatea familiei noastre, fără a fi însoţiţi, în nici un fel, de asistenţa vreunui funcţionar bisericesc sau reprezentant al vreunei instituţii bisericeşti sau dacă suntem însoţiţi pe ultimul drum de un mare sobor de preoţi, chiar de un patriarh, papă sau 1000 de preoţi o dată, destinul nostru veşnic nu suferă nici o modificare. De ce? Pentru că numai ceea ce am făptuit în viaţa noastră, numai ceea ce am gândit sau simţit în viaţa noastră, numai ceea ce ne reprezintă pe noi personal are o importanţă înaintea lui Dumnezeu şi influenţează traiectoria noastră în veşnicie. Ce uşor ar fi dacă în viaţă poţi face tot ceea ce doreşti dar după moarte, dacă plăteşti un sobor de preoţi, totul ţi se iartă şi ai asigurată veşnicia şi locul alături de Dumnezeu. Dacă în timpul vieţii nu am fost alături de Dumnezeu, nu vom fi nici după moarte, căci viaţa noastră pe pământ este doar un examen înaintea lui Dumnezeu, pe care îl trecem sau îl picăm. Dacă trecem acest examen vom fi cu El pentru veşnicie, iar dacă îl cădem vom fi despărţiţi de El, pentru totdeauna. Dacă am fost împreună cu Hristos pe pământ vom fi cu El şi în Ceruri şi dacă am fost despărţiţi de El vom fi separaţi de El, pentru eternitate. Hristos va spune:

21.

"Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.

22.

Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?

23.

Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.

24.

De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi la îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă.

25.

A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă.

26.

Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip.

27.

Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare.

28.

Iar când IIsus (Iisus) a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui.

29.

Că îi învăţa pe ei ca unul care are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor."

Citatul aceste este conţinut de versiunea ortodoxă a Bibliei la cap 7 cu versetele 21-29, din Sfânta Evanghelie după Matei. Desigur că Bisericile instituţionale nu doresc să ne piardă de clienţi. Noi aducem venituri importante, prin moartea voastră. Înmormântările, parastasele, pomenirile, toate acestea aduc venituri instituţiilor bisericeşti. Cum să faci un parastas în faţa unei urne cu cenuşă? Nu ar fi imposibil, dar ar părea poate un pic ciudat. Dacă cu adevărat aspirăm să ne petrecem veşnicia cu Dumnezeu avem nevoie să cunoaştem ce doreşte El de la noi, de la fiecare din noi, în mod personal. Nu ceea ce doreşte Dumnezeu de la oameni, în general este important, ci ceea ce aşteaptă El de la fiecare din noi, în mod individual, este relevant pentru mântuirea noastră. Bisericile instituţionale nu au putere mântuitoare, aşa cum afirmă ele, în mod fals, ci numai Dumnezeu însuşi ne poate salva sufletele.

Dumnezeu este un Dumnezeu al celor vii, nu al celor morţi şi cei morţi nu pot face nimic pentru mânuirea lor, căci mântuirea se dobândeşte prin credinţă, nu prin vedere. Desigur că odată ce sufletele lor, regăsindu-se în lumea de dincolo, încep să înţeleagă, dar este târziu, deoarece condiţia salvării sufletelor este credinţa în Dumnezeu, atunci când trăim pe pământ şi respectarea principiilor Lui în viaţa pământească.

41.

"Şi iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui IIsus (Iisus), Îl ruga să intre în casa Lui,

42.

Căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau.

43.

Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată,

44.

Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei.

45.

Şi a zis IIsus (Iisus): Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine?

46.

Iar IIsus (Iisus) a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine.

47.

Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată.

48.

Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace.

49.

Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul.

50.

Dar IIsus (Iisus), auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi.

51.

Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă.

52.

Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme.

53.

Şi râdeau de El, ştiind că a murit.

54.

Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te!

55.

Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce.

56.

Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat."

Citatul aparţine de cap. 8 vers. 41-56, din Sfânta evanghelie după Luca. Credinţa celor vii şi nu experienţa de după moarte a celor morţi, ne salvează sufletele, căci dacă ar fi altfel, atunci am putea aştepta toţi, până după moarte pentru a vedea dacă există Dumnezeu şi dacă cu adevărat sufletele noastre supravieţuiesc trupurilor noastre. Nu merge aşa, adică nu acesta este mecanismul mântuirii, căci dacă ar fi aşa atunci aceasta ar însemna că nu avem nevoie de credinţă în Dumnezeu şi atunci când trăim pe pământ.

 

30.

"Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer.

31.

Iar despre învierea morţilor, au n-aţi citit ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu, zicând:

32.

"Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov"? Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor."

Am citat din Sfânta Evanghelie după Matei, cap. 22, vers. 30-32. Cât mai suntem încă în viaţă trebuie să ne punem problema viitorului veşnic, deoarece credinţa în Dumnezeu nu este doar pentru bunăstarea din viaţa aceasta. Nu credem în Dumnezeu doar ca să ne meargă bine pe pământ, căci sunt mulţi cărora le merge bine pe pământ, măcar pentru un timp şi totuşi nu cred în Dumnezeu şi resping principiile Sale.

29.

"Fiindcă ce vor face cei care se botează pentru morţi? Dacă morţii nu înviază nicidecum, pentru ce se mai botează pentru ei?

30.

De ce mai suntem şi noi în primejdie în tot ceasul?

31.

Mor în fiecare zi! V-o spun, fraţilor, pe lauda pe care o am pentru voi, în Hristos IIsus (Iisus), Domnul nostru.

32.

Dacă m-am luptat, ca om, cu fiarele în Efes, care îmi este folosul? Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri!"

Cele de mai sus sunt conţinute în Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel la cap. 15, 29-32. Numai că morţii înviază şi toţi cei care respectă standardul Său spiritual, vor fi cu El în veşnicie. Nu este vorba aici de slujbele pe care le ţin Bisericile instituţionale, după moartea noastră şi de care ne putem lipsi, ci este vorba despre renaşterea noastră spirituală, căci numai cei născuţi din nou, adică născuţi din Dumnezeu, sunt în interiorul lor, cât trăiesc pe pământ şi vor fi cu El, pentru veşnicie, în Împărăţia Lui.